„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Cadouri de Crăciun pentru 400 de copii din Arhiepiscopia Iaşilor
Cu ocazia Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor a adus daruri şi bucurie pentru 50 de familii cu peste 8 copii din judeţele Iaşi şi Botoşani.
Fiecare familie a primit câte un pachet consistent de produse alimentare, articole de curăţenie şi igienă, jucării şi haine, astfel încât pregătirile pentru sărbătoarea Crăciunului să fie înlesnite şi îmbunătăţite cu cele necesare oricărei case aflate în moment de sărbătoare.
În desfăşurarea acestui proiect au fost implicaţi 30 de voluntari, numeroşi parteneri şi sponsori care s-au ocupat de achiziţionarea produselor, sortarea şi distribuirea lor către toate cele 50 de familii, pe un traseu de 1.853 km.
Familiile incluse în această campanie fac parte din Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii - „Sf. Stelian“, desfăşurat de Pro Vita Iaşi din anul 2012.
Programul de solidaritate pentru familia cu mulţi copii - „Sfântul Stelian“ este un proiect al Departamentului Pro Vita prin care sunt susţinute şi promovate 110 familii cu peste 8 copii din Arhiepiscopia Iaşilor. Principalele forme de ajutor oferite sunt: burse de studii lunare pentru copiii care au rezultate bune la învăţătură şi sunt dornici să-şi continue parcursul educaţional, organizarea întâlnirilor de vară, pachete umanitare oferite cu ocazia Naşterii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ajutor medical şi sprijin în funcţie de necesităţile urgente ale fiecărei familii.
Departamentul Pro Vita face parte din Sectorul de misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor şi funcţionează din anul 2011, având ca misiune salvarea, protejarea şi îmbunătăţirea vieţii din momentul concepţiei. Proiectele principale se concentrează în jurul informării şi consilierii tinerilor, ajutorarea femeilor însărcinate aflate în dificultate, salvarea copiilor de la avort şi sprijinirea familiilor cu mulţi copii.