„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Editura Doxologia prezentă la Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2015
Editura Doxologia îşi aşteaptă vizitatorii la standul său din Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti (nivelul 2 (4.50) - standul nr. 234), din cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură 2015 - ediţia a XXII-a, în perioada 18-22 noiembrie 2015.
O ofertă editorială bogată pentru adulţi şi copii, cărţi de teologie şi spiritualitate, credinţă ortodoxă, poezie şi proză creştină, lucrări ştiinţifice, noi apariţii editoriale şi reduceri de preţ între 20-40% - acestea sunt doar o parte din propunerile Editurii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Editura Doxologia aşteaptă cititorii la standul său cu titluri noi în colecţia „Patristica“ (seriile „Studii“ şi „Traduceri“), colecţia „Viaţa în Hristos“ (seria „Mărgăritare“), colecţia „Liman duhovnicesc“, colecţia „Călăuze duhovniceşti“. De asemenea, vor fi volume din seriile de autor prof. univ. dr. Constantin Milică, Mitropolitul Antonie de Suroj, monahia Siluana Vlad, Sfântul Nectarie de la Eghina, Sfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktosului, pr. Placide Deseille, pr. Dimitrie Bejan, Constantin Cavarnos sau Cassian Maria Spiridon.
Un loc aparte îl vor ocupa cărţile de popularizare a unor aspecte ce par inabordabile de către credinciosul obişnuit, cum ar fi: „Ajutor! Mă plictisesc în biserică“ de pr. David R. Smith şi „Rugăciunea lui Iisus. Călăuza inimii către Dumnezeu“ de Frederica Mathewes Green, cărţile pentru copii: „Copii în cătuşele Siberiei“ de Spiridon Vangheli, „Sfânta Evanghelie pe înţelesul copiilor“, dar şi „Trei boboci şi-un pui de vulpe“ de Iraida Bujdei şi „Poveşti“ de Ion Creangă (cu ilustraţii deosebite), dar şi audiobook-urile.
Nu vor lipsi nici două cărţi extrem de apreciate de cititori: „Adu-ţi aminte de dragostea cea dintâi (Apoc. 2, 4-5). Cele trei perioade ale vârstei duhovniceşti în teologia părintelui Sofronie“ de arhim. Zaharia Zaharou şi „Cununa binecuvântată a anului creştin“ a părintelui Placide Deseille.
Deschiderea oficială a ediţiei din acest an a Târgului Internaţional GAUDEAMUS va avea loc mâine, 18 noiembrie, de la ora 12:00; accesul publicului va fi permis începând cu ora 10:00. Programul de vizitare al târgului este zilnic între orele 10:00-20:00.
Mai multe detalii pe pagina de Facebook: www.facebook.com/Editura.Doxologia.