Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Moldova Avantajul lui Hawking

Avantajul lui Hawking

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Dumitru Horia Ionescu - 12 Apr, 2018

Când Iisus Hristos a venit la Ierusalim, mulţimile Îi strigau: „Osana, Fiului lui David; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!" (Mt. 21, 9.). Cine, dintre cei care rosteau aceste cuvinte sfinte, ar fi ştiut, în acele clipe de bucurie, ce se va întâmpla, doar câteva zile mai târziu. Fiecăruia dintre noi îi este dat să trăiască clipe de bucurie, de înălţare şi de recunoaştere a meritelor sale. Tot noi suntem confruntaţi cu momente de deznădejde, de singurătate, de incertitudine şi de lipsă de înţelegere din partea semenilor noştri.

Acest exemplu existenţial, al contrastului radical dintre Duminica Floriilor şi Vinerea Mare, este fundamental pentru o înţelegere raţională a realităţii noastre de zi cu zi. La bucurie şi la succes viaţa pare uşoară şi trăim cu pericolul de a ne lua viaţa uşor, orbiţi de strălucirea reuşitelor noastre. La necaz şi la îndoială totul pare mai apăsător, mai tulbure şi mai neclar. Ne zbatem, nu ne înţelegem soarta şi cădem în păcatul deznădejii. Nu este o diferenţă prea mare între a lua viaţa uşor la bucurie şi a fi disperaţi când trăim înfrângeri personale. În ambele situaţii suntem în primejdia de a pierde orice echilibru sufletesc. Trăim mereu pe muchie de cuţit, pendulând între agonie şi extaz. Să luăm, şi din acest punct de vedere, exemplul Mântuitorului. Aceiaşi oameni, aceiaşi locuitori ai Ierusalimului L-au aclamat duminica, L-au sărbătorit şi L-au cinstit ca pe un împărat, pentru ca apoi, puţine zile mai târziu, să-L vadă chinuindu-se şi murind crucificat. Nu există o deosebire mai radicală decât acesta, dintre cele două evenimente petrecute la interval de doar câteva zile. Se cuvine a preciza imediat : spre deosebire de noi, Mântuitorul nu s-a lăsat sufocat de euforie când a fost aclamat şi sărbătorit de mulţime şi nici nu s-a dezis de El Însuşi, nu a cedat în faţa pericolului iminent şi imposibil de ocolit. A cerut, pe Cruce fiind, ajutorul Tatălui ceresc şi a împlinit jertfa prin care ne-a deschis nouă calea către Împărăţia cerurilor.

Această pendulare între timpuri faste şi cele potrivnice este un exemplu la nivel existenţial pentru noi. Alternanţa, ciclul dintre bine şi mai puţin bine, este o constantă a existenţei noastre. Noi trăim ciclic. Economiştii au observat alternanţa dintre timpurile favorabile şi perioadele de criză. Inevitabil, suntem confruntaţi cu crize economice. Dar, observă aceşti analişti, timpurile de criză sunt de regulă foarte scurte, spre deosebire de perioadele de bunăstare şi de stabilitate economică ce sunt mult mai lungi. Totuşi, crizele rămân mai bine ancorate în amintirea noastră prin caracterul lor dramatic şi prin schimbările pe care le provoacă. Acelaşi lucru este valabil şi pentru fenomenele meteorologice extreme. Furtunile puternice ţin câteva ore, cel mult câteva zile, dar sunt memorate prin ceea ce ele lasă în urmă. Perioadele lungi de stabilitate sunt uitate, nici măcar nu se mai ţin cont de ele. Ne dăm seama că fără crize nu am amprecia timpurile de stabilitate, căzând într-o uzură a binelui care devine ceva plictisitor. Fără furtuni nu ne-am bucura niciodată de acele dimineţi frumoase, când armonia naturii ne mângâie sufletul, şi nici nu am mai observa vreodată puterea liniştită a soarelui care apune în culori de pastel peste marea liniştită, înfiorată parcă de măreţia trecătoare şi sensibilă a momentului. Diferenţa existenţială dintre Duminica Floriilor şi Vinerea Marea trebuie percepută ca fiind normalitatea inefabilă. Faptul este important pentru că ne ajută să reacţionăm, sau să încercăm măcar să reacţionăm la tot ceea ce ne rezervă viaţa. Nici succesul şi nici înfrângerea nu sunt definitive, ele fac parte din trecerea vremii şi a vieţii. Depinde de noi dacă ieşim întăriţi din aceste încercări sau dacă ne pierdem prin ele.

