„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Asociaţia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” - Hârja, prezentă la un simpozion în Cehia
În perioada 13-14 septembrie 2018, oraşul Praga a găzduit evenimentul „Există viitor pentru îngrijirea pe termen lung în Europa? Ce putem învăţa unii de la alţii...?”. La întâlnire a fost invitat şi reprezentantul Asociaţiei „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” - Hârja, judeţul Bacău, organizaţie membră a Federaţiei Filantropia a Patriarhiei Române.
Potrivit site-ului Eparhiei Romanului şi Bacăului, evenimentul a reunit aproximativ 500 de participanţi din 20 de ţări din lume, cele mai multe din Europa, dar şi din alte state precum: SUA, China, Australia şi Canada. România a fost reprezentată de preotul Ilarion Mâţă, preşedintele asociaţiei amintite şi inspector eparhial la Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, care a susţinut prezentarea cu tema „Îngrijirea pe termen lung în România: Spiritualitatea în centrele pentru persoane vârstnice”. Expunerea a suscitat interes, modelul de bună practică de la Hârja fiind considerat de către participanţi cel mai inovativ din Europa.
Sâmbătă, 15 septembrie, părintele Ilarion Mâţă, în calitate de profesor asociat la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice Iaşi, a încheiat un protocol de colaborare cu Centrul „New Sunflower”, cea mai mare instituţie socială publică din Praga. În baza acestei convenţii, studenţii de la aceste facultăţi ar putea intra în contact cu modul de lucru şi experienţa profesională a celor peste 150 de angajaţi ai Centrului „New Sunflower”. În egală măsură, protocolul de colaborare are în vedere profesionalizarea angajaţilor din centrul rezidenţial de la Hârja şi a altor centre ce prezintă interes, realizându-se un schimb de experienţă şi un transfer de valori de la un centru la celălalt.