„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Fundaţia medicală „Providenţa“ Iaşi a primit două ambulanţe de la Crucea Roşie Bavaria
Două ambulanţe au fost dăruite Fundaţiei medicale „Providenţa” din Iaşi de către Crucea Roşie din Bavaria - Germania. Cele două autospeciale medicale au fost binecuvântate ieri, 19 august 2019, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.
Fundaţia medicală „Providenţa” din Iaşi a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a primit două ambulanţe oferite de către Crucea Roşie Bavaria-Germania. Această donaţie a fost posibilă ca urmare a colaborării dintre reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române din Germania şi Crucea Roşie Bavaria. Cele două autospeciale sanitare au ajuns la Iaşi şi au fost binecuvântate în cadrul unei slujbe oficiate de IPS Mitropolit Teofan şi IPS Mitropolit Serafim. La eveniment au participat membrii bavarezi de la Crucea Roşie, dar şi reprezentanţi ai Spitalului şi Policlinicii „Providenţa”.
După slujba de sfinţire, cei prezenţi au mers în Sala „Sinaxar” din cadrul Muzeului Mitropolitan, unde au fost rostite câteva discursuri şi au fost vizionate câteva clipuri de prezentare. De asemenea, în cadrul acestui eveniment au fost acordate câteva distincţii.
„S-a înnodat vechea tradiţie a prezenţei asistenţei medicale în ograda Bisericii”
În cuvântul de mulţumire, Părintele Mitropolit Teofan a arătat că, după o pauză de activitate în domeniul medical, Biserica a revenit, după 1990, în spaţiul asistenţei medicale, iar la iniţiativa PS Patriarh Daniel a luat fiinţă Spitalul „Providenţa”: „În demersul pentru intrare în normalitate după 1990 se înscrie şi iniţiativa Părintelui Patriarh Daniel de înfiinţare a unei policlinici şi a Spitalului «Providenţa». Ulterior, s-a adăugat şi Fundaţia «Providenţa» pentru a răspunde mai consecvent cazurilor sociale. S-a înnodat, aşadar, o pauză de 50-60 de ani cu vechea tradiţie a prezenţei asistenţei medicale în ograda Bisericii. Este un început bun care tinde să fie replicat şi în alte regiuni ale ţării. Oameni de bine s-au adăugat de la început mitropoliei pentru această iniţiativă. Un român din Elveţia s-a adăugat iniţiativei Părintelui Patriarh Daniel, Mitropolitul Moldovei atunci, şi puţin câte puţin s-a născut acest copil, numit «Providenţa»”.
„Aceste ambulanţe ne sunt de mare ajutor”
De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim a adăugat la final un cuvânt referitor la buna colaborare dintre Crucea Roşie din Bavaria şi Biserica Ortodoxă Română din Germania.
„În activitatea noastră avem multe cazuri sociale şi în toată lucrarea avem nevoie de transport pentru pacienţi. Astfel, aceste ambulanţe ne sunt de mare ajutor şi dorim să mulţumim pentru această donaţie”, a declarat Daniela Naclad, directorul Fundaţiei medicale „Providenţa”.
Reprezentanţii Crucii Roşii din Germania, împreună cu cei doi ierarhi, au vizitat Policlinica şi Spitalul „Providenţa”.