Căsătoria, între tradiţie şi modernism

Căsătoria reprezintă uniunea dintre două suflete, atât în faţa lui Dumnezeu, cât şi în faţa apropiaţilor viitorilor soţi. Aceştia depun un jurământ înlănţuindu-şi destinele pentru eternitate. Biserica are un rol primordial în viaţa tinerilor, fiind o călăuză permanentă asupra drumului parcurs de tineri de la prietenie la căsătorie. În această ordine de idei, Asociaţia Tineretul Ortodox Român, filiala Piatra Neamţ, având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi sprijinul Protopopiatului Piatra Neamţ, organizează, în perioada 16-18 septembrie 2016, evenimentul „Tânărul din Petrodava“ (ediţia a II-a), având ca temă „Căsătoria - Taină a iubirii“, eveniment la care vă invităm să luaţi parte.

Căsătoria este a şasea taină a Bisericii, este o taină a iubirii. Prin aceasta, după chipul legăturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfânta Sa Biserica, mirilor li se insuflă harul dumnezeiesc pentru a desăvârşi  uniunea lor într-o legătură duhovnicească.

Obiceiurile tradiţionale româneşti sunt fapte culturale complexe, având scopul de a organiza viaţa oamenilor, de a marca momentele importante ale trecerii lor prin lume (naşterea, căsătoria şi moartea), modelându-le comportamentul. Ritualul de căsătorie atrage o participare activă a colectivităţii prin caracterul ei sărbătoresc. Căsătoria propriu-zisă este realizată prin trei etape principale: logodna, nunta şi obiceiurile de după nuntă. Aceasta este însoţită de o serie de acte, ritualuri cu scopul de a alunga forţele răului care atentau la prosperitatea viitoarei familii sau de a dovedi dacă mirii sunt apţi să îngrijească viitoarea familie (punerea piedicilor în drumul parcurs de miri - poduri stricate, gropi acoperite cu frunze). Dacă în trecut aceste piedici erau reale, acum sunt privite doar cu umor. De asemenea, o altă tradiţie cerea ca mireasa să plângă în ziua nunţii. În zona rurală mai ales, dar şi în cea urbană, majoritatea obiceiurilor s-au păstrat (peţitul miresei de la casa părintească, inelul de logodnă ales în fucţie de statutul social, ploconul oferit viitorilor naşi, voalul miresei, gătitul miresei, hora miresei, turta miresei, aşezarea miresei la stânga mirelui, verighetele, călcatul pe picior, mărturiile, aruncarea cu grâu şi orez, valsul miresei, furatul miresei, tortul de nuntă, scoaterea voalului, aruncarea buchetului, aruncarea jartelei, trecerea pragului, luna de miere), unele obiceiuri s-au modernizat, alte tradiţii fiind eclipsate, precum furatul miresei de la părinţi de către mire pe cal.

În ultimii ani s-a observant o tendinţă a românilor de a împrumuta obiceiuri americane şi vest-europene. Acum mireasa este aşteptată la biserică de către mire şi alţi apropiaţi, aceasta venind însoţită de tatăl ei şi nu de naşi ca odinioară. De asemenea, viitoarea soţie trebuie să poarte asupra ei „something old, something new, something borrowed, something blue“ („ceva vechi, ceva nou, ceva de împrumut şi ceva albastru“). Mirele împreună cu cavalerii de onoare trebuie îmbrăcaţi identic iar domnişoarele de onoare, de asemenea, să poarte rochii identice.

Este primordial ca atât generaţia noastră cât şi cele care vor urma să cunoască importanţa păstrării datinilor, deoarece ele ne definesc în totalitate rădăcinile noastre româneşti precum şi cultul nostru tradiţional. (ATOR Piatra Neamţ)