A doua conferinţă cu preoţii şi preotesele din Arhiepiscopia Iaşilor

La Centrul cultural pastoral „Sfântul Daniil Sihastrul" de la Durău, în perioada 7-9 mai, a avut loc cea de a doua întâlnire a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan cu preoţi şi preotese din Arhiepiscopia Iaşilor, în cadrul conferinţelor preoţeşti din anul 2017, puse sub genericul „Familia preotului – mărturie de viaţă creştină în lumea de azi". Organizate de Sectorul de misiune, statistică şi prognoză pastorală, coordonat de părintele consilier arhimandrit Nicodim Petre, secondat de părintele inspector Bogdan Frăsilă, aceste conferinţe au debutat la data de 1 mai şi se vor încheia la începutul lunii septembrie.

Participanţii, familii de preoţi din protopopiatele Piatra Neamţ, Hârlău şi Târgu Neamţ, au avut bucuria de a se ruga împreună la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei, luni, 8 mai, şi de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, marţi, 9 mai.

Cuvintele părinteşti ale Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, rostite cu drag în faţa celor prezenţi, au deschis lucrările conferinţei cu îndemnul cald de a medita asupra vieţii noastre de familie, inspirându-ne din demnitatea, lucrarea şi jertfa mărturisitorilor din perioada regimului comunist. Îndemnul Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei este explicit: „Hrănindu-ne din această pâine (a mărturisirii credinţei n.n.), să ne amintim mai mult despre mărturisitori, să le citim cărţile şi să găsim puncte de legătură între ceea ce au trăit ei atunci şi ceea ce trăim noi astăzi". Această meditaţie, determinată de o realitate trecută, dar veşnic vie, ca mărturisire a credinţei creştine dincolo de timp, poate fi punctul de plecare în a ne descoperi calitatea şi capacitatea de a fi mărturisitori ai credinţei în lumea de astăzi. Dacă din varii motive nu am afla în noi înşine această resursă spirituală fundamentală - de a-L mărturisi pe Hristos cu orice preţ -, avem nevoie să ne aplecăm cu smerenie către adâncul propriului nostru suflet pentru a vedea ce se întâmplă acolo, de ce a secat din noi izvorul de har al mărturisirii credinţei ortodoxe.

„Modelul care zideşte sau, dimpotrivă, non-modelul care distruge familiile creştine ale enoriaşilor"

Pe fondul cuvintelor mărturisitoare ale celor care au suferit pentru credinţă şi neam în închisorile şi lagărele de muncă ale regimului comunist - cuvinte rulate pe ecranul special aşezat în sala mare a Centrului cultural pastoral „Sfântul Daniel Sihastrul" de la Durău - Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a susţinut conferinţa „Familia creştină şi familia preotului în special". Structurată pe trei capitole importante, conferinţa a debutat cu câteva consideraţii teologice despre familie şi în special despre familia creştină, a continuat dezbătând aspecte legate de familia preotului ca mărturie a vieţuirii creştine contemporane şi s-a încheiat cu o analiză profundă asupra situaţiei familiei preotului ortodox român în timpul regimului comunist.

Cuvântul Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, dincolo de acrivia şi profunzimea teologică necesară, a avut darul de a transmite auditoriului, pe lângă emoţia unei comunicări calde, personale, şi sfaturi pline de realism izvorâte dintr-o viziune puternic inspirată din viaţa de parohie a preotului şi a familiei acestuia: „Familia preotului – a spus Preasfinţia Sa – este astăzi mărturisitoare în orice context social s-ar afla. Ea poate reprezenta modelul care zideşte sau, dimpotrivă, non-modelul care distruge familiile creştine ale enoriaşilor". Conferenţiarul a oferit preoţilor şi preoteselor şi câteva sfaturi concrete pentru reuşita lor ca familie misionară în parohie. Familia preotului reprezintă un reper în societatea contemporană, uneori mai curând înclinată să critice decât să aprecieze Biserica şi pe slujitorii ei. Astăzi, când familia trece printr-o vădită criză spirituală, alimentată din belşug de o mass-media aservită unor interese străine duhului creştin, familia preotului este chemată să devină exemplu-reper pentru orice altă familie creştină, atât prin trăirea credinţei, cât şi prin aflarea şi promovarea unor soluţii care să ducă la depăşirea provocărilor lumii contemporane secularizate.

Ultima parte a conferinţei a adus în prim-plan chipuri de preoţi mărturisitori din perioada regimului comunist ateu şi exemple grăitoare ale unor preotese şi copii de preoţi care au avut de suferit pentru că au mărturisit credinţa şi au fost solidari cu cei închişi sau persecutaţi pe nedrept de autorităţi.

Concluzia a fost lesne de înţeles: învăţând din exemplul, dârzenia şi mărturisirea credinţei, uneori plătită chiar cu preţul vieţii preoţilor şi familiilor acestora în perioada comunistă, noi, slujitorii de astăzi ai Bisericii Ortodoxe Române, trebuie să pomenim cu smerenie jertfa lor, să o facem cunoscută acum şi în viitor credincioşilor pe care-i păstorim şi, mai ales, să fim gata să le urmăm exemplul de demnitate şi credinţă. Totodată, este nevoie să apreciem şi să valorificăm practic, prin faptele credinţei şi prin propovăduirea cuvântului Evangheliei, libertatea în care trăim şi pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o pentru ca să fim, clerici şi mireni, mărturisitori ai Săi în lumea întreagă.

După încheierea conferinţei Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, pe lângă evaluarea celor prezentate de conferenţiar şi discutate apoi de participanţi, a avut bunăvoinţa de a veni cu completări şi cu noi mărturii despre preoţi şi familii de preoţi care au avut de suferit în perioada comunistă pentru că au mărturisit credinţa fără compromis şi teamă. Înaltpreasfinţia Sa, referindu-se la familia preotului de astăzi, a arătat că puterea de mărturisire creştină a acesteia în societatea contemporană vine din conştiinţa şi credinţa că familia însăşi este întemeiată şi ocrotită de Dumnezeu, soţii fiind răspunzători înaintea Lui de felul în care o păstrează şi de viaţa duhovnicească dătătoare de sfinţenie pe care trebuie să o trăiască cu smerenie, dar şi cu foarte multă demnitate.

Cea de-a doua sesiune a conferinţelor preoţeşti de la Durău s-a încheiat cu certitudinea că astfel de întâlniri au sens pentru că pot determina în sufletul fiecărui participant dorinţa de a descoperi noi mijloace misionare, noi viziuni pastorale şi noi prietenii, toate menite să pună în valoare mai mult lucrarea Bisericii şi prin intermediul concret al familiei preotului.