„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Tabără pentru copiii Centrului „Patriarh Miron Cristea”
Fundația Filantropia Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș, organizează, în perioada 18-22 iunie, la Valea lui Liman tabăra de creație „Să creștem prin artă și cultură!”, pentru copiii de la Centrul de zi „Patriarh Miron Cristea” din Făget. Proiectul se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, și face parte din Agenda culturală a Consiliului Județean Timiș.
Tabăra de la Valea lui Liman îşi propune implicarea elevilor în mai multe activităţi: atelier de creaţie - icoane pe sticlă, olărit, jocuri de echipă, activităţi interactive și recreative, dialoguri pe teme religioase şi de interes specific vârstei, drumeții prin pădure, precum şi un pelerinaj de o zi la mănăstirile din Țara Făgetului. „Programul acestei tabere a cuprins workshopuri de pictură pe sticlă, de olărit, de comunicare și dezvoltare personală. De asemenea, beneficiarii vor avea posibilitatea să viziteze vetrele monahale și peșterile renumite din zona Făgetului. În urma acestei tabere, aș fi bucuroasă ca cei mici să conștientizeze că, indiferent de mediul din care provii, valorezi mult și poți realiza în viață ceva”, a spus Luisa Antonie, Fundația Filantropia Timișoara.
Prin această acţiune, Fundația creștină de dezvoltare comunitară Filantropia Timişoara doreşte să ofere copiilor de la Centrul de zi „Patriarh Miron Cristea” din Făget, copii ataşaţi de valorile Bisericii şi dornici să împărtăşească şi altora din credinţa şi dragostea lor pentru Dumnezeu, o alternativă de petrecere a timpului liber, specific vacanței de vară, perioadă ce va cuprinde, pe lângă odihnă, un spectru larg de activități interactive și educative teoretice și practice, conduse de pedagogi și artiști profesioniști, care vor asigura implementarea cu succes a activităților planificate.
„Centrul de zi «Patriarh Miron Cristea» din Făget a luat ființă în anul 2011, iar de atunci, 25 de copii, proveniți din familii defavorizate social, beneficiază de serviciile acestuia. În fiecare zi, pe lângă masa caldă, ei primesc sprijin în efectuarea temelor școlare, desfășurând, totodată, diverse activități de petrecere a timpului liber”, a precizat părintele Liviu Lacatîș, coordonatorul centrului.
Tabăra de creație „Să creștem prin artă și cultură!” are drept obiective: dezvoltarea creativităţii, a spiritului de solidaritate prin colaborare şi conlucrare, a capacităților creative și cognitive, precum și a abilităților de socializare, comunicare și exprimare, de a lucra în echipă și, nu în ultimul rând, căpătarea încrederii în sine și integrarea copiilor în societate. „Cei 25 de beneficiari ai acestui Centru de Zi provin din medii sociale defavorizate, din familii monoparentale și cu venituri materiale precare. Ne bucurăm că Fundația Filantropia a venit în sprijinul acestui frumos demers, pentru că, într-un bine pe care trebuie să-l săvârșim, e nevoie să ne dăm mâna câți mai mulți oameni și, atâta timp cât avem și implicarea meșterilor zonali, considerăm că a fost o șansă pentru copii de a începe vacanța de vară cu activități care să le capteze cu adevărat atenția”, a menționat părintele Romeo Dumitrașcu, inspector social.
Cu o activitate de 12 ani, Fundația Filantropia Timișoara a implementat cu success un număr mare de programe și proiecte sociale, filantropice, culturale, educaţionale şi civice în partea de Vest a țării. Între domeniile de activitate ale fundației se numără asistenţă socială şi social-medicală, asistenţă şi dezvoltare comunitară, educaţie şi cercetare interdisciplinară, cultură, dezvoltare organizaţională, tineret și mediu.