„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Acţiuni umanitare la sfârşitul anului trecut în Protoieria Fălticeni
Urmând îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Evanghelia după Matei, „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; bolnav am fost şi M-aţi cercetat" (Matei 25, 35-36), Protoieria Fălticeni a organizat acţiuni filantropice la sfârşitul anului trecut pentru diferite persoane care întâmpină dificultăţi în a-şi duce traiul de zi cu zi. Acţiunile s-au derulat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în colaborare cu Ocolul Silvic Silva Bucovina, reprezentat de ing. Rareş Hrestic.
La nivelul Protoieriei Fălticeni funcţionează o filială a Societăţii Naţionale a Femeilor Ortodoxe Române (SNOFR), preşedintă fiind Elena Aioanei, care are grijă de 22 de vârstnici din municipiul Fălticeni, persoane rămase singure pe lume, abandonate de rude, aflate în diferite stadii de boală, unii imobilizaţi la pat ori având condiţii de viaţă greu de suportat. Protoieria Fălticeni, alături de Ocolul Silvic Silva Bucovina şi doamnele din SNOFR, a oferit daruri celor 22 de bătrâni constând în fructe, cozonaci, dulciuri, preparate tradiţionale şi alimente neperisabile, pentru a simţi gustul, dar şi bucuria acestei mari sărbători. Acţiunea s-a desfăşurat la sediul Protoieriei Fălticeni, luni, 18 decembrie, în prezenţa pr. protoiereu Adrian Dulgheriu şi a doamnei Elena Aioanei. Părintele protopop a binecuvântat pe fiecare în parte, îmbărbătându-i pe cei prezenţi, asigurându-i că niciodată nu vor fi singuri, şi că Dumnezeu îi ocroteşte şi îi ajută prin oameni. Cei care nu s-au putut deplasa pentru a ridica darurile le-au primit acasă prin bunăvoinţa Elenei Aioanei şi a membrilor asociaţiei.
Moş Crăciun a venit pentru cei 55 de copii din cătunul Bahna Arini
Aflat într-un loc izolat, sătucul Bahna Arini e poziţionat la o distanţă de 5 kilometri de comuna Preuteşti. În această comunitate trăiesc 40 de familii cu foarte mulţi copii care îşi duc greu traiul. În sat există o şcoală primară destul de şubredă, unde învăţă 55 de copii. Dat fiind faptul că anul trecut aici s-a desfăşurat o acţiune în care preoţii din Protoieria Fălticeni, alături de Ocolul Silvic Silva Bucovina, au adus daruri pentru aceşti copii, şi anul acesta o acţiune asemănătoare a fost posibilă datorită bunei colaborări dintre Protoierie şi Şcoala Gimnazială din Preuteşti. Aceeaşi binefăcători ca şi anul trecut au reuşit să aducă multă bucurie în sufletele micuţilor, care marţi, 19 decembrie, au avut serbarea de sfârşit de an. Copiii au primit daruri constând în rechizite şcolare, fructe şi dulciuri. Micuţii, împreună cu învăţătorii lor, prof. Brânduşa Amăgulesei, prof. Georgeta Turnea şi prof. Maria Loghin, au susţinut un mic program de colinde şi o scenetă în semn de mulţumire şi preţuire pentru fapta bună. Părintele protoieru Adrian Dulgheriu, împreună cu pr. paroh Carp Romică şi pr. Georgian Rotar, a făcut posibilă această faptă bună, iar cea mai bună răsplată s-a observat pe chipurile celor mici prin zâmbete largi pe faţă, nerăbdători să vadă ce au primit. Directorul Nicolae Şchiopoaia a mulţumit părintelui protoiereu Adrian Dulgheriu pentru frumoasa activitate îndreptată către copiii nevoiaşi ai comunei Preuteşti.
