„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Universitatea Politehnică din Timișoara, la ceas aniversar
Miercuri, 11 noiembrie, elita învăţământului universitar din Timişoara s-a reunit în sala Rectoratului Universităţii Politehnica, pentru a marca 95 de ani de la înfiinţarea prestigioasei instituţii din orașul de pe Bega. La eveniment au luat parte și numeroși invitați precum academicieni, oameni de cultură, absolvenți de seamă ai Politehnicii, autorități locale și centrale și reprezentanți de la mai multe universități din Timișoara, și nu numai.
La ședința festivă a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, care a adresat un cuvânt de felicitare pentru activitatea prodigioasă și reușitele instituției în cei 95 de ani de la înființare.
În deschidere, a fost ascultat imnul academic `Gaudeamus igitur”, ca și imnul special al Politehnicii Timișoara. Au urmat luări de cuvânt din partea mai multor personalități marcante ale Politehnicii Timișorene, foști rectori și profesori de seamă ai instituției.
Ședința festivă de astăzi face parte dintr-o serie de evenimente aniversare ce au debutat luni, 9 noiembrie, cu Ziua porților deschise la Universitatea Politehnică din Timișoara, și vor continua în zilele următoare cu o serie de evenimente dedicate împlinirii celor 95 de ani de activitate.