„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Tinerii din Mitropolia Banatului, pași spre Ierusalimul bucuriei - ITO 2018
Joi, 6 septembrie, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a rostit o rugăciune și a binecuvântat delegația de tineri care reprezintă anul acesta Episcopia Caransebeșului la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși de la Sibiu. Și tinerii arădeni, după momentul de rugăciune săvârșit la Catedrala Arhiepiscopală din municipiul de pe Mureș, au pornit spre Sibiu.
Joi, 6 septembrie, la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a întâmpinat delegația de tineri din Episcopia Caransebeșului care participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși ce are loc anul acesta la Sibiu.
Ierarhul, ca un păstor al tinerilor întru Hristos, a rostit o rugăciune de binecuvântare și a adresat gânduri de bine pentru călătoria tinerei delegații, dar și pentru frumoasa experiență la care tinerii iau parte în acest weekend. Cei 40 de participanți aparțin mai multor centre de tineret de pe întreg cuprinsul eparhiei, dar și Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte.
„Este o întâlnire de suflet și se cuvenea, în drum spre Sibiu, să poposiți pentru câteva minute la Caransebeș și împreună să ne rugăm în această catedrală istorică, rugându-l pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze călătoria dumneavoastră și șederea dumneavoastră la Sibiu alături de ceilalți tineri din celelalte eparhii din cuprinsul Patriarhiei Române. Ați reprezentat Episcopia Caransebeșului dumneavoastră sau colegii dumneavoastră la Baia Mare, la Cluj-Napoca, la București, la Iași și, în acest an, al unității de credință și de neam, reprezentați Episcopia Caransebeșului la Sibiu și cred că veți fi mesagerii episcopiei noastre, pentru că și în celelalte orașe unde ați fost dumneavoastră ați fost remarcați de organizatori, dar și de ceilalți tineri care s-au rugat și au fost împreună cu dumneavoastră la aceste întâlniri. Eparhia Caransebeșului, prin dumneavoastră, s-a remarcat la toate aceste întâlniri și vreau să cred că și în acest an, mai ales că este Anul unității de credință și de neam și Anul făuritorilor Marii Uniri, și îl avem aici pe Miron Cristea, veți avea un cuvânt de spus și delegația eparhiei noastre va fi remarcată și bineînțeles veți face cinste Episcopiei Caransebeșului, de unde, în urmă cu 100 de ani, a plecat spre Alba Iulia Miron Cristea, Episcopul Caransebeșului, ca să pecetluiască Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Tinerețea curată, credința și dragostea față de Hristos și față de tot ce este frumos în lume se împletesc atât de minunat într-un eveniment pe care tinerii îl așteaptă cu nerăbdare în fiecare an, transformând locul întâlnirii lor într-un Ierusalim al tinereții, al bucuriei.
Tineri arădeni la ITO 2018 Sibiu
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, 40 de tineri arădeni au plecat spre Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din întreaga lume (ITO), care are loc la Sibiu, în perioada 6-9 septembrie 2018. Participanții sunt elevi premianţi la Olimpiada de religie, elevi seminarişti, membri ASCOR, tineri care se implică prin voluntariat în activităţile derulate în parohii ale eparhiei și sunt însoțiți de către părintele arhid. Florin-Adrian Sirca, inspector de religie în cadrul ISJ Arad, pr. Vlad-Sergiu Sandu, profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, și de către alți profesori de religie din județ.
Evenimentul de la Sibiu este o continuare a întâlnirilor organizate în anii 2013 și 2014 la Baia Mare, în 2015 la Cluj, în 2016 la București și în 2017 la Iași, sub directa îndrumare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Transportul a fost asigurat cu sprijinul domnului Ilie Cheșa, consilier local în cadrul Primăriei Municipiului Arad.