„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
„Ca o prelungire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, viaţa noastră cuprinde momente de înălţime duhovnicească”
De sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, Mănăstirea Lacuri din aria Protoieriei Hârlău, judeţul Iaşi, şi-a sărbătorit hramul, sfintele slujbe fiind oficiate de un sobor de preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Totodată, în după-amiaza zilei, ierarhul a vizitat Parohia „Sfânta Parascheva” din Bahlui - Cotnari, unde a săvârşit slujba de sfinţire şi binecuvântare a lucrărilor efectuate la ansamblul parohial.
Credincioşii din localitatea Deleni, dar şi din împrejurimile oraşului Hârlău din judeţul Iaşi au participat la Sfânta Liturghie oficiată în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, slujba fiind săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. De remarcat faptul că deşi sfântul locaş îl are ca ocrotitor principal pe Sfântul Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, ansamblul monahal a primit un al doilea hram din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru că biserica-monument istoric din secolul XVIII-lea, începută în anul 1724, a fost sfinţită în ziua de 29 iunie. După întâmpinarea ierarhului, Părintele Mitropolit a săvârşit slujba de binecuvântare a aghiasmatarului din curtea mănăstirii, a unui lumânărar şi a unei troiţe. Totodată, înainte de începutul Sfintei Liturghii, chiriarhul a rostit celor prezenţi rugăciunile de dezlegare. Alături de IPS Teofan au mai slujit părintele arhimandrit Nechifor Horia, exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, părintele Victor Pâslaru, protopop de Hârlău, părintele arhimandrit Gavriil Alexa, stareţul Mănăstirii Sângeap-Basaraba, părintele protosinghel Isidor Bucătariu, stareţul Mănăstirii Balş, părintele protosinghel Nectarie Voroneanu, stareţul Mănăstirii Şoldana, părintele Nicolae Crăciun, fost protoiereu şi parohul Bisericii Pârcovaci, dar şi părintele protosinghel Petronie Andrei, stareţul Mănăstirii Lacuri. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de studenţi teologi.
„Sfinţii Apostoli au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu clipe de măreţie aleasă”
După citirea textelor scripturistice, Părintele Mitropolit Teofan le-a predicat celor de faţă despre prezenţa lui Dumnezeu în vieţile Sfinţilor Petru şi Pavel: „Astăzi, de ziua Sfinţilor Apostoli, suntem chemaţi să pătrundem întrucâtva în inima tainei vieţii, mărturisirii, rugăciunii şi mântuirii acestor doi mari apostoli ai Domnului Hristos. Ca o prelungire a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, viaţa noastră cuprine momente de înălţime duhovnicească, dar şi momente de căutări, rătăciri, de păcate. Sfinţii Apostoli au fost binecuvântaţi de Dumnezeu cu clipe de măreţie aleasă. Sfântul Apostol Petru se află cu Mântuitorul Hristos pe Muntele Tabor şi este cuprins de lumina dumnezeirii, vede slava şi puterea lui Dumnezeu, arătată întru desăvârşire, simte că nu doreşte să plece din acest munte pentru că prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lui se arăta cu putere. Sfântul Apostol Pavel a vorbit de slava lui Dumnezeu şi prezenţa sa în lumina Împărăţiei cerurilor, fiind încă trăitor în această lume. Dobândirea Duhului Sfânt este ţintă a vieţii creştine, ţintă pe care ei au atins-o şi ţintă la care şi noi, creştinii, păstrând măsura neputinţelor noastre, suntem chemaţi să tindem. De multe ori, văzând viaţa sfinţilor, noi spunem că e greu pentru noi, este imposibil pentru că suntem oameni slabi şi cu multe păcate, şi nu îndrăznim să nădăjduim, să fim şi noi cuprinşi precum sfinţii apostoli, încă din această viaţă, de slava Dumnezeului celui viu. Şi totuşi, dacă privim la viaţa lor, vedem că Sfinţii Petru şi Pavel au fost şi ei oameni precum suntem noi”.
Spre finalul Sfintei Liturghii, după împărtăşirea a numeroşi credincioşi cu Sfintele Taine, părintele stareţi Petronie a rostit un cuvânt de recunoştinţă credincioşilor prezenţi şi a oferit în dar Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan o icoană cu Sfinţii Apostoli: „De când am primit binecuvântarea hramului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel parcă a înflorit mănăstirea. Am avut şi avem spor la toate. Mulţumim Sfinţilor Apostoli, Sfântului Nicolae, mulţumim creştinilor care ne iubesc şi ne arată din faptele lor acest lucru şi cu multă dragoste vin la noi”.
Pentru faptele de vrednicie de care a dat dovadă părintele protosinghel Petronie Andrei, acesta a primit ca semn de recunoştinţă din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei distincţia „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” - pentru clerici. Totodată, Părintele Mitropolit a oferit mănăstirii un set de volume apărute la Editura Doxologia. Evenimentul a continuat cu agapa de hram, unde au fost invitaţi la trapeza mănăstirii toţi credincioşii prezenţi.
Sfinţire de casă socială şi binecuvântarea lucrărilor de întreţinere a Bisericii „Sfânta Parascheva” Bahlui
În după-amiaza zilei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a binecuvântat lucrările de reparaţie a bisericii Parohiei „Sfânta Parascheva” Bahlui-Cotnari, din Protopopiatul Hârlău. După primirea chiriarhului de către comunitatea satului Bahlui, Părintele Mitropolit a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor de întreţinere a bisericii şi a sfinţit turla clopotniţă, dar şi casa socială a aşezământului parohial.
„Este o mare bucurie şi este o împlinire, atât personală, cât şi pentru această parohie, că îl vedem pe cel pentru care ne rugăm de fiecare dată, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, iată, fiind acum alături de noi. Este o mare bucurie pe care Dumnezeu ne-o dă după mai mult de două decenii. […] Este o jertfă care s-a făcut, iar Dumnezeu ştie cel mai bine primul stadiu în care am găsit lucrurile şi stadiul actual”, a declarat părintele paroh Leonard Atudorei.
„Aşa cum este frumos să fie pe această colină frumoasă pe care o privesc adesea când merg în zonă, mă bucur că m-a învrednicit Dumnezeu să fiu aici pentru câteva clipe, alături de dumneavoastră, pentru a ne ruga împreună, ca să Îi mulţumim lui Dumnezeu prin rugăciune, că a binecuvântat să ajungem din nou, iată, sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, şi pentru o clipă, oprindu-mă aici la biserica ocrotită de Sfânta Parascheva, să Îi mulţumim lui Dumnezeu prin rugăciune pentru toată lucrarea care s-a împlinit aici, cea duhovnicească şi cea materială”, le-a vorbit IPS Teofan credincioşilor din Bahlui.
Ca o încununare a lucrării împlinite la parohie şi ca semn de mulţumire pentru efortul depus, părintele Leonard Atudorei a fost hirotesit iconom de Părintele Mitropolit. Totodată, ierarhul a acordat distincţii de vrednicie principalilor binefăcători ai comunităţii şi a primit în dar, din partea parohiei, o icoană cu Mântuitorul Hristos. Activitatea s-a încheiat cu o agapă oferită de parohie.