Bucuria revederii după 20 de ani a Promoţiei 1998, la Seminarul Teologic Dorohoi

Dis-de-dimineaţă, în fiecare zi, din înaltul cerului, soarele străluceşte feeric şi iradiază bucurie, pentru că revede natura şi omul. La vederea lui, bobiţele de rouă de pe firul de iarbă iau forme multicolore, natura priveşte extaziată tabloul regăsirii, iar omul, ieşit din sfera cotidianului agitat, participă avraamic, uimit de petala de frumuseţe mamvreică, ca simbol al Veşniciei. Cu aceleaşi trăiri, într-o astfel de zi am pornit, preoţi şi tineri frumoşi, pe drumul nostalgic al reîntâlnirii colegilor de clasă.

Sfârşitul verii calendaristice a transferat în sufletul Promoţiei 1993-1998, la reîntâlnirea de 20 de ani de la absolvirea Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, multă căldură sufletească încărcată cu emoţie constructivă, decorată cu sensibilitate smerită, iar din loc în loc presărată cu sentimente sincere şi revederi memorabile. Totul s-a întâmplat în cetatea Dorohoiului, unde în urmă cu 25 de ani păşeam spre o familie a rugii şi a culturii, iar după 5 ani de studiu plecam din acea casă încrezători, către lume şi încercările ei. Cu toţii eram la început de drum.

Cu toate acestea, totul a fost extraordinar! Şi acum, ca şi atunci, rând pe rând ne-am adunat împreună, ACASĂ, la Seminar sau la „Şcoala de la Răscruci”, dar de această dată, cu doamnele noastre. Ne-am strâns mâinile şi ne-am dat „sărutarea păcii” şi a frăţietăţii în Hristos Domnul, după cum spunea şi părintele Dumitru Stăniloae: „Cel mai frumos şi mai convingător discurs despre dragoste(a) (frăţească) este îmbrăţişarea!”, chiar dacă după două decenii a venit şi rândul ei.

Din Toronto sau Bucureşti, Rădăuţi şi Viişoara, Vârfu Câmpului sau Pomârla, Iaşi şi Bârlad, cu familia sau singuri, luminaţi la chip, cu bărbi îngrijite, unii cu părul grizonat şi nins prea devreme, în reverende sau casual, mai înalţi sau scunzi, în haine de sărbătoare şi cu sufletul curat, ne-am întâlnit 20 de colegi, din cele două clase care au absolvit în 1998. Şi pentru a profita de frumuseţea reîntâlnirii şi a rămâne în aceeaşi notă, imediat am început rugăciunea de mulţumire în frunte avându-l pe părintele director Constantin Muha, alături de părintele protopop Stelian Ciurciun, iar ca profesori ne-au făcut onoare părintele Ionel Darie şi părintele Petru-Georgel Chichioacă. Slujba de Te Deum a fost de o frumuseţe rară, deoarece, fiind schimbaţi de trecerea vremii, am simţit această slujbă în adevărul şi mireasma ei veşnică, iar rugăciunea iradia din plinătatea bucuriei frăţeşti, după cum zice şi psalmistul: „Doamne, cât este de bine şi cât e de frumos să locuiască (să se roage) fraţii împreună!” (Psalmul 132, 1).

În sala de festivităţi s-a strigat catalogul clasei, şi mai mult ca oricând ne-am dorit să ascultăm copilăroşi şi curioşi şi să vorbim înţelepţi şi atenţi... Toţi am răspuns excepţional, fără emoţii pentru nota obţinută, dar cu multe sentimente alese. Realizări, eşecuri, bucurii familiale, glume frumoase, râsete, zâmbete, cascade de aplauze, moderate elegant de părintele diriginte şi cinstitele feţe ale senectuţii, aşezate la prezidiul meritocraţiei. Fiecare ne-am înnobilat şi cu realizările celorlalţi.

A fost subliniată viziunea Părintelui Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, de a reactiva în acea regiune, „Siberia spirituală” a României, un seminar, din cauza lipsei de preoţi. S-a rememorat providenţialitatea corpului profesoral, de atunci, dar şi greutăţile anilor de început, raportate la condiţiile europene de astăzi. Am continuat cu o petrecere a reîntâlnirii, unde totul a fost atât de minunat, pe ritmurile muzicii, interferată, spre final, şi de glasul de bucovinean autentic al colegului mărginean, Ovidiu Foca. Iar pe cei care „din binecuvântate pricini” nu au fost prezenţi fizic i-am avut în gând, rugăciune şi-n depănarea amintirilor! Cu toţii să trăiască!

Ne-am despărţit greu, ce-i drept, cu alinarea că ne vom întâlni peste 5 ani, mai mulţi şi mai împliniţi. Pentru tot şi toate mulţumim, Doamne Dumnezeule! Mulţumim, Sfinte Iacob de la Crăiniceni! Mulţumim familiei părintelui director, Constantin Muha! Mulţumim, Seminarule „de la Răscruci!”. Mulţumim colegilor şi familiilor acestora, organizatorilor, precum şi tuturor participanţilor! Gândurile de mulţumire zboară şi spre cele douăzeci de generaţii care au absolvit, ce îi duc numele şi frumuseţea mai departe. Îndemnul simţit de fiecare coleg în parte ar fi acela ca să-i lăsăm pe copiii noştri la seminar, deoarece cresc altfel... gândesc altfel... şi-L înţeleg pe Dumnezeu altfel. De ce? Deoarece copilăria te învaţă sinceritatea iubirii de Dumnezeu şi iubirea sincerităţii faţă de oameni. Dacă aş putea să mă nasc încă de zece ori, tot seminarul de la Dorohoi l-aş urma.

Şi aş încheia cu înţeleptele cuvinte ale părintelui director Constantin Muha despre locul revederii noastre: „Seminarul Teologic din Dorohoi este şcoala în care tânărul reuşeşte să-şi depăşească angoasele, să se cunoască mai bine, să comunice cu cei din jur şi să ştie când trebuie să vină în ajutorul aproapelui. Prezenţa duhovnicului în viaţa elevului seminarist îşi pune amprenta pentru tot restul vieţii prin puterea rugăciunii unuia pentru celălalt. De fapt, prietenia elev-profesor (duhovnic) rămâne peste ani şi ani ca o realizare şi totuşi ca o nostalgie”.

(Pr. Claudiu Popa, Parohia Văleni, Protopopiatul Făgăraş, absolvent Promoţia 1998)