Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul

Sfântul Proroc Oseea (sec. IX–VIII î.Hr.) „a trăit cu opt veacuri înainte de Mântuitorul Hristos, pe vremea când evreii din ţinutul Samariei au fost luaţi în robia asirienilor (721 î.Hr.). Oseea a fost un bărbat cu mare credinţă în religia strămoşilor săi şi curat la inimă, proroc insuflat de Duhul Sfânt. Drept aceea, el a fost trimis de Dumnezeu să întoarcă de la rătăcire pe poporul Său, care ajunsese să se închine idolilor, aducând pe mulţi la adevărata credinţă. De la Prorocul Oseea ne-a rămas o carte în 14 capitole, cuprinzând o parte din cuvântările lui către conducători şi către popor, inclusă în Vechiul Testament. Este cel dintâi proroc din Scriptură care înfăţişează legământul dintre Dumnezeu şi poporul Său ca pe legătura de dragoste dintre soţ şi soţie. Prin idolatrie, poporul a nesocotit pe Dumnezeu şi I-a batjocorit iubirea. Ceea ce vrea Dumnezeu, spune Prorocul, este mila şi iubirea, nu jertfele. Dumnezeu nu pedepseşte decât pentru a mântui. El osândeşte sila şi nedreptatea, dar după ispăşire şi căinţă, El va primi iarăşi pe poporul Său şi-i va face parte de fericire şi de pace. Oseea a prorocit în vremea a patru regi, aproape 30 de ani şi, murind la adânci bătrâneţi, a fost îngropat cu cinste în ţara sa” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, luna octombrie).

Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul († 767) „s-a născut şi a crescut în Gortina, cetatea cea aleasă a Cretei, din părinţi dreptcredincioşi şi iubitori de fapte bune. A crescut cu bune învăţături, fiind un mare lucrător al poruncilor lui Dumnezeu şi îmbrăţişând de tânăr vieţuirea monahală. Pe vremea împăratului Constantin Copronimul (741–775), văzând turma lui Dumnezeu că se risipeşte prin erezia iconoclastă, Andrei a venit la Constantinopol şi a mărturisit cu îndrăzneală învăţătura ortodoxă înaintea împăratului, mustrându-l fără frică pentru erezie. Nesuferind îndrăzneala Cuviosului, împăratul a poruncit celor prezenţi să-l lovească fără milă. Toţi s-au pornit cu ucigaşe mânii, unii a-l apuca de cap, alţii de mâini, alţii de umeri, alţii de haine, în ce chip se putea mai mult şi mai de ocară, ca să facă pe placul împăratului. După ce l-au lăsat, Sfântul i-a zis împăratului despre sfintele icoane: «De vreme ce pe cei ce ocărăsc chipurile împăraţilor, îi pedepseşti cu grele certări de moarte, ca şi cum v-ar ocărî pe voi, la câtă urgie şi pedeapsă dumnezeiască vă veţi osândi voi, cei ce ocărâţi icoana lui Dumnezeu?». Atunci tiranul, aprinzându-se foarte tare de mânie, a poruncit ca Sfântul să fie dezbrăcat şi bătut cu legături de ştreanguri, apoi i-au străpuns coastele şi i-au zdrobit gura cu pietre, aruncându-l în temniţă. A doua zi, aducând din nou pe Sfântul înaintea sa şi văzându-l şi mai îndrăzneţ, împăratul a poruncit de l-au bătut şi i-au strujit carnea, încât se rupeau şi cădeau bucăţi din trupul lui, silindu-se cei ce-l târau ca să-l arunce la locul tâlharilor şi al făcătorilor de rele. Fiind Mucenicul târât prin tot târgul, a ieşit înaintea lui un pescar, care tocmai venise de pe mare cu peşte pe care-l întinsese în târg ca să-l vândă şi, pornindu-se din îndemnare drăcească, a luat satârul şi l-a lovit pe Sfânt. Astfel a primit Cuviosul Andrei cununa muceniciei. Cinstitele moaşte au fost aruncate alături de trupurile făcătorilor de rele la locul care se numea Crisis, adică judecată. De aceste moaşte s-au atins 12 oameni îndrăciţi, care s-au vindecat pe loc de duhurile necurate. Credincioşii au îngropat trupul Sfântului în acel loc, iar după încetarea prigoanei, au construit acolo o biserică, întru slava Domnului nostru” (Sinaxarul Sinodal al Bisericii Ortodoxe Române, volumul II, luna octombrie).