„Bolnav am fost şi M-aţi cercetat"
Preoţii din Protoieria Fălticeni nu au uitat de cei aflaţi în suferinţă pe patul din spital. Cei internaţi de sărbători în Spitalul Municipal Fălticeni, Secţia Interne, au primit vizita Coralei „Sfântul Ioan de la Râşca" care a adus vestea Naşterii Domnului Iisus Hristos, de faţă fiind prezente şi cadrele medicale. Pe lângă colinde, preoţii, împreună cu pr. protoiereu Adrian Dulgheriu, au oferite şi daruri care au constat în fructe, dulciuri, lactate proaspete şi cărţi de rugăciune. Astfel, peste 150 de pacienţi au fost beneficiarii acestei acţiuni care, pentru câteva clipe, au uitat scopul prezenţei acolo, alinându-se pentru un moment suferinţa trupească. Acţiunea caritativă s-a desfăşurat în baza protocolului existent între Protoieria Fălticeni şi Spitalul Municipal Fălticeni, reprezentat de dr. Vlad Morariu, managerul unităţii medicale, cu ajutorul Ocolului Silvic Silva Bucovina.
Tot în perioada sărbătorilor, preoţii şi-au îndreptat atenţia către bătrânii aflaţi în grija căminului de bătrâni de la Mănăstirea Bogdăneşti. Corul Protoieriei Fălticeni i-a colindat pe cei 150 de bătrânei, dintre care 40 sunt imobilizaţi la pat, şi au împărţit pachete ce au conţinut fructe, dulciuri şi cărţi de rugăciune. Cu toate că sunt atât de multe persoane internate, pr. Gheorghe Loghinoaia reuşeşte să le ofere un sprijin acestor bătrâni, ţinând cont de diferitele necesităţi. Vizita preoţilor a fost binevenită, mai ales că mulţi dintre cei aflaţi în grija părintelui Loghinoaia au fost abandonaţi de familiile lor. La auzul colindelor, lacrimile de durere au fost înlocuite cu lacrimi de bucurie. Părintele Loghinoaia a mulţumit pr. protoiereu Adrian Dulgheriu şi preoţilor pentru vizita neanunţată care s-a transformat în cea mai frumoasă surpriză pe care aveau să o primească aceşti bunici.
Printre activităţile filantropice, preoţii din Protoieria Fălticeni nu au uitat nici de părintele Petru Gavril, plecat la Domnul împreună cu 2 fiice şi alţi 2 membri ai familiei în tragicul accident care a îndurerat o ţară întreagă, şi au ajutat-o pe presbitera Maria cu hăinuţe pentru cei doi copii, dar şi financiar pentru a sărbători Naşterea Domnului.
„Ne bucurăm că am avut posibilitatea să aducem zâmbete pe chipurile triste ale unor oameni care, deşi sunt încercaţi trupeşte, sau aflaţi în lipsuri, sunt câştigaţi sufleteşte pentru că ştiu cum să îndure aceste încercări cu nădejde la Cel de Sus. Mulţumim celor care sunt în fruntea acestor instutiţii, managerul Vlad Morariu, directorul Nicolae Şchiopoaia, directoarea Elena Aioanei şi părintele Gheorghe Loghinoaia, care ne-au ajutat să ducem la îndeplinire gândul nostru cel bun. Biserica a fost mereu în mijlocul celor aflaţi în cumpănă, chiar şi atunci când ea însăşi a fost încercată, dar mereu a găsit resurse. Noi, preoţii, mereu vom fi alături de enoriaşii noştri ori de câte ori este nevoie. Am vrea să fim luaţi ca exemplu prin aceste acţiuni, deşi în vremurile noastre nu se mai ştie a se face bine. Trebuie să ne bucurăm când cineva este ajutat, şi nu judecat. Noi, preoţii, suntem bucuroşi văzând oameni fericiţi şi entuziasmaţi, urmare a iniţiativelor desfăşurate. Mulţumim ing. Rareş Hrestic de la Ocolul Silvic Silva Bucovina care mereu ne este alături şi ne sprijină în toate acţiunile pe care le înterprindem. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne dea sănătate, înţelepciune, multă răbdare şi să ne învrednicească cu multă putere în Noul An care a venit pentru a putea face cât mai multe activităţi, atât sociale, cât şi culturale", ne-a declarat pr. Adrian Dulgheriu, protopop al Protoieriei Fălticeni.