12 motive pentru care trebuie să spunem DA la referendum

Douăsprezece sunt motivele pentru care vă îndemn, personal, în calitatea mea de Arhiereu, membru al Sfântului Sinod al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române ca, în acest An Centenar al unităţii noastre de neam şi de credinţă, să mergem la urne pentru ca, prin votul nostru afirmativ, să Salvăm ceea ce ne salvează pentru Eternitate - adică Familia, pepiniera Bisericii lui Hristos.

Referendumul din zilele de 6-7 octombrie 2018 privind clarificarea în Constituţie a definiţiei căsătoriei „între un bărbat şi o femeie”, act fundamental de întemeiere a unei familii, nu este „dizgraţios şi lipsit de temei” şi nici „o gaură neagră în bugetul Ţării”, ci este cea mai bună investiţie pe termen lung în viitorul societăţii româneşti şi al copiilor noştri, valori pentru care vom da seama nu înaintea vreunui for legislativ cu caracter vremelnic, ci înaintea Preasfintei Treimi, atunci când vom bate la uşa Împărăţiei cerurilor. Afirm cu tărie că votul vostru favorabil pentru căsătoria naturală dintr-un bărbat şi o femeie, aşa cum a fost întemeiată încă dintru începuturi de Dumnezeu, nu va fi un plus de imagine pentru oamenii politici, ci va fi Cheia cu care vom deschide uşa Împărăţiei lui Dumnezeu.

Douăsprezece sunt motivele pentru care vă îndemn, personal, în calitatea mea de Arhiereu, membru al Sfântului Sinod al Sfintei noastre Bisericii Ortodoxe Române ca, în acest An Centenar al unităţii noastre de neam şi de credinţă, să mergem la urne pentru ca, prin votul nostru afirmativ, să Salvăm ceea ce ne salvează pentru Eternitate - adică Familia, pepiniera Bisericii lui Hristos.

Aşadar, iată care sunt cele douăsprezece raţiuni - cifră cu valenţe divine în credinţa noastră - pentru care în zilele de 6-7 octombrie 2018 trebuie să nu ne lăsăm „împiedicaţi de satana” (I Tesaloniceni 2, 8) şi nici de slujitorii lui, să ne mobilizăm - toţi deopotrivă - să mergem la urne şi să votăm cu DA definirea căsătoriei naturale, aşa cum este ea înregistrată de Dumnezeu în paginile Sfintei Scripturi.

1. Familia naturală, formată din bărbat şi femeie, este opera lui Dumnezeu (Facerea 1, 26-27) - binecuvântată şi sfinţită de Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Ioan 2, 2) - şi, fiind creaţia Lui (Coloseni 1, 16-17), nimeni nu are dreptul, în nici un Parlament din lume, să abroge legea creaţiei divine şi să dispună altfel decât a rânduit Dumnezeu. Legile divine sunt singurele în măsură să asigure unitatea, coerenţa şi armonia într-o societate cu oameni sănătoşi la minte, precum şi slujirea vieţii. Orice legiferare a devierilor de la rânduiala firească a căsătoriei riscă să perturbe grav sănătatea fizică, psihică, morală şi spirituală a societăţii.

2. Familia, aşa cum a fost ea creată de Dumnezeu - un bărbat, Adam, şi o femeie, Eva - este chemată la împreună-lucrare creatoare cu Dumnezeu (I Corinteni 3, 9) pentru extinderea hotarelor Împărăţiei Lui pe pământ, prin naşterea de prunci. Adam şi Eva nu au fost făcuţi pentru o existenţă golită de sens creator, ci, dimpotrivă, au primit poruncă de la Dumnezeu: „Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1, 28). Adam şi Eva, un bărbat şi o femeie, sunt părinţii de drept şi competenţi ai neamului omenesc, nicidecum „Adam şi Adam” sau „Eva şi Eva”, sugeraţi nouă astăzi; aceasta înseamnă, spune Sfântul Apostol Pavel, „schimbarea adevărului divin în minciună” (Romani 1, 25).

