„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Tabără pentru tineri la Vărădia
Centrul de agrement „Arcidava” de la Vărădia, județul Caraș-Severin, găzduiește, în perioada 5-11 august 2018, unul dintre cele mai importante proiecte misionare destinate tinerilor din Episcopia Caransebeșului, Școala de vară „Credința altfel”, derulată pentru al șaselea an consecutiv. Cu binecuvântarea PS Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, 30 de tineri cu vârste între 14 și 22 de ani de pe întreg cuprinsul eparhiei – membri ai ATOR Banatul de Munte, dar și ai centrelor de tineret – iau parte la un bogat program de formare și educație duhovnicească.
Pe lângă programul duhovnicesc adecvat perioadei, formarea și educația în context nonformal reprezintă un obiectiv important pentru organizatori. Astfel, tinerii vor participa la numeroase ateliere de lucru, în cadrul cărora vor dezbate teme de interes și actualitate pentru generația lor, precum: rolul și locul tinerilor în viața Bisericii, probleme cu care se confruntă tinerii - dependența de pornografie, de tehnologie sau de droguri, precum și provocări ale lumii contemporane la adresa tinerilor creștini.
„Și în acest an, oferta școlii de vară este extrem de generoasă pentru tinerii prezenți, activitățile propuse fiind foarte diverse și apreciate de participanți. În primul rând avem în vedere latura duhovnicească a formării tinerilor, astfel că participarea la Sfânta Liturghie, la Paraclisul Maicii Domnului, precum și la celelalte slujbe ocupă un loc important în programul școlii de vară, având în vedere și perioada de post în care ne găsim”, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector eparhial în cadrul Departamentului de tineret și coordonator al taberei.
Pe parcursul taberei, în mijlocul tinerilor vor sosi invitați din diverse domenii de activitate, care vor prezenta teme de interes pentru ei și vor purta discuții libere. Nu vor lipsi, desigur, activitățile de relaxare și divertisment specifice vacanței de vară, un loc important ocupându-l serile tematice, în cadrul cărora tinerii vor avea posibilitatea să-și etaleze abilitățile în plan artistic.
Tabăra a fost deschisă duminică, 5 august, iar luni, tinerii au participat la Sfânta Liturghie oficiată în bisericuța din incinta campusului, dând răspunsurile la strană și împărtășindu-se cu Sfintele Taine. După Sfânta Liturghie, invitata zilei de luni a fost Alexandra Nadane – director executiv al Centrului de consiliere „Sfânta Împărăteasă Alexandra” din București și fondator al Asociației „Studenți pentru Viață”. Aceasta va derula pe parcursul mai multor zile un atelier complex, cu tematică pro-viață, dar și pe teme legate de dependențe și pornografie. „Sunt recunoscătoare pentru timpul pe care organizatorii acestei tabere îl acordă formării și informării tinerilor pe problemele legate de perspectiva pentru viață. Am început cu un atelier despre relații, bullying, dependențe și cum afectează pornografia viețile tinerilor, urmând să continuăm cu discuții despre violență, abuzuri, relații toxice și relații sănătoase, alegeri și responsabilitate în viețile tinerilor, castitate, relații de prietenie, criza de sarcină, alegerea vieții și alte aspecte”, a precizat Alexandra Nadane.
Deviza ediției din acest an a Școlii de vară „Credința altfel” este „Uniți în rugăciune”, tabăra înscriindu-se, prin specificul activităților propuse, în șirul manifestărilor dedicate Centenarului României Mari organizate în acest an în Episcopia Caransebeșului. Tabăra este oferită ca recompensă pentru membri și voluntari ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, tineri care s-au evidențiat în activitățile misionare și cu caracter filantropic desfășurate pe parcursul acestui an în Episcopia Caransebeșului.