„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Un nou Consiliu parohial al Catedralei Vechi din Arad
Catedrala Veche din Arad are un nou Consiliu parohial, acesta fiind constituit în cadrul unei şedinţe la care a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
Ședința a fost deschisă de către pr. Traian-Ioan Micoroi, parohul Catedralei Vechi, care a salutat prezența Înaltpreasfinției Sale în mijlocul preoților și consilierilor Parohiei Arad-Centru, mulțumindu-i totodată pentru purtarea de grijă arătată în permanență slujitorilor și credincioșilor acestei parohii. În continuare, conducerea lucrărilor ședinței a fost preluată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop, care a adresat un cuvânt celor de față, felicitând noii membri ai Consiliului parohial, după care a făcut o evaluare a importanței istorice a acestei parohii, precum și a întregii activități desfășurate în anul precedent. După constituirea consiliului, s-au ales un secretar şi doi epitropi. Totodată, în cadrul aceleiași ședințe a avut loc și analiza execuției bugetare a parohiei pe anul 2017.