3. Orice ingerinţă sau deviere a omului de la rânduiala împreună-lucrării creatoare cu Dumnezeu pentru extinderea Împărăţiei Sale pe pământ, prin naşterea de prunci, a fost sancţionată, în Vechiul Testament, ca urâciune înaintea lui Dumnezeu: „Să nu te culci cu bărbat ca şi cu femeie; aceasta este spurcăciune” (Leviticul 18, 22); iar în Noul Testament este pedepsită ca păcat împotriva firii, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care zice: „S-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni. Femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii. Asemenea şi bărbaţii, lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând în ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine” (Romani 1, 21-22; 26-28).

4. În Vechiul Testament, păcatele împotriva firii sunt strigătoare la cer după consecinţele lor (Facerea 18, 20), deoarece tulbură grav ordinea firii, au fost sancţionate cu asprime de către Dumnezeu. Pentru păcatele împotriva firii „a slobozit Domnul peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer” (Facerea 19, 24). „Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor care, în acelaşi chip s-au dat la desfrânare şi au umblat după trup străin, stau înainte ca pildă, suferind pedeapsa focului celui veşnic” (Iuda 1, 7).

5. Întemeindu-se pe învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Luca 17, 29) şi a Sfinţilor Apostoli (I Corinteni 5, 9-10), Sfinţii Părinţi, voind să vindece infirmităţile celor care şi-au idolatrizat trupul şi plăcerile lui, au sancţionat pe cei căzuţi cu excluderea lor de la Sfânta Împărtăşanie pentru o perioadă de 18 ani, după Canonul 4 al Sfântului Grigorie de Nyssa şi, respectiv, 15 ani, după Canonul 62 al Sfântului Vasile cel Mare. Însă, dincolo de aceste canoane penitenţiale, Biserica doreşte să-i facă pe cei aflaţi în miopie spirituală să înţeleagă, atât cât pot şi ei să înţeleagă, că - în slujirea vieţii nu există vreun „model de viaţă alternativă” - bine este tot ceea ce creează, dă viaţă, salvează, iar rău este tot ceea ce e lipsit de sens creator sau distruge - noi cu toţii suferim unii pentru alţii - după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care spune: „Nimeni dintre noi nu trăieşte doar pentru sine” (Romani 14, 7). Şi iarăşi: „Mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele - căci dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună” (I Corinteni 12, 25-26). De altfel, cum ar putea să nu sufere Biserica lui Dumnezeu pentru cei care, cu bună ştiinţă, îşi „pângăresc trupurile lor între ei” (Romani 1, 24)? Deşi ei au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac (Romani 1, 32). Şi, totuşi, „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, în bunătatea şi iubirea Lui faţă de oameni, voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Timotei 2, 3-4)”; deci, la Dumnezeu găsim toată bunăvoinţa, numai dacă şi respectivii vor să cunoască adevărul. Depinde de stadiul bolii!

6. Păcatul contra firii este o boală a sufletului şi, ca orice boală, necesită diagnoză şi tratament pentru vindecare. Cel care practică păcatul împotriva firii se lasă robit în lumea instinctelor pervertite şi ignoră voit ordinea divină a firii, dispreţuind poruncile lui Dumnezeu şi distrugând sfinţenia familiei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „orice păcat mi-ai invoca nici unul nu-l va egala în nelegiuire pe acesta” (Omilia a IV-a la Romani).

7. Legile divine, sintetizate în Decalogul şi în Fericirile Sfintei Scripturi, izvorăsc din purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru viaţa şi mântuirea lumii. De aceea, ele au autoritate şi prioritate absolută faţă de orice lege formulată de oameni, fie internă, fie internaţională, şi cu atât mai mult când o astfel de lege este potrivnică Evangheliei şi contrară valorilor morale şi spirituale ale neamului românesc. Legile divine, în exprimarea lor creştină, sunt eterne, s-au validat în istorie şi efectele lor depăşesc prin veacuri şi peste veacuri legile oamenilor. „Judecaţi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu” (Fapte 4, 19).

