„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de
Zile de prăznuire la Mănăstirea Arad-Gai
Mănăstirea Arad-Gai îl sărbătoreşte pe Sfântul Simeon Stâlpnicul, ocrotitorul ei, în fiecare an la 1 septembrie, când începe anul bisericesc. Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în Altarul de vară din curtea mănăstirii, în prezenţa unui însemnat număr de credincioşi.
Din soborul slujitorilor la hramul mănăstirii a făcut parte şi preacuviosul părinte protos. David Ionescu, stareţul Schitului „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitatea Moneasa. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre Evanghelia praznicului (interpretarea prorociei lui Isaia de către Mântuitorul Hristos), despre Sfântul Dionisie Exiguul și a prezentat viața și nevoința Cuviosului Simeon Stâlpnicul, ocrotitorul spiritual al aşezământului. Totodată, ierarhul a amintit că 1 septembrie este și începutul anului bisericesc: „Timpul îl măsurăm în zile, luni și ani și totuși acesta nu se poate măsura!”
La finalul slujbei, părintele protos. Macarie Deleu, duhovnicul mănăstirii, a mulţumit ierarhului, părinţilor slujitori şi credincioşilor pentru prezenţă şi pentru împreună-rugăciune. Preasfințitul Emilian a binecuvântat prinoasele puse de către obștea mănăstirii în cinstea zilei, a săvârșit Parastasul pentru ctitorii mănăstirii, precum și slujba de Te Deum cu prilejul începutului noului an bisericesc. După aceasta toți credincioșii prezenți, în frunte cu ierarhul, au înconjurat biserica paraclis a mănăstirii.
În ziua precedentă, la prăznuirea Punerii în raclă a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica paraclis a mănăstirii, cu ocazia unuia dintre hramurile noului locaș de rugăciune, rostind un cuvânt de învățătură.
Mănăstirea „Sfântul Simeon Stâlpnicul” (sau Mănăstirea Arad-Gai) a fost ridicată între anii 1760-1762 de către Episcopul Sinesie Jivanovici (1751-1768) pentru veşnica sa pomenire şi pentru a fi folosită de urmaşii săi în scaunul episcopal al Aradului. Istoria sfintelor locaşuri amintite se leagă şi de etapele înălţării acestora de-a lungul timpului, dovedind tăria unităţii Ortodoxiei.
Biserica nouă are hramurile „Veşmântul Maicii Domnului”, „Brâul Maicii Domnului” şi „Acoperământul Maicii Domnului”, ce se sărbătoresc la 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie.