Noaptea, prin pădure, cu Stephen Hawking

Înţelegem acum de ce, pe bună dreptate, moartea pe Cruce a Mântuitorului nu este momentul principal al sărbătorii pascale. Am putea considera Vinerea Mare ca fiind, prin excelenţă, momentul de criză de o violenţă maximă. Tocmai această criză ne deschide calea către adevărata minune aflată implicit în tragedia Vinerii Mari. Învierea Domnului, victoria asupra morţii, asupra păcatului strămoşesc, reprezintă readucerea umanităţii la ordinea firească a existenţei noastre pământeşti. Restaurarea condiţiei umane, evidenţa că fiecare dintre noi poate aspira la Împărăţia cerurilor devin motivul fundamental al vieţii. Noi trăim pentru viaţa viitoare, pe care o pregătim de aici, de pe pământ, găsind, cu ajutorul Domnului, echilibrul sufletesc care să ne ajute dinamic a spori în credinţă prin fapte bune. Iisus Hristos, Cel Înviat, se arată ca Om cu trup şi suflet, întreg, cu rănile pe care Sfântul Toma le poate pipăi, pentru ca el să se convingă că sunt adevărate. Dorinţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos este a ne arăta că biruinţa asupra morţii şi mântuirea noastră sunt cu trupul şi cu sufletul, în plinătatea umanităţii noastre, aşa cum este ea lăsată de Dumnezeu. Înţelegem acum absurditatea incinerării, temă care reapare periodic în dezbaterea publică. Sincer să fiu, când se vorbeşte despre incinerare, am senzaţia că noi, oamenii, ne înţelegem ca fiind nişte rachete, care, după decolare, ardem o treaptă a rachetei pentru ca restul să zboare mai departe. Nu ştiu unde zboară sufletul fără trup, unde s-ar aşeza el, cum şi-ar găsi el liniştea odată ce a lăsat în urmă trupul carbonizat. Învierea Mântuitorului ne demonstrează că incinerarea este similară cu arderea de viu a trupului, şi din acest motiv ea este crimă. Moartea nu reprezintă sfârşitul definitiv al vieţii, ci ieşirea din condiţia trecătoare a existenţei către cea definitivă, alături de Dumnezeu. Prin incinerare, noi anulăm restaurarea condiţiei umane, adică chiar miezul sărbătorii pascale. Cât poate să fie de trist a ne dispreţui trupul atăt de tare, încât să credem că, după moarte, el nu mai foloseşte la nimic, se poate arunca la gunoi, reciclat în cenuşă!

Adevărul Învierii, ca biruinţă asupra morţii, se poate înţelege doar prin Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi percepe de noi numai datorită lucrării lui Dumnezeu prin har. Fără lucrarea divină omul rămâne prizonierul unei cunoşteri subiective imperfecte, a unei logici care, chiar ascunsă sub formule sofisticate, nu poate oferi mai mult decât un rezultat empiric. Eram tânăr când am luat cartea lui Stephen Hawking, convins fiind că, împreună cu el, voi găsi uşor în cosmologie dovada existenţei lui Dumnezeu. Au ajuns primele 30 de pagini pentru a trăi senzaţia că mă aflu noaptea în pădure şi că am uitat acasă lanterna. Evident că nu voi regreta niciodată ca am citit această carte, am învăţat foarte multe din ea. Dar fără transcendenţă, fără harul divin, lumea devine o simplă cauză fără motiv, o metodică genială în sine, dar limitată formal la nivel de joc intelectual. Având în minte cartea citită atunci, sunt sigur că Stephen Hawking, trecut de curând la Domnul, ştie acum cum poate fi dovedită existenţa lui Dumnezeu. Şi ţinând seama avantajul lui de acum, faţă de noi, cred cu adevărat că în viaţă ne poate fi frică doar de propria nesiguranţă şi de propria aroganţă. Să-L lăsăm pe Iisus Hristos cel Înviat în minte şi în inimă, să-I urmăm exemplul prin fapte bune. Aşa simţim bucuria Sărbătorii!

Hristos a înviat!