„Fericirea - capriciu sau dar al vieţii?“

„Să nu aştepţi fericirea să vină din altă parte decât dinăuntrul vostru, unde sălăşluieşte Hristos.“

(Valeriu Gafencu)

Studenţia e cu atât mai frumoasă atunci când o poţi împărtăşi şi cu ceilalţi. Astfel, o nouă ediţie a Dialogurilor Studenţeşti ne-a reunit pe noi, 30 de studenţi din Târgul Ieşilor, într-un cadru familial, la Paraclisul Studenţesc „Sfânta Parascheva“, Metocul Maicilor, să fim în comuniune, tineri în Biserică. Tema întâlnirii din săptămâna aceasta a fost una pe cât de frumoasă pe atât de profundă, şi anume: „Fericirea - capriciu sau dar al vieţii?“. Alături de noi, pentru îndrumare în descoperirea tainelor fericirii, l-am avut în calitate de invitat special pe părintele Ioan Puiu, referent în cadrul Departamentului de Misiune pentru Tineret din Arhiepiscopia Iaşilor.

Întâlnirea noastră a început printr-o sesiune de cunoaştere, în care fiecare dintre noi a avut ocazia să împărtăşească un moment de fericire trăit de curând. Am aflat astfel că putem găsi fericirea într-un răsărit de soare, într-un apel telefonic al unei persoane dragi, într-o nevoinţă sau într-o renunţare la locul de muncă.

„Fericirea mea depinde doar de mine!“

Pentru a ajunge totuşi la sensurile profunde ale fericirii, pr. Ioan Puiu a ridicat mingea la fileu, dându-ne provocarea de a încerca să răspundem la nişte întrebări esenţiale despre fericire, precum: Ce este fericirea? Există o fericire a tuturor? De cine depinde fericirea mea? Pentru a dialoga pe baza întrebărilor propuse, am lucrat în echipe, împărtăşind apoi concluziile. Cu toţii am fost de acord că fericirea este o stare de bine, mulţumire, linişte, împăcare şi împlinire, eliberare de frici şi de păcate, însă întrebarea dacă aceasta depinde doar de noi sau şi de ceilalţi din jurul nostru a creat o dezbatere îndelungată. Părintele Ioan a punctat în cazul acesta faptul că „de mine depinde să fiu fericit sau nu! Nu cred că toate lucrurile exterioare influenţează fericirea mea. Văzând pe cineva în suferinţă, tot de mine ţine să rămân fericit sau să cad în nefericire, nu de celălalt. Nu sunt bucuros de ce i se întâmplă lui, dar nu înseamnă că sunt nefericit. E o alegere a fiecăruia să fie fericit sau nefericit; eu aleg cum mă raportez la ceea ce se întâmplă în jurul meu. Dumnezeu nu ne-a lăsat să fim fericiţi în funcţie de ceilalţi“.

„Fericirea se lucrează în timp, cu paşi mărunţi“

Pe final de Dialoguri Studenţeşti, o altă întrebare a trezit adâncul minţii noastre, şi anume: Ce e nevoie să facem pentru a fi fericiţi? Părintele Ioan ne-a oferit lămuriri şi de această dată, accentuând faptul că, „dacă ai o imagine corectă despre tine, te-ar putea ajuta să vezi ce calităţi şi defecte ai. În viaţă, ca să fii fericit, e nevoie să ai o ţintă, să ştii în ce direcţie mergi. Fericirea se lucrează în timp, cu paşi mărunţi. Să răspândesc lumină în jurul meu, să nu trăiesc doar pentru mine, să am un scop clar, să fiu realist cu mine însumi, să fiu sincer, să recunosc când am gafat-o“. (Andreea Gabur, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Anul al III-lea - A.S.C.O.R. Iaşi)