Înaltpreasfinţitul Pimen - Arhiepiscopul nonagenar în străvechea cetate a Muşatinilor

Longevitatea sau aşa-numita vârstă matusalemică a fost dintotdeauna considerată a fi o binecuvântare a lui Dumnezeu coborâtă asupra oamenilor credincioşi şi ea creşte sau scade în funcţie de relaţia omului cu Dumnezeu.

Între 1000 şi 600 de ani trăiau oamenii de la A­dam până la Noe; între 600 şi 200 de ani cei de la Noe până la Avraam şi între 200 şi 100 de ani generaţiile de la Avraam până la Iosua Navi, pentru ca de la David încoace vârsta subcentenară să devină normală, după cuvântul psal­mis­tului, care zice: „Zilele a­ni­lor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât a­ceştia osteneală şi durere” (Psal­mul 89, 10-11).

În cartea neamului se spune că Adam a trăit 930 de ani, Set 912 ani, Enos 905 ani, Cainan 910 ani, Maleleil 895 de ani, Iared 962 de ani, Enoh 365 de ani - el fiind luat la Domnul la cer - Ma­tusalem a trăit 969 de ani; el devenind simbolul lon­ge­vităţii; în sfârşit, Lameh a trăit 753 de ani şi Noe 950 de ani.

Începând cu această peri­oadă, vârsta omului scade gra­dual. În Sfânta Scriptură se spune că Dumnezeu - văzând că s-a înmulţit răutatea oamenilor şi părându-I rău „că l-a făcut pe om” - pentru a desfiin­ţa păcatul, a adus potopul asu­pra pământului, eveniment ca­re a despărţit şi istoria lumii în două perioade: prediluviană şi postdiluviană; cea din urmă fiind privită ca o naştere din nou a lumii.

Singur Noe - împreună cu ai săi, pentru faptul că era „drept” şi „fără prihană” - a câş­tigat bu­nă­voinţa lui Dum­nezeu, fiind sal­vat de primejdia potopului care „a stins toată fi­in­ţa care se afla pe faţa a tot pământul - respectiv toţi ur­ma­şii lui Cain au pierit - de la om până la dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pă­mânt şi a rămas numai Noe şi ce era cu el în corabie” (Facerea 7, 23).

După potop apare un declin brusc al mediei de viaţă, aşa încât are loc o scădere semnifi­cativă a vârstei oamenilor: Sem a trăit 600 ani, Arfaxad 465 de ani, iar Şelah 460 de ani, Te­rah 205 ani, Sarra 127 de ani, Avraam 175 de ani, Isaac 180  de ani, Iacov  147 de ani, Iosif 110 ani şi Moise 120 de ani.

În cartea Facerea 6, 2-4 se spu­ne că Dom­nul, vă­zând că „fiii lui Dumne­zeu” (descendenţi din Set) au luat pe fiicele oamenilor (descenden­te din Cain) din care s-au născut uriaşii (ca­re

erau oameni re­nu­­miţi pentru răutatea lor, încercând să-şi măsoare puterile cu Dum­ne­zeu), a zis: „Nu va rămâne Du­hul Meu pururea în oamenii a­ceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută do­uăzeci de ani!”.

De-a lungul timpului n-au lipsit din dezbaterile celor acre­ditaţi temele ilustrate în Biblie în legătură cu vârsta oameni­lor. Unii au spus cum că ar fi vorba despre anii lunari, care sunt mai scurţi decât cei solari; a se vedea calendarul din Ori­entul Mijlociu, care este unul lunar. Alţii spun cum că ar fi o exagerare.

Or, noile descoperiri prilejuite de descifrarea genomului uman vin să confirme concluzia cum că o vârstă între 200-250 de ani ar fi fost una firească, desigur la aceasta adăugându-se darul şi vrerea lui Dum­ne­zeu. Sunt şi astăzi cazuri de oameni - ce e drept, destul de izolate - care ating o astfel de vâr­stă. Or fi având o viaţă sfântă?!

II

Personal, consider că longe­vitatea vieţii omului este darul şi binecuvântarea exclusivă a lui Dumnezeu - Cel care ţine caierul vieţii fiecăruia - şi nici­decum acea „osteneală şi du­re­re” de care vorbeşte psalmistul.

De acest dar şi binecuvân­tare s-a bucurat şi se bucură - şi îi doresc să se bucure cât mai mult - Înaltpreasfinţitul P­i­men, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădă­uţilor, care - în ziua de 25 august - împlineşte vârsta pa­tri­ar­hală de 90 ani, fiind năs­cut la 25 august 1929.

S-a născut din părinţii Ma­ria şi Mihai Zainea - o familie de oameni credincioşi şi cu mul­tă aşezare duhovnicească din lo­calitatea Herăşti, comuna Grea­bănu, din judeţul Buzău. Din botez se numea Vasile. Primele opt clase le-a învăţat în satul şi comuna natală, după care - în perioada 1944-1948, fiind pasionat de limba franceză - a urmat cursurile Liceului Teo­retic din Râmnicu Sărat.

Peste ani va traduce din lim­ba franceză Confesiunile Feri­ci­tului Augustin; din L. Uspen­sky va traduce Essais sur la Thé­o­logie de l'icône dans l'É­glise Orthodoxe, iar din Paul Evdokimov va traduce L'art de l'icône: Théologie de la Beauté şi La Connaissance de Dieu dans la tradition orientale.

După ce a obţinut diploma de bacalaureat s-a închinoviat - ca frate - la Mănăstirea Neamţ, unde va urma cursurile Semi­na­rului monahal. În 1951, la 10 martie, a fost tuns în mona­hism cu numele Pimen - avân­du-l ca naş de călugărie pe mo­na­hul Filaret Dutcovici. Câteva luni mai târziu, în ziua Sfin­ţilor Apostoli Petru şi Pavel, la 29 iunie, va fi hirotonit ierodiacon pe seama aceleiaşi mănăs­tiri. Atât tunderea în mona­hism, cât şi hirotonia în diacon au fost săvârşite de Prea­sfin­ţitul Pavel Şerpe, stareţul mă­năstirii de la