„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Valorificarea patrimoniului cultural în Episcopia Caransebeșului
Patrimoniul istoric, cultural și spiritual al fiecărei regiuni etnografice reprezintă o parte valoroasă a tezaurului românesc. De aceea, dorința restaurării, conservării, dar și valorificarea patrimoniului existent în Banatul de Munte reprezintă o prioritate a Episcopiei Caransebeșului. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Lucian, Biroul eparhial de proiecte și patrimoniu a organizat, săptămâna trecută, la Centrul eparhial, conferința de lansare a două proiecte prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5, Prioritatea de investiții 5.1.
La Centrul eparhial din Caransebeș, a avut loc conferința de lansare a celor două proiecte europene de reabilitare a două locașuri de cult din Eparhia Banatului Montan, respectiv din Protopopiatul Reșița, și anume, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bocșa Română și biserica din localitatea Ersig, comuna Vermeș.
La conferință au participat preoții celor două parohii implicate, autorități centrale, oficialități locale ale comunei Vermeș, oameni de cultură, precum și toți cei care ostenesc în proiectele ce aduc un plus de valoare patrimoniului Episcopiei Caransebeșului. „Le mulțumim tuturor celor care s-au implicat în aceste demersuri frumoase, în special părintelui inspector Olimpiu Silaghi, cel care coordonează Biroul de proiecte din cadrul episcopiei noastre, le mulțumim arhitecților și proiectanților, autorităților județene și locale care au fost alături de noi și prin comunicare şi conlucrare am reușit să obținem un punctaj maxim pentru ca aceste proiecte europene să fie aprobate și, în viitorul apropiat, să fie și implementate. Sperăm ca, în primăvara anului 2021, cele două biserici-monument din eparhia noastră să fie reabilitate și să ne bucurăm împreună cu preoții și cu credincioșii din aceste localități de înfrumusețarea și împodobirea sfintelor noastre biserici”, a subliniat ierarhul.
Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bocşa Română a fost ridicată în anul 1770 și este recunoscută pentru pictura exterioară, având renumele de Voronețul bănățean. Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Ersig a fost ridicată în anul 1713 pe ruinele unei biserici mai vechi, ctitorită în secolul al XV-lea.