„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
A apărut Agenda creştinului 2017
Agenda se distinge de celelalte lucrări similare prin faptul că are o serie de informaţii de interes pentru orice credincios al Bisericii Ortodoxe Române.
Primele pagini prezintă harta administrativă bisericească, pe mitropolii, în general, şi harta Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în detaliu. Urmează o pascalie (data Paştilor) pentru anii 2017-2030, rânduielile bisericeşti pentru anul 2017 şi informaţii referitoare la perioadele în care nu se fac nunţi în anii 2017 şi 2018 (în zilele de post de peste ani, pe durata posturilor, în ajunul şi în zilele praznicelor împărăteşti, în perioada dintre lăsatul sec de carne şi Duminica Tomei, în perioada de la Crăciun până la Bobotează).
În debutul fiecărei luni se află fila de calendar bisericesc pentru perioada respectivă, cu rânduielile specifice. Fiecare zi a anului are dedicată o pagină întreagă, cu intervale orare pentru o utilizare facilă, şi cuprinde icoana unuia din sfinţii prăznuiţi, câte un verset din Apostolul şi Evanghelia zilei şi un citat din înţelepciunea sfinţilor sau a unor personalităţi ale culturii române.
La sfârşitul agendei se găseşte împărţirea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române, în general, şi structura Arhiepiscopiei Iaşilor, în detaliu.
Această lucrare nu se adresează doar preoţilor, ci tuturor creştinilor interesaţi de viaţa liturgică şi ancoraţi în ritmul vieţii cotidiene, care vor să aibă un instrument folositor pentru gestionarea timpului şi sporirea trăirii duhovniceşti.
Agenda poate fi comandată online, aici: https://edituradoxologia.ro/agenda-crestinului-2017.