„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Îl iubim pe Dumnezeu în măsura în care îl iubim pe aproapele nostru“
Duminică, 30 octombrie 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinţii Arhangheli“ - Slatina.
Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a slujit Sfânta Liturghie în biserică, după care a resfinţit exteriorul sfântului locaş, care a fost supus unor ample lucrări de renovare. Printre invitaţi s-au numărat oficialităţile locale, precum şi părinţi consilieri din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Răspunsurile liturgice au fost date de corul mixt al Asociaţiei Fălticeni.
„Îl iubim pe Dumnezeu în măsura în care îl iubim pe aproapele nostru. Şi pe aproapele nostru îl iubim în măsura în care suntem milostivi şi înţelegători faţă de el, iertându-l de greşelile săvârşite faţă de noi şi ajutându-l atunci când se află în nevoi, atât cele sufleteşti, cât şi cele trupeşti“, a spus IPS Părinte Pimen în cuvântul de învăţătură.
În cadrul slujbei arhiereşti, părintele paroh Pavel Suditu a fost hirotesit întru iconom stavrofor.
La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a slujit o Panihidă în memoria credincioşilor trecuţi la Domnul. Comitetul parohial a pregătit pentru închinători 500 de pachete de hrană şi o agapă pentru cei veniţi de departe.
Biserica „Sfinţii Arhangheli“ din Parohia Slatina se află situată în centrul satului, fiind singurul locaş ortodox de parohie. Tot aici se găseşte şi Mănăstirea de maici Slatina. Piatra de temelie a fost aşezată în anul 1856, iar târnosirea sfântului locaş s-a făcut pe data de 22 octombrie 1864. Biserica are forma Sfintei Cruci, este ridicată din piatră, pe temelie de piatră, având clopotniţa inclusă în corpul locaşului. Ctitori sunt ierarhul Calinic Miclescu şi obştea de călugări din Mănăstirea Slatina de atunci. Biserica este pictată în interior. Suferind pagube datorate trecerii timpului, ea a mai fost supusă renovărilor, astfel că, în 1968, a fost din nou resfinţită.