„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Conferinţă în cadrul Programului de cercetare BIBLIA: „Pâinea - hrană pentru trup şi suflet“
Joi, 15 decembrie 2016, în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a avut loc o conferinţă dedicată pâinii, ca aliment, hrană pentru trup, dar şi ca materie euharistică, hrană pentru suflet. Acest eveniment a avut loc în cadrul Programului de cercetare BIBLIA (acronim pentru Biblia în interpretarea Bisericii. Literatura inspirată în actualitate) şi este al doilea proiect realizat de membrii echipei de cercetare, după cel de acum doi ani, „Vinul. Dar al lui Dumnezeu şi Euharistie a creaţiei“.
Naşterea omului este dar şi binecuvântare de la Dumnezeu, întrupare a iubirii împărtăşite de bărbat şi femeie în Taina Căsătoriei. Strigătul pruncului la naştere nu este însă unul de doxologie a acestui act minunat, al creaţiei înfăţişate - care nu mai este doar o imagine ecografică şi puls de viaţă al inimii -, ci este strigăt de revoltă, ca urmare a părăsirii spaţiului securizat al mamei, şi al tăierii cordonului ombilical, prin care se asigura fătului transferul de nutrienţi. Dintru începuturi, omul caută hrana! Abia mult mai târziu va articula cuvintele, şi ele enunţuri comestibile şi ingerabile, o altă formă de mâncare. Fortificat de puterea cuvintelor, prin comunicarea devenită educaţie, omul are în devenirea sa experienţa întâlnirii Cuvântului-Dumnezeu. Urmând chemării acestuia: „Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul“ (Ps. 33, 8), omul trece prin mâncare la experienţe „culinare“ mai înalte. Acesta este unul dintre motivele pentru care membrii Programului de cercetare BIBLIA al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi au ales, în anii de început ai vieţuirii lor academice, să abordeze cele mai reprezentative materii ale vieţii omului: Pâinea şi Vinul.
Invitatul special al conferinţei, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie ieşene, a reliefat importanţa pâinii pentru întreaga viaţă a omului, de la naştere, la vârsta maturităţii şi căsătorie, până la sfârşitul vieţii, pâinea fiind hrana care leagă pe om, deopotrivă, de pământ şi de cer. Sfintele Taine şi ierurgii alimentează pe om duhovniceşte şi fără acestea omul ar înfometa continuu într-o lume sărăcită de valori. Părintele decan a pus accent pe necesitatea cercetărilor biblice, alături de cele istorice, patristice, muzicale şi de istorie a religiilor, toate împletite însă cu viaţa de rugăciune.
Cu pâinea şi vinul ne întâlnim în cotidian, în multe situaţii concrete de viaţă, adeseori fără să le cunoaştem adevăratele conţinuturi. Dar depăşind experienţa biologică, socială, a lui „a mânca“ şi „a bea“ împreună, putem să descoperim în experienţa teologică profunzimea comuniunii ca act de interioritate şi întrevedem devenirea noastră ca „fii în Fiul“ prin consumarea noastră de El. Prin împărtăşirea euharistică devenim Trupul lui Hristos, devenim Biserică (Sf. Ioan Hrisostom, „Scrieri. Omilii la Matei“, 82, 5). În acest demers de valorificare a profunzimilor Ortodoxiei prin intermediul simbolurilor biblice, dar şi de recuperare şi restaurare a unor realităţi cotidiene ce au căzut astăzi în derizoriu, dar care încă trimit spre valori veşnice, membrii Programului de cercetare BIBLIA au studiat şi au prezentat în conferinţă sinteza a ceea ce înseamnă pâinea. Astfel au fost abordate următoarele tematici: Pâinea în istoria culturilor antice, Prepararea pâinii în Vechiul Testament, Pâinea ca element de legătura între om şi Dumnezeu, Pâinea ca jertfă, Semnificaţia simbolică şi metaforică a pâinii, Pâinea în lirica universală şi în creaţia sapienţială românească, Pâinea şi cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos şi pâinea în Noul Testament, Pâinea în tradiţia patristică şi filocalică, Pâinea în tradiţia liturgică.
Membrii Programului BIBLIA, studenţi şi doctoranzi ai facultăţii, sunt precum boabele de grâu care compun spicul şi care, nădăjduim, la rândul lor, căzând în pământ bun, vor rodi însutit spicele lor. Aceşti tineri sunt precum aluatul transformat de foc, focul Dumnezeirii, şi devenit pâine. De aceea, conferinţa „Pâinea - hrană pentru trup şi suflet“ a fost precum o cină, academică şi teologică, deopotrivă, o ocazie de a descoperi pe Hristos Domnul, Pâinea Care S-a coborât din cer şi Care S-a născut în ieslea din Betleem (Casa Pâinii) şi Care ne indică pe Dumnezeu Tatăl „Pâinea noastră cea de toate zilele“, hrana care prin asimilare şi Duh Sfânt ne apropie de asemănare. (Lect. dr. diac. Cătălin Vatamanu - coordonatorul Programului BIBLIA)