Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Moldova Colindul, Evanghelia înfăşată în scutece de Prunc

Colindul, Evanghelia înfăşată în scutece de Prunc

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 22 Dec, 2016

Acţiunea de înfăşare a colindului este linia melodică, întotdeauna duioasă, delicată, chiar şi când ritmul este ceva mai vioi. Mesajul său este cel al venirii lui Mesia pe pământ, al apropierii Împărăţiei cerurilor. Colindul face, aşadar, ca Vestea cea Bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu să fie mai uşor de receptat de orice inimă în care mai poţi găsi o brumă de sensibilitate. Cel ce este insensibil la colind – cel autentic, nu cel schimonosit din raţiuni comerciale – acela este insensibil şi la vederea unui prunc nou-născut. Dar câţi dintre noi nu sunt câtuşi de puţin mişcaţi la vederea unui puiuţ de om, atât de fragil şi de neajutorat? Ca să ne reamintim cum a venit Dumnezeu în lumea aceasta, să ne uităm, iar şi iar, la un prunc şi să ne întrebăm: Doamne, Dumnezeul Cel Viu, cum de Tu, „Cel ce şezi pe heruvimi“ (IV Regi 19, 15), „Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort“ (Psalmi 103, 2-3), ai primit să vii la noi în chip atât de smerit?

La slujba de la sfinţirea apei (a Aghesmei mici) spunem despre Mântuitorul că a venit „în chip de rob, nu cu năluciri înfricoşându-ne pe noi“. Dacă Dumnezeu ar fi venit în lume în puterea slavei Sale, nimeni nu ar fi putut să-L primească. Căci a spus Dumnezeu lui Moise: „Nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască“ (Ieşirea 33, 20). Cu adevărat, Dum­nezeu ar fi înfricoşat pe tot omul care s-ar fi aflat în faţă cu Dânsul. Dar Dumnezeu nu vrea nici să ne impresioneze, nici să ne supună prin frică, nici să ne copleşească prin putere. Şi-a asumat condiţia noastră şi S-a dat în mâinile noastre ca şi cum ar fi fost cea mai neajutorată fiinţă de pe pământ. Mama Sa, Maria, şi tatăl adoptiv, Dreptul Iosif, au trebuit să fugă în Egipt pentru a-L proteja de cei care căutau să-L omoare. Nici atunci nu şi-a folosit puterea dumnezeiască, nici în alte situaţii, până când a venit momentul să Se arate pe Sine lumii, ca Fiu al lui Dumnezeu.

Iar după ce a făcut multe şi nemaivăzute minuni, în cei trei ani de propovăduire pe acest pământ, Hristos a murit precum şi venise pe lume: ca un neajutorat. Sfântul Apostol Pavel sintetizează această si­militudine între smerita Naş­tere şi Răstignirea cea de bună­voie astfel: „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcân­du-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce“ (Filipeni 2, 7-8). Ce Dum­nezeu avem! Cu câtă delicateţe vine El spre om! Cât de mult se smereşte în faţa noastră, ca şi cum ar avea nevoie de noi! Câtă încredere are că dragostea va birui şi se dă, astfel, pe mâinile noastre! Chiar dacă noi Îl răstignim.

Propovăduirea Evangheliei nu a început cu: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia ceruri­lor!“ (Matei 4, 17). Ea a început cu Bunavestire adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria. Apoi a continuat cu acel cuvânt pe care îngerul Dom­nului l-a adresat păstorilor din Betleem: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă bine­vestesc vouă bucurie mare, ca­re va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle“ (Luca 2, 10-12). Ca un prunc vine, aşadar, Dumnezeu înaintea ochilor noştri. Ca un slujitor ne spa­lă picioarele obosite şi pră­fuite. Ca un Miel ni se dă nouă să-L jertfim şi să ne hrănim cu Trupul şi cu Sângele Lui. Ca un colindător, Hristos nu conte­neşte a cu­tre­iera inima noas­tră, în lung şi în lat. An de an. Clipă de clipă. Leru-i, ler.