„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Daruri pentru deţinuţii din Penitenciarul Iaşi
Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ - Bărboi din Iaşi a organizat ieri, 4 mai 2016, o acţiune filantropică pentru 30 de persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi.
Aceasta s-a derulat la iniţiativa preotului paroh Constantin Andrei, prin implicarea părintelui Pavel Antoce, misionar de caritate în cadrul penitenciarului. De asemenea, la activitate au mai fost prezenţi cântăreţul bisericii şi doi membri din Consiliul parohial. „Această vizită pastorală s-a întreprins în numele credincioşilor parohiei noastre. Deţinuţii la care am ajuns, selectaţi dintre cei cu o situaţie materială precară, pe care nu îi vizitează nimeni, au fost încurajaţi printr-un cuvânt de învăţătură. Am vorbit despre sărbătoarea Învierii Domnului, ce este pentru noi toţi o sărbătoare a speranţei şi a bucuriei. Oamenii au primit alimente preambalate, dulciuri şi fructe, conform noilor instrucţiuni din penitenciarele din ţară. Cele 30 de persoane private de libertate au cântat «Hristos a înviat!». Au fost lacrimi de bucurie şi mulţumiri sincere din partea deţinuţilor, dar şi cuvinte de compasiune pentru cei din penitenciar. Biserica se îngrijeşte atât de cei aflaţi pe patul de suferinţă sau în lipsuri, dar şi de cei din închisori, pentru că Hristos nu doreşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă. Este mare bucurie atunci când un om se îndreaptă şi trăieşte în mijlocul familiei. Am trăit clipe binecuvântate pentru că am adus prin prezenţa noastră o rază de mângâiere pentru cei pe care i-am vizitat“, a amintit preotul Constantin Andrei.