Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Teză de doctorat despre instanţele de judecată ale Patriarhiei Române

Teză de doctorat despre instanţele de judecată ale Patriarhiei Române

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Banat
Un articol de: Pr. Lect. Dr. Filip Albu - 09 Iulie 2016

Ziua de joi, 7 iulie 2016, a reprezentat pentru Școala doctorală a Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad un moment special prin faptul că unul dintre cursanții acesteia, arhim. Casian Rușeț, a ajuns la finalul programului de pregătire. Cercetarea întreprinsă pe parcursul celor trei ani s-a concretizat cu teza de doctorat intitulată „Instanțele de judecată ale Patriarhiei Române în secolul al XX-lea. Studiu canonic”, sub coordonarea pr. prof. dr. Constantin Rus. După parcurgerea fazelor aprobării prealabile, lucrarea a fost acceptată pentru prezentare în ședință publică.
Susţinerea tezei de doctorat s-a desfășurat în Aula Magna a istoricei clădiri a școlii teologice din Arad, în prezența a doi ierarhi, Înaltpresfințitul dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, și Preasfințitul dr. Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului, precum și a comisiei stabilite prin hotărârea Senatului universitar, din aceasta făcând parte: în calitate de președinte, pr. prof. dr. Cristinel Ioja, decanul facultății arădene; coordonatorul lucrării, pr. prof. dr. Constantin Rus, și referenții de specialitate: pr. prof. dr. Nicolae Dura și conf. dr. Cătălina Mititelu, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța, precum și pr. conf. dr. Patriciu Vlaicu, de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Acestora li s-au alăturat mai mulți invitați din Arad, Caransebeș și Timișoara, care au dorit să fie alături de arhim. Casian Ruşeţ, secretar eparhial la Centrul Episcopal din Caransebeș, încât evenimentul a căpătat nuanțe de adevărată sărbătoare cu reverberații în întreaga Mitropolie a Banatului.

În deschiderea lucrărilor, părintele decan, în calitate de gazdă, a salutat pe înalții oaspeți, evocând, în câteva cuvinte, bucuria pe care Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad o trăiește acum, prin această nouă susținere a unei teze de doctorat, în contextul dat de tradiția școlii teologice, cu rădăcini istorice ce urcă până la începutul secolului al 19-lea. Astăzi, slujitorii ei se înscriu cu bune realizări în peisajul academic și teologic din Patriarhia Română. În continuare, a salutat prezența IPS Arhiepiscop Timotei, care „conferă întotdeauna prestigiu și valoare acestei instituții academice de tradiție”, precum și pe cea a PS Episcop Lucian, „ca unul care a absolvit această școală și cu care păstrează o colaborare strânsă”. Salutul călduros a fost adresat și celorlalți membri ai comisiei, care „girează prin prezența lor cercetarea de calitate a candidatului, dar care onorează, în același timp, școala noastră”.
A urmat prezentarea lucrării de către candidat, aceasta având următoarea structură: Introducere, cap. I Instanțele disciplinare în spațiul românesc până la marea unire din Decembrie 1918; cap. II Instanțele de judecată în Patriarhia Română în anii 1925-1948; cap. III Instanțele de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române în perioada comunistă. Statutul Bisericii Ortodoxe Române din anul 1948; cap. IV Schimbări și evoluții în legiuirile bisericești cu privire la instanțele de judecată după 1989, lucrarea încheindu-se cu Concluzii, Bibliografie și Anexe. Conform procedurii, a urmat prezentarea referatelor de către membrii comisiei, lucrarea fiind apreciată pentru rigurozitatea cercetării și actualitatea temei, fiind încheiată cu deliberarea comisiei, acordarea titlului de doctor în teologie și depunerea jurământului de către arhim. Casian Rușeț.
La final, a luat cuvântul PS Lucian, acesta evocând câteva trăsături ale personalității candidatului, având în vedere colaborarea strânsă pe care o are cu acesta pe parcursul a mai bine de un deceniu, urându-i spor în activitatea sa viitoare de la centrul eparhial, dar și la catedră, în atât de importantul domeniu al dreptului bisericesc. Preasfinția Sa a mulțumit părintelui decan, părintelui coordonator precum și părinților profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad pentru buna colaborare, nu numai în acest moment, ci și de-a lungul timpului.
Părintele decan l-a invitat, apoi, pe IPS Arhiepiscop Timotei să adreseze un cuvânt, în calitate de chiriarh în a cărui subordonare duhovnicească se află școala teologică arădeană, pe care o susține și o inspiră. Înaltpreasfinţia Sa a evocat contribuția importantă a foștilor profesori ai Academiei arădene la o bună statornicie canonică a eparhiei, adăugând felicitări sincere pentru noul doctor în teologie și pentru părintele coordonator, în legătură cu cercetarea întreprinsă, una care ne leagă tocmai de această tradiție istorică amintită. Părintele decan a mulțumit, la final, tuturor celor prezenți pentru onoarea făcută Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.