Arhitectura Mănăstirii Frumoasa, pecete a simplităţii şi sobrietăţii clasicismului

Arhitectura Mănăstirii Frumoasa se înscrie în curentul clasicist. Acest edificiu îmbină, în favoarea esteticului, simplitatea şi sobrietatea clasicismului cu tradiţionalismul local. Monumentele, zidurile şi locurile de la Frumoasa poartă ecoul îndepărtat al unor întâmplări verosimile ce s-au perpetuat timp de patru secole. Arhitectura şi construcţia bisericii impresionează foarte mult.

Generalizarea clasicismului la construcţiile religioase şi mai apoi la cele civile s-a realizat în urma unei perioade de căutări în care vechiul, tradiţionalul s-a împletit cu elementele noului stil, rezultând o sinteză originală, specific românească.

Într-un cadru de ziduri vechi, care deosebesc starea de incertitudine din secolele trecute în care trăiau locuitorii Moldovei, se profilează turnul, palatul domnesc şi biserica, toate cu coloane clasicizante (biserica şi palatul în interior) şi ionice (turnul şi palatul în exterior).

Monumentală ca proporţii, biserica actualei Mănăstiri Frumoasa câştigă în supleţe prin haina clasicizantă ce o îmbracă în exterior. Împrejmuită de ziduri alb-cenuşii, având coloane şi pilaştri, cu fronton doric triunghiular, cu ferestre înalte şi luminoase, cu patru cupole dispuse în linie dreaptă, toate acestea întregesc supleţea bisericii. Farmecul monumentului este întregit de originalitatea celor patru turle etajate, dispuse în linie dreaptă: două mari, situate pe încăperea pronaosului şi naosului, şi două mici, pe vestibul şi altar.

Spaţiul interior al bisericii, tratat unitar

Biserica este construită în formă de navă şi se întinde pe o lungime de aproape 40 de metri. Planul ei se aseamănă cu cel al Bisericii „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Edificiul are un plan treflat estompat cu totul prin reducerea aproape completă a absidelor laterale. Frumuseţea interiorului, măreţia şi monumentalitatea lui sunt mărite de cele opt coloane ce se înalţă cu capiteluri de stuc aurit. Ele susţin arcade longitudinale pe care se sprijină cele două cupole mari din pronaos şi naos. Pereţii, fiind construiţi un pic în retragere, formează abside semicirculare care abia pot fi văzute. Luminarea acestor încăperi se face prin patru ferestre care se deschid în cele două ale faţadelor laterale ale vestibului.

Clădirea cuprinde o singură navă, flancată de încăperea altarului spre răsărit. Pridvorul este precedat de un frumos portic, compus din patru coloane înalte în stil doric, cele din mijloc fiind legate între ele printr-o arcadă în plin cintru, pe care se sprijină un fronton triunghiular clasic. Pridvorul, pronaosul şi naosul sunt aproape egale ca dimensiune şi separate doar printr-un arc dublou median încadrat de arcade longitudinale, sprijinite pe coloane degajate, după o concepţie arhitecturală care se bazează pe ideea tratării unitare a spaţiului interior.

Libertatea meşterilor şi-a spus cuvântul

La Frumoasa întâlnim pentru prima dată în Iaşi modelele ruseşti şi ucrainene adoptate, în ansamblul lor, la bisericile din Moldova. De exemplu, cele patru cupole sunt total înfăşurate în tablă şi se profilează foarte elegant. Ele fac ca monumentul să semene tot mai mult cu o biserică rusă contemporană.

Dacă urmărim cu atenţie modul de construcţie specific feudal, care a dăinuit la noi în ţară până la începutul secolului al XIX-lea, transformările ce s-au produs îşi găsesc o explicaţie evidentă. Monumentele bisericeşti, la fel şi cele laice, erau zidite de meşteri supravegheaţi de un ispravnic (cleric sau boier, reprezentant al clasei stăpânitoare feudale). Stăpân pe anumite canoane şi rânduieli referitoare la structură şi plan, ispravnicul se impunea meşterului în toate câte se refereau la tipicul „strămoşesc“, dar neluând în seamă tehnica construcţiei şi neavând competenţă în ceea ce priveşte tehnica amănunţită a procedeelor de lucru şi a posibilităţilor monumentale, dovedindu-se astfel mult mai tolerant faţă de contribuţia tehnică şi artistică a meşterului. Astfel, meşterii aveau o libertate de acţiune aproape completă.