„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Tabăra din Inima Satului” de la Berliște, Caraş-Severin, la final
Ultima tabără a proiectului social-misionar „Tabăra din Inima Satului” (TDIS) s-a desfășurat în comuna Berliște, între 29 august și 2 septembrie. Peste 25 de copii proveniți din satele Berliște, Milcoveni, Rusova Nouă și Rusova Veche au participat la activitățile propuse de echipa de voluntari.
Tabăra a început cu Sfânta Liturghie la praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, oficiată de părintele Adrian Nacu în Biserica „Înălțarea Domnului” din Berliște. După Sfânta Liturghie, la festivitatea de deschidere a taberei au luat parte și părintele Marius Voinea de la Parohia Rusova, și părintele Ion Nedelcu. În cuvântul de deschidere, Nicoleta Marcu, formator în cadrul programului „Tabăra din Inima Satului”, a subliniat importanța dimensiunii educațional-spirituale a acestui program și a îndemnat tinerii să se bucure de această experiență, descoperind oameni noi, legând noi prietenii și apropiindu-se de Dumnezeu.
Pe parcursul celor cinci zile de tabără, tinerii au beneficiat de ateliere și activități diverse propuse de echipa de voluntari și formatori ai proiectului - ateliere de dezvoltare personală, ateliere pentru viață, ateliere artistice, ateliere de jocuri şi ateliere tematice.
În prima seară, participanții au vizionat împreună un film, în a doua seară şi-au etalat şi exersat diferite talente, iar în a treia seară au redescoperit tradițiile, graiul și portul popular în cadrul festivalului-concurs cu temă folclorică. În cea de-a patra zi de tabără, programul a început cu Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din Milcoveni, urmată de o slujbă de Te Deum la începutul noului an bisericesc. Tinerii au luat parte, apoi, la un pelerinaj la Mănăstirea Nera și la o drumeție prin natură înspre Cascada Șușara.
În ultima seară a TDIS Berliște a avut loc un foc de tabără, unde copiii au luat cina împreună, au cântat, au dansat și au jucat jocuri distractive.
Tabăra de la Berliște a închis seria de 14 tabere de vară organizate în cadrul proiectului „Tabăra din Inima Satului” de către Episcopia Caransebeșului în parteneriat cu Casa Corpului Didactic, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români Banatul de Munte și Centrul de Tineret Moniom. În această vară, proiectul a ajuns la un număr 522 de beneficiari și a angrenat o rețea de 80 de voluntari, 14 administrații locale, cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin.
„Tabăra din Inima Satului” se înscrie în contextul „Anului omagial al satului românesc (al preoților, dascălilor și primarilor gospodari)” în Patriarhia Română.