„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă, la Tazlău
În localitatea Tazlău din judeţul Neamţ a avut loc duminică, 27 decembrie 2015, Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă, ediţia a XVIII-a. Evenimentul a fost organizat de Primăria Tazlău, în colaborare cu Consiliul Judeţean Neamţ, în Căminul Cultural Tazlău. „De aproape două decenii, promovăm datinile şi obiceiurile din judeţul Neamţ. Anul acesta, în cadrul festivalului, am avut renumita capră de la Borca, dar şi pe cea de la Pănceşti, Borleşti şi Mărgineni. La început, a fost mai dificil să organizăm acest festival, din lipsa fondurilor. Ne-au mai ajutat societăţile comerciale, care, din păcate, s-au închis. Ne-am dorit să organizăm un eveniment frumos pentru locuitorii comunei noastre. Oamenii s-au bucurat pentru că i-a ajutat Bunul Dumnezeu să mai treacă un an de muncă. În numele comunităţii pe care o reprezint, vă doresc multă sănătate“, s-a exprimat primarul comunei Tazlău, Constantin Machidon.