„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Tinerii ATOR-iști și bucuria de a dărui
În cadrul proiectului umanitar „Împreună dăruim viață”, organizat de Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de Asociația „Din inimă pentru inimă” și de alte instituții partenere din județ, în această perioadă s-au desfășurat mai multe activități de distribuire de alimente și Biblii beneficiarilor campaniei.
O primă activitate a avut loc la Reșița, când tinerii ATOR-iști, alături de părintele Mihai Ciucur și de reprezentanți ai asociațiilor partenere, au vizitat mai mulți bătrâni bolnavi și singuri de pe raza orașului. Întâlnirile tinerilor cu „bunicii lor” au fost marcate de emoție și au cuprins lecturi biblice realizate de tineri, discuții pe marginea pildelor lecturate, rugăciuni pentru sănătate, precum și discuții pe diverse teme. Tinerii au dăruit bătrânilor pachete cu alimente, achiziționate cu ajutorul bonurilor de alimente dăruite de către cei care au donat sânge în cadrul campaniei, precum și câte o Biblie, oferită din partea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Referindu-se la această activitate de suflet, Anita Radics, președinta ATOR Banatul de Munte, a mărturisit: „M-am simțit ca la colindat, în timpul unui fel de Crăciun al voluntariatului, în care mergem pe la bunici, cu rugăciuni, vestire și bucurie, ca să le arătăm că noi, tinerii lui Hristos și nepoții lor din biserică, putem învăța să-i iubim. Am simțit împlinire multă în momentul în care îi strângeam pe bunici de mâini și mi-am dat seama că, da, ce bine e că am trecut pe la ei și că, de acum, poate că vor rămâne ai noștri”. Cu o impresie deosebită de pe urma acestei activități a rămas și tânărul Alexandru Vuc, care, la rândul său, a mărturisit: „Am simţit bucuria pe care au trăit-o bătrânii, le-am simţit suspinurile şi neputinţele, dar am învăţat din vieţile acestora răbdarea şi asumarea crucii. Am citit în ochii unora dintre bătrânele curăţia inimii lor...”
Acțiunea de distribuire a alimentelor și a Bibliilor în cadrul campaniei a continuat joi, 23 noiembrie 2017, la Centrul de zi pentru persoane vârstnice al municipiului Reșița, acolo unde 35 de beneficiari ai centrului au primit pachete cu alimente și câte un exemplar din Sfânta Scriptură. Întâlnirea a debutat cu o slujbă de mulțumire oficiată de părintele Mihai Ciucur, alături de părintele Cristian Rădulescu, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Reșița Montană și a continuat cu un program de lectură biblică, susținut de tinerii membri ai ATOR Banatul de Munte. Pe baza pericopelor biblice lecturate s-au purtat discuții cu bătrânii prezenți, iar la final, tinerii au interpretat un scurt program de pricesne și au înmânat pachetele cu alimente și câte o Biblie fiecărui beneficiar. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai Asociației „Din inimă pentru inimă”, condusă de dna Tudorița Nicula, precum și ai Primăriei Municipiului Reșița.
Acțiuni similare, în care tinerii ator-iști, alături de preoții coordonatori, au vizitat persoanele vârstnice și nevoiașe și au împărțit pachete cu alimente și Biblii au avut loc în această perioadă și la Moldova Nouă și Oțelu Roșu, urmând ca, în zilele următoare, astfel de activități să aibă loc și în celelalte filiale ATOR unde se desfășoară campania, respectiv la Anina, Bocșa, Caransebeș, Oravița și în Valea Almăjului.
Evenimentul de final al campaniei umanitare, în cadrul căruia se va prezenta bilanțul activităților desfășurate de tinerii ator-iști, va avea loc luni, 27 noiembrie 2017, la Reșița, și se va bucura de prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.