„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”
Concursul „Cuvânt şi culoare din suflet de copil”, în Protopopiatul Moineşti
Protopopiatul Moineşti a organizat vineri, 7 iunie 2019, festivitatea de premiere a Concursului de creaţie plastică şi literar-religioasă „Cuvânt şi culoare din suflet de copil”, ediţia de a VIII-a. Acesta s-a desfăşurat în Protopopiatul Moineşti, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Moderatorul evenimentului, părintele Ovidiu Hereş, responsabilul cu cateheza şi activităţile cu tinerii în Protopopiatul Moineşti, i-a felicitat pe toţi cei ce au participat cu lucrări la acest concurs. În deschidearea festivităţii, profesorul Iordan Aurel a ţinut să-i felicite pe câştigători, dar şi să evidenţieze criteriile după care comisia de evaluare s-a ghidat în acordarea punctajelor pentru lucrările participante. A urmat premierea lucărilor selectate din cele 126 de lucrări ale elevilor din clasele III-XII, care învaţă în şcolile şi liceele din cuprinsul Protoieriei Moineşti. Ediţia din acest an a avut patru teme la fiecare din cele trei secţiuni: „Satul românesc tradiţional” (despre sărbători, tradiţii religioase, manifestarea credinţei la românii ortodocşi), „Copilăria în satul bunicilor mei” (despre satul contemporan), „Chipuri de preoţi, învăţători şi primari gospodari din satul românesc” (despre personalităţi care au marcat în mod semnificativ viaţa satului) şi „Chipul preotului ca model spiritual al satului românesc” (despre modul cum influenţează pozitiv preotul, viaţa duhovnicească a parohiei din sat). În încheierea evenimentului, părintele Costel Mareş, protopop al Protopopiatului Moineşti, a ţinut să felicite pe cei ce au obţinut premii, dar şi pe toţi elevii care au participat la această ediţie, invitându-i să participe şi la ediţiile următoare. De asemenea, a adresat felicitări atât profesorilor coordonatori, cât şi părinţilor concurenţilor, transmiţând elevilor din anii terminali succes la examene.


