„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Vrednicii înaintași ai noștri, modele demne de urmat
La Cercul pastoral-misionar Valea Bistrei, desfășurat vineri, 9 august, în trei sate din această zonă, preoții au participat la Sfânta Liturghie, s-au împărtășit cu Sfintele Taine, au dezbătut o temă ce se pliază pe Anul omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari, apoi s-au rugat la Slujba Vecerniei.
În biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din satul Măgura, părintele Gabriel Gozman, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți, din încredințarea Preasfințitului Episcop Lucian. Pe lângă preoții aparținători cercului pastoral-misionar Valea Bistrei, au fost prezenți la sfânta slujbă și credincioși din localitate, mulți dintre ei împărtășindu-se cu Sfintele Taine.
Anul acesta, fiind anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu, a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru aceștia, dar și pentru episcopii Caransebeșului Veniamin Nistor și Emilian Birdaș, ca și pentru preoții trecuți la Domnul care au slujit în Parohia Măgura.
Părintele Silviu Cotuna de la Parohia Zăvoi a rostit un cuvânt de învățătură pornind de la textul scripturistic: „Și l-a certat Iisus și diavolul a ieșit din el și copilul s-a tămăduit în ceasul acela” (Matei 17, 10-18).
Ziua a continuat în satul Rusca Montană, unde părintele Adrian Chereș de la Parohia Iaz a susținut conferința intitulată „Biserica și educația: nume de învățători și dascăli vrednici ai satului românesc, prezenți în memoria și cultura românească”.
„Am reușit astăzi cu ajutorul lui Dumnezeu și din încredințarea Părintelui nostru Episcop Lucian să împlinim în primul rând o zi de rugăciune și comuniune euharistică, alături de toți clericii aparținători acestui cerc, iar mai apoi să evocăm și personalitățile ce s-au remarcat de-a lungul istoriei în apărarea adevăratelor valori spirituale și culturale a acestei zone.
Am încercat ca împreună să scoatem în evidență lupta pe care au dus-o învățătorii, primarii, preoții, dar și alți oameni din aceste sate ale Văii Bistrei, în a-și apăra credința strămoșească și tradițiile atât de frumoase, specifice zonei. Am remarcat că, deși au trecut prin multe încercări, ei au avut un devotament aparte în ceea ce și-au propus să facă, de aceea sunt un model și pentru noi în a apăra dreapta credință, valorile noastre strămoșești și a le transmite urmașilor noștri”, a subliniat părintele consilier Gabriel Gozman.
Dacă ziua a început cu rugăciune, tot așa s-a și încheiat; preoții au mers în cea de-a treia locație, în biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din satul Valea Bistrei și s-au rugat alături cu credincioșii din această parohie la Slujba Vecerniei. Și aici a fost susținut un cuvânt de învățătură, de această dată de către părintele Ovidiu Tinca de la Parohia Obreja, având ca temă „Învățătura ortodoxă despre preacinstirea Maicii Domnului”.