„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Batalionul 151 Infanterie „Războieni” - 25 de ani de la înfiinţare
Zi de mare sărbătoare pentru militarii Batalionului 151 Infanterie „Războieni - Lupii Negri” din municipiul Iaşi - anul acesta, unitatea militară împlineşte 25 de ani de la înfiinţare. Ieri-dimineaţă, 12 septembrie 2019, zeci de soldaţi şi civili s-au adunat pe pietonalul Ştefan cel Mare, participând la ceremonia militară şi religioasă. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit o slujbă de mulţumire pentru toată binefacerea primită.
Evenimentul a început cu intonarea imnului naţional al României şi a continuat cu slujba de Te Deum oficiată de către IPS Teofan, dimpreună cu un sobor de preoţi, slujitori militari şi diaconi. Ofiţeri, militari, clerici, oficialităţi şi mulţime de oameni, cu toţii au luat parte la ceremonia militară desfăşurată pe bulevardul Ştefan cel Mare din centrul Iaşului.
În cadrul slujbei de mulţumire, Părintele Mitropolit Teofan a adresat un scurt cuvânt: „Am înălţat lui Dumnezeu o rugăciune de mulţumire pentru tot binele, văzând frumosul, adâncul, autenticul şi românescul moment concretizat în 25 de ani de existenţă şi frumoasa lucrare a Batalionului 151 Infanterie «Războieni». Istoria de 25 de ani a unităţii militare se îngemănează aproape în totalitate cu istoria României postdecembriste. O istorie definită prin reorientări, reaşezări, oportunităţi, şanse, convulsii, conflicte, toate acestea au definit trecerea noastră prin viaţă, a noastră împreună cu a dumneavoastră, în aceşti ani de după decembrie '89. […] Denumirea de «Războieni» pe care o purtaţi cu demnitate orientează, provoacă, cheamă şi inspiră la marele adevăr că viaţa este un război, iar războaiele sunt uneori câştigate, alteori pierdute, însă în unele situaţii, cu oameni vrednici, şi cele pierdute se transformă în victorii, ca la Războieni. Duhul măritului Ştefan să vă inspire şi să ne inspire pe toţi!”
Cu acest prilej aniversar, generalul de brigadă Nicolae Tonu a înmânat Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei emblema de onoare a forţelor terestre, iar în continuare au urmat discursurile oficialităţilor locale.
Batalionul 151 Infanterie a fost înfiinţat la 16 septembrie 1994 şi este continuatorul glorioaselor tradiţii de luptă ale Batalionului 1 Infanterie din cadrul Regimentului 15 Infanterie „Războieni”, unitate ce are un istoric de peste 140 de ani. Ultima misiune a fost consemnată în teatrul de operaţii din Afganistan, în perioada februarie - august 2017, când „Lupii Negri” au constituit un batalion de protecţie a forţei în cadrul „Resolute Support Mission”.