„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Ziua Culturii Naționale și 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, sărbătoriți la Teatrul Național din Timișoara
Luna aceasta, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara sărbătorește un deceniu de când oferă publicului una dintre cele mai frumoase povești ale lumii: „Povestea de iarnă”, de W. Shakespeare. De asemenea, cu spectacolul „Eminul meu iubit” va marca atât Ziua Culturii Naționale, cât și 169 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
De 10 ani, „Povestea de iarnă” este una dintre cele mai îndrăgite destinații în anotimpul rece ale publicului timișorean. Prin această a 10-a sa aniversare, spectacolul „Povestea de iarnă” reprezintă încă o declarație de fidelitate pe care Teatrul Național din Timișoara o face, din nou, spectatorilor săi.
Longevitatea unei mari părți din spectacolele Teatrului Național - dacă ne gândim doar la câteva dintre titlurile din repertoriul său, cum ar fi „Revizorul”, „Piața Roosevelt”, „Anna Karenina”, „Aeroport”, „Albă ca Zăpada”, „Adam și Eva” și multe altele - răspunde nevoii de echilibru și de stabilitate a publicului și, în egală măsură, construiește un spațiu al transformării individuale și al evoluției comunității, în datele spiritului pozitiv, creator.
Alături de seria de spectacole „veterane”, Teatrul Național sărbătorește, la 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale, cu spectacolul „Eminul meu iubit”, o duioasă incursiune în corespondența omului Mihai Eminescu cu Veronica Micle. Scenariul, imaginat de Sabin Popescu, retrasează una dintre poveștile frumoase și triste, intrate deja în legendă - iubirea dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle, două spirite pe cât de apropiate, pe atât de diferite, unite de ceva mai presus decât ei.
Programul de spectacole al Teatrului Național pentru această lună include și spectacole noi, cum ar fi „Cercurile încrederii”, de Radu Popescu (miercuri, 16 ianuarie, ora 17:00, Studio „Uțu Strugari”); „Timișoara. Capăt de linie” (miercuri, 16 ianuarie, ora 20:00, Sala 2); „Mata Hari” (joi, 17 ianuarie, ora 17:00, Studio „Uțu Strugari”); „Pe mâine” (joi, 17 ianuarie, ora 21:00, Studio „Uțu Strugari”); „Cele trei grații” (sâmbătă, 19, și duminică, 20 ianuarie, ora 19:00, Sala 2) și „Alfabet poetic” (joi, 24 ianuarie, ora 19:00, Studio „Uțu Strugari”).
Misiunea Teatrului Național este aceea de a pune în valoare dramaturgia națională și universală clasică și contemporană, precum și orice formă de expresie artistică teatrală sau performativă, în vederea promovării în circuitul cultural național și internațional a creațiilor dramatice naționale și a artei interpretative românești și, de asemenea, de a promova, în circuitul național, valorile artistice universale.