„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Astăzi are loc Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor
Sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în Sala „Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iaşi va avea loc întrunirea anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor, ce va fi precedată de slujba Sfintei Liturghii.
În cadrul acestei şedinţe vor fi aprobate rapoartele de activitate ale sectoarelor Eparhiei Iaşilor aferente anului 2016 şi propunerile pentru anul în curs. Mai multe detalii ne-a oferit părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor: „Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan şi sub preşedinţia Înaltpreasfinţiei Sale, va avea loc Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Iaşilor, conform Statutului de organizare a Bisericii Ortodoxe Române. Întâlnirea va debuta la ora 8:00 cu Sfânta Liturghie, care va fi săvârşită în Biserica «Sfântul Mare Mucenic Gheorghe» - vechea Catedrală mitropolitană şi la care vor participa atât membrii clerici şi laici ai Adunării eparhiale, cât şi părinţii din Permanenţa Consiliului eparhial. De la ora 10:30 va avea loc întrunirea în plen a Adunării eparhiale, unde, după rugăciunea de debut, va fi prezentat un film de câteva minute despre «Ansamblul mitropolitan din Iaşi - Ierusalimul Moldovei». În continuare, IPS Părinte Mitropolit Teofan va rosti un cuvânt de binecuvântare, iar după apelul nominal şi validarea prin vot a membrilor Adunării, se vor preda către Biroul Adunării, de către Consiliul eparhial, dările de seamă pentru anul 2016 şi propunerile pentru anul 2017. În continuare, membrii, clerici şi mireni se vor retrage pe comisii. La final, după ce raportorii comisiilor vor prezenta dările de seamă pentru anul 2016, însoţite de propunerile pentru anul 2017, se vor vota rapoartele de activitate, după care se va rosti rugăciunea de încheiere“.
Ce este Adunarea eparhială
În Patriarhia Română, la nivelul fiecărei eparhii (episcopii sau arhiepiscopii) există o Adunare eparhială, definită de Statutul pentru Organizarea şi Funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române ca „organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei“ (art. 90). Preşedintele Adunării eparhiale, ca de altfel al tuturor celorlalte organisme de la nivel eparhial, este întotdeauna chiriarhul (episcopul sau arhiepiscopul). Alături de chiriarh, în fiecare eparhie, membri ai Adunării sunt şi arhiereii-vicari, şi episcopii-vicari. Ierarhii sunt, deci, membri de drept ai Adunării eparhiale. Pe lângă ei, fiecare Adunare eparhială se compune din 30 de reprezentanţi aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni. Cei 30 de reprezentanţi se aleg pe termen de 4 ani şi pot fi aleşi pentru cel mult două mandate.