Boierul Procopie Florescu, omagiat în Parohia Tăuteşti

În localitatea Tăuteşti - Rediu, judeţul Iaşi, a fost comemorat sâmbătă, 11 iulie 2015, boierul Procopie Florescu, cel care a ridicat primul locaş de închinăciune din acest sat. Eruditul român şi-a desfăşurat activitatea în administraţie de-a lungul unei cariere de aproape 25 de ani în timpul domnitorului Mihail Sturdza.

Credincioşii din Parohia Tăuteşti - Rediu, alături de autorităţile locale şi de un sobor de preoţi, l-au pomenit sâmbătă, 11 iulie 2015, pe boierul Procopie Florescu. Recunoştinţa faţă de cel ce a slujit ţara prin diversele funcţii administrative pe care le-a ocupat a fost mai mult decât o datorie creştinească, aceasta cu atât mai mult cu cât Procopie Florescu a ctitorit prima biserica din Tăuteşti, distrusă în cele două războaie mondiale. În apropierea actualei biserici există mormântul cu rămăşiţele pământeşti ale boierului. „La acest moment comemorativ au participat preoţii din parohiile învecinate şi primarul comunei Rediu, Vasile Haidău, care ne sprijină ori de câte ori Biserica are nevoie de ajutor. De asemenea, bunii credincioşi ai parohiei noastre s-au rugat pentru odihna acestei mari personalităţi marcante. De când am fost trimis în această comunitate, am dorit să readucem la viaţă această parohie atât prin activităţile catehetice, cât şi prin scoaterea la lumină a faptelor bune, săvârşite de înaintaşi. Unul dintre aceştia a fost Procopie Florescu, un model de urmat pentru generaţia de astăzi. Cu sprijinul enoriaşilor de toate vârstele, am reuşit să reamenajăm incinta curţii parohiale, unde se află şi un monument ridicat în memoria lui Procopie Florescu. Ne dorim să continuăm această lucrare, încercând să arătăm că de-a lungul vremii, pe aceste locuri, au vieţuit oameni deosebiţi, care au marcat timpul lor“, a remarcat pr. paroh Andrei Vlad Chiriac.

Personalitate remarcată prin gesturi caritabile

Procopie Florescu s-a născut în anul 1806, trăgându-se din neamul Floreştilor, răzeşi de la ţinutul Fălciu. Un unchi de-al său, Savin Florescu, l-a dat de mic la curtea boierului Iordache Balş. A căpătat învăţătură la Academia Domnească din Iaşi, iar apoi şi-a definitivat studiile la o universitate din Rusia. „Procopie Florescu a crescut într-un mediu prielnic formării sale intelectuale, rămânând, până la sfârşitul vieţii, apropiat de lectură. Şi-a desfăşurat activitatea în administraţie de-a lungul unei cariere de aproape 25 de ani. În anul 1824, după încheierea studiilor, Florescu a intrat în slujba lui Mihail Sturdza, viitorul domn al Moldovei (1834-1849), impresionându-l pe acesta printr-un talent şi o erudiţie rar întâlnită în rândul tinerilor din generaţia sa. Va începe să lucreze în administraţie, iar în 1829 l-a însoţit pe Mihail Sturdza la Bucureşti pe toată perioada în care acolo a funcţionat comisia însărcinată cu redactarea Regulamentului Organic. Din anul 1832, a fost numit şef al secţiei a II-a administrative, din cadrul Secretariatului de Stat, şi revizor al cenzurii, iar din anul 1834 devine secretar al Sfatului Administrativ, cu rangul de căminar. În 1845 a fost numit director al Secretariatului de Stat, cu rangul de spătar, agă şi în cele din urmă, din 1848, cu rangul de postelnic. În anul 1853 a fost reprezentant al intereselor supuşilor austrieci şi greci în Moldova, în relaţiile cu consulatul Rusiei, pentru ca în vara anului 1854 să obţină pensionarea pe care o ceruse din anul anterior. I-au mai fost solicitate serviciile pentru câteva luni, în anul 1857, când a fost intendent al coloniilor bulgare din sudul Basarabiei. Prin actul de voinţă testamentară, Procopie Florescu a sperat să fie ridicată o biserică în Copou, lângă cazarmă, care să poarte hramul Sfântului Procopie şi să devină o necropolă a familiei, unde să fie strămutate şi rămăşiţele Ecaterinei, soţia sa. Convingerea sa că, prin muncă şi pricepere, fiecare om trebuie să fie util societăţii, la care s-a adăugat suferinţa pricinuită de pierderea singurului copil la o vârstă fragedă sunt coordonatele pe care s-a construit ideea înfiinţării orfelinatului de la Tăuteşti şi a celorlalte gesturi caritabile cuprinse în testamentul său redactat în anul 1875“, a reliefat cercetătorul Marius Chelcu, de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iaşi.