Viața Bisericii între Crăciun și Bobotează

Viața creștinului trebuie să fie încadrată în ritmul liturgic al vieții Bisericii, în sensul în care viața liturgică a Bisericii are menirea de a structura întrea­ga existență a creștinului, transformând-o într-o viață îmbisericită, închinată lui Hristos. Din această per­spec­­tivă, toate evenimentele mântuitoare din viața lui Hristos devin evenimente pe care Biserica le actualizează în viața ei liturgică, așa încât creștinii care participă la slujbele Bisericii devin martori direcți la istoria sfântă a mântuirii omului și a lumii.

Perioada liturgică pe care tocmai o traversăm este una cu totul specială, în sensul în care în vremea aceasta Biserica desfășoară printre creștini bucuria coborârii în lume a Fiului lui Dumnezeu Întrupat pentru noi și pentru a noastră mântuire și a începutului lucrării Lui mântuitoare în lume. Așadar, întreaga perioadă liturgică cuprinsă între Crăciun și Bobotează este caracterizată de bucuria faptului că „ni s-a născut Mântuitor”. Bucuria mântuirii întregului neam omenesc prin coborârea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos se exprimă în întreg parcursul perioadei liturgice dintre praznicul Naşterii Domnului şi cel al Botezului Său în râul Iordanului. Fiind unul dintre praznicele împărăteşti centrale din cursul anului liturgic, sărbătoarea Naşterii Domnului are două duminici premergătoare praznicului, denumite Duminica Sfinţilor Strămoși după trup ai Domnului, urmată de Duminica Sfinților Părinți după trup ai Mântuitorului. Duminica aceasta din urmă cade întotdeauna după data de 20 decembrie, zi în care Biserica începe Înainteprăznuirea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. În Ajunul praznicului Naşterii Domnului se săvârşesc Ceasurile Împărăteşti ale Naşterii, numite aşa din pricina faptului că în vechime la această slujbă participau la Bizanţ împăraţii Constantinopolului cu toată suita și curtea, iar în Țările Române, domnitorii și voievozii, cu toți boierii și demnitarii, dar în primul rând datorită faptului că acestea sunt ceasurile privegherii creștinilor întru aștep­ta­rea coborârii în lume a Împăratului întregii zidiri, Mântuitorul Iisus Hristos. Ceasurile Împără­tești sunt urmate de săvârșirea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, împreunată în prima ei parte cu Vecernia praznicului Nașterii. După Litia praznicului se face dezlegare la vin și untdelemn. Postul acesta aspru din ajun se explică prin aceea că în vechime, în această zi dinaintea Crăciunului, avea loc botezul catehumenilor, adică al celor care s-au pregătit în mod special în întreaga perioadă a postului dinaintea Crăciunului pentru evenimentul încreștinării lor. De aceea, în ajun, întreaga biserică, atât cei botezați, cât și cei care așteptau primirea botezului posteau, ca ultimă pregătire pentru acest eveniment sfânt.

„Dezlegarea la bucate, expresie a bucuriei ce învăluie lumea”

În ziua cea dintâi a praznicului, înaintea împărtășirii credin­cio­șilor se citește de către preot din Molitfelnic Rugăciunea la împăr­tă­șirea credincioșilor în ziua Naș­terii Domnului, o rugăciune în care se cere lui Dumnezeu iertarea păcatelor și primirea jertfei postului din partea credincioșilor Bisericii, în vederea împărtășirii acestora cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. De altfel, postul de 40 de zile al Crăciunului se dezleagă tocmai prin împăr­tă­și­rea credincioșilor în ziua prazni­cului, după care la masă se dezlea­gă la toate bucatele de dulce, în orice zi ar cădea praznicul, chiar și în zilele de miercuri sau vineri. Această dezlegare la toate bucatele este expresia bucuriei care învăluie lumea, până și în cele materiale, bucuria praznicului simțindu-se și în cele trupești. Praznicul Nașterii Domnului îşi are odovania, adică se sfârşeşte în 31 decembrie, ultima zi a anului calendaristic.

1 ianuarie, zi cu întreită semnificaţie

În prima zi a anului calendaristic, adică în 1 ianuarie, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Tăierea-împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos, adică evenimentul care a avut loc în viaţa Mântuitorului la 8 zile de la naşterea Sa, când Acesta, după obiceiul Legii Vechi, a fost adus la Templu pentru a fi tăiat împrejur, aşa cum se întâmpla după prescripţia Legii date de Dumnezeu lui Moise cu toţi cei de parte bărbătească. Tot în această zi Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, în ziua trecerii lui la cele veşnice, adică a trecerii lui în rândul sfinţilor lui Dumnezeu. Fiind şi ziua Anului Nou calendaristic, Biserica săvârşeşte în această zi slujba de Te Deum, adică de mulţumire şi de cerere pentru toate binefacerile primite de la Dânsul în anul ce a trecut, cerându-i Acestuia să reverse peste noi binecuvântările Sale şi în noul an ce a venit. În sensul acesta, la miezul nopţii sau la cumpăna dintre ani se săvârşeşte în toate bisericile slujba de Priveghere, constând din Acatistul Mântuitorului Hristos, cu rugăciuni speciale aşezate la sfârşitul său pentru Anul Nou ce a sosit.

Botezul Domnului şi Sfinţirea cea mare a apei

Praznicul Tăierii-împrejur a Domnului îşi are odovania sau sfârşitul în după-amiaza zilei de 1 ianuarie, când odată cu slujba Vecerniei din seara acestei zile începe Înainteprăznuirea Botezului Domnului. Prima duminică din noul an poartă numele de Duminica dinaintea Botezului Domnului, fiind o duminică pregătitoare pentru acest luminat praznic. În întreaga perioadă liturgică dintre praznicul Naşterii şi Ajunul Botezului Domnului, în zilele de miercuri şi vineri din acest interval nu se posteşte, ci este dezlegare la toate bucatele, ca expresie a aceleiaşi bucurii sfinte care învăluie întreaga făptură cu prilejul acestor mari praznice. În Ajunul praznicului Botezului Domnului, adică în 5 ianuarie, se săvârşesc Ceasurile Împărăteşti ale Botezului. După slujba Ceasurilor Împărăteşti se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, împreunată cu prima parte a Vecerniei praznicului. În vechime, această Liturghie se săvârşea la vremea după-amiezii, de aceea este împreunată cu prima parte a Vecerniei. După Liturghia Sfântului Vasile se săvârşeşte în biserică slujba Sfinţirii celei mari a apei, apă sfinţită cu care preoţii trec pe la casele creştinilor pentru a le binecuvânta şi sfinţi, cântând troparul praznicului: „În Iordan botezându-Te Tu Doamne...” Până la vremea serii creştinii ţin post aspru, adică nu consumă nici un aliment. La vremea serii se săvârşeşte slujba Pavecerniţei Mari, împreunată cu Litia praznicului, după care se dă dezlegare la untdelemn şi vin. Explicaţia acestei postiri aspre din ajunul Botezului Domnului, în orice zi a săptămânii ar cădea acesta, este aceea că, în vechime, în această zi avea loc botezul catehumenilor, iar creştinii posteau pentru aceştia, ca Dumnezeu să-i învrednicească de haina cea neprihănită a Dumnezeiescului Botez. În ziua praznicului Botezului Domnului se săvârşesc slujba Utreniei şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, iar la sfârşitul acesteia, înaintea otpustului se iese în procesiune la o fântână, la o apă curgă­toare sau în curtea bisericii pentru a fi săvârşită slujba Sfinţirii celei mari a apei, care se săvârşeşte doar în această zi de praznic şi în ajunul său. Această slujbă unică este una foarte frumoasă şi veche, alcătuirea ei fiind atribuită Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Creştinii iau apa sfinţită la casele lor pentru a o consuma dimineaţa pe nemâncate, spre binecuvântare şi sfinţire. Ziua a doua a praznicului Botezului Domnului este închinată Sfântului Ioan Prorocul şi Înaintemergătorul Domnului, cel din mâna căruia a primit Mântuitorul Hristos Botezul Său în apele Iordanului. Duminica care urmează acestui praznic este cunoscută în rânduiala bisericească ca fiind Duminica după Botezul Domnului, iar odovania sau sfârşitul praznicului are loc în ziua de 14 ianuarie.

Rânduieli bisericeşti speciale

Perioada aceasta liturgică este una a bucuriei, atenţia creştinilor fiind îndreptată asupra evenimentelor sfinte din iconomia mântuirii pe care le prăznuim. Tocmai de aceea, în această perioadă liturgică este oprită prin rânduială bisericească săvârşirea nunţilor, pentru a nu umbri în vreun fel bucuria sfântă şi a distrage atenţia creştinilor dinspre evenimentele sfinte ale mântuirii către bucuriile lumeşti, trecătoare. Din acelaşi considerent, în toată această perioadă este oprită şi săvârşirea parastaselor sau a slujbelor de pomenire pentru cei adormiţi, pentru bucuria duhovnicească care trebuie să învăluie întreaga zidire, aceasta neputând fi umbrită prin aducerea aminte de cei plecaţi dintre noi, care ne provoacă de regulă durere şi întristare.