8. Stafia revoluţiei sexuale care bântuie astăzi „elitele lumii” explică agitaţia şi zbuciumul celor care detractează legile lui Dumnezeu privind instituţia căsătoriei de sorginte paradisiacă dintre un bărbat şi o femeie. Sfântul Antonie cel Mare (†356), ca un înainte-văzător, spune despre unii ca aceştia: „Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula împotriva lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor” (Apoftegma 27 din Pateric).

Iubiţi fii ai acestei Ţări, superioritatea şi validitatea permanentă a poruncilor divine este de necontestat. Cei care o fac sunt fie rău intenţionaţi, fie împătimiţi asemenea celor din Roma antică, despre care Sfântul Apostol Pavel spunea: „Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni” (Romani 1, 22) - Nihil sub sole novum! „Nimic nou sub soare!” (Ecclesiastul 1, 9). Dezastrul moral al societăţilor umane a pornit de la ignorarea cu bună ştiinţă a faptelor interzise de Dumnezeu. Încălcarea datului natural contravine grav normalităţii şi perpetuării neamului omenesc. Iată de ce este absolut obligatoriu ca legile omeneşti să respecte graniţa aşezată de Dumnezeu între permis şi interzis.

9. Presupusa încălcare a „dreptului la căsătoria contra firii” este o minciună clamată de unii „deformatori” de opinie care, ca să vă descurajeze mergerea la vot, spun că: „iubirea nu se votează”. Săracii, confundă iubirea lui Dumnezeu - Care este iubire - cu iubirea lor demonică. Şi, apoi, niciunde în Carta Europeană a Drepturilor Omului sau în alte forme legislative ce decurg din ea nu este specificat dreptul la căsătorie între persoane de acelaşi sex. Iar restricţiile la căsătorie există şi pentru persoanele de sex opus, privind gradul de rudenie, vârstă, starea civilă, numărul soţilor etc. Marea dramă este că aceste persoane „contra firii” pretind să fie recunoscute legislativ în interiorul ordinii de drept şi, ca subiecte de drept, să poată încheia căsătorii, să facă adopţii, având statut juridic şi protecţie legală. Un drept al omului care este împotriva legilor lui Dumnezeu, împotriva firii şi a raţiunii sănătoase care afectează sănătatea fizică, psihică, spirituală şi morală a omului, nu se numeşte drept al omului, ci păcat al omului. Păcatul contra firii nu trebuie instituţionalizat, legiferat şi, astfel, ridicat la rang de normalitate, pentru că, un astfel de păcat nu-l întâlnim nici în lumea necuvântătoarelor - ele cunoscându-şi hotarele firii - (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilia a IV-a la Romani). Cine săvârşeşte păcatul este de la diavol, pentru că de la început diavolul păcătuieşte (I Ioan 3, 8). Or, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat tocmai pentru ca să strice lucrurile lui satan. Între Dumnezeu şi satan, nu putem alege altfel decât a ales Sfântul Apostol Petru: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice” (Ioan 6, 68).

10. Paradoxal, prin lege, se condamnă bigamia şi poligamia, dar se încearcă ridicarea sodomiei la rang de virtute după modelul unor ţări cu principii spirituale îndoielnice, care au legiferat căsătoria între doi bărbaţi sau între două femei, dându-le chiar şi dreptul ca ei să poată înfia copii. Mai urmează, mâine-poimâine, căsătoria unui „soţ cu mai mulţi soţi”, a unui bărbat cu mai multe femei, a unei femei cu mai mulţi bărbaţi, a unui grup de bărbaţi cu un grup de femei şi chiar incestul, reînviind blestematele cetăţi ale Sodomei şi Gomorei. Diavolul nu doarme! Ştiind că timpul lui e scurt îşi sporeşte lucrarea (Apocalipsa 12, 12). În cartea lui Iov se spune că Dumnezeu l-a întrebat pe satan: „De unde vii”? Iar satan a răspuns Domnului: „Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos” (Iov 1, 7); s-a plimbat ca un stăpân al lumii, fără nici un fel de interdicţie. Din fericire, Dumnezeu ne-a rânduit să ne naştem şi să trăim într-o ţară eminamente creştină, numită pe bună dreptate „Grădina Maicii Domnului”. Numai că, dacă nu vom ieşi la vot pentru viaţă şi căsătorie normală, să nu ne mirăm dacă „Grădina Maicii Domnului” va fi năpădită de buruienile păcatelor împotriva firii şi, astfel, să nu mai poată fi plivită decât printr-o intervenţie radicală a lui Dumnezeu.

11. Dreptatea lui Dumnezeu nu îngăduie la infinit încălcarea valorilor moralei creştine pe care s-a clădit societatea noastră românească. Suntem creştini şi viaţa noastră de familie se conduce după cuvântul lui Dumnezeu revelat în Sfânta Scriptură. În numele libertăţii şi al democraţiei avem datoria şi dreptul de a păstra binecuvântarea lui Dumnezeu peste noi. Nici o lege potrivnică Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos şi contrară crezului nostru nu ne poate lăsa indiferenţi. Nu discriminăm nici o persoană şi nici o minoritate ieşind pentru vot la referendum şi votând normalitatea. Dimpotrivă, aducem binecuvântare peste Ţara şi poporul nostru. În interesul cui se încearcă impunerea unor „libertăţi” cu valenţe de libertinaj? De ce această ofensivă de poluare spirituală a neamului? Ce-ar însemna dacă în ţara noastră fiecare persoană ar cere legalizarea propriilor neputinţe? Democraţia nu are nimic în comun cu anarhia! Şi mai trebuie ştiut că nici un for din lume nu poate impune României să accepte legalizarea acestor blasfemii; Ţara noastră, cu darul lui Dumnezeu, încă nu şi-a pierdut independenţa şi suveranitatea.

12. Edificiul unui neam nu poate rezista în faţa furtunilor, decât dacă este clădit pe stâncă (Matei 7, 24-27), pe criterii stabile, fundamentale, de nestrămutat, pe adevărul şi legea eternă, divină şi de neschimbat. Nu putem spune „răului - bine şi binelui - rău” (Isaia 5, 20) şi nici nu putem pune semnul egal între bine şi rău în această problemă care priveşte sănătatea fizică, psihică, spirituală şi morală a societăţii româneşti. Faptul că Biserica, luminată de lumina Duhului Sfânt, vede în legalizarea păcatelor contra firii un genocid împotriva vieţii - mai ales în condiţiile în care înregistrăm „un spor negativ” de populaţie - ţine de menirea, de rostul şi de lucrarea Bisericii. Nu disjungerea Statului de Biserică pe care o cer împricinaţii le autorizează păcatul în discuţie, ci renunţarea la păcat şi intrarea într-o rânduială a firii.

Aşadar, să nu ne lăsăm împiedicaţi de satana, ieşit să amăgească lumea - numărul lui fiind „cât nisipul mării” (Apocalipsa 20, 8) -, ci să mergem, iubiţi fii ai Sfintei Românii, - Da, România este Sfântă pentru că sub glia acestei ţări sunt milioane de sfinţi al căror „balsam de sfinţenie va izbucni la înviere precum irupe mireasma florilor de tei din copacul ce stă dezgolit de frigul iernii” - şi să votăm în acest An Centenar cu DA la Referendum, pentru ca să ne afirmăm credinţa lucrătoare şi voinţa de a promova familia întemeiată după rânduiala sfântă, prin „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”. Indiferenţa sau comoditatea de a nu vota la Referendum pot fi sancţionate la Taina Sfintei Spovedanii cu Canoanele sus-menţionate. Să reconfirmăm apartenenţa la credinţa părinţilor noştri - delimitându-ne de cei care cer legalizarea păcatelor împotriva firii - păstrând binecuvântarea lui Dumnezeu peste ţara şi poporul nostru, peste familiile şi copiii noştri.

Dumnezeu să aibă România în sfânta Lui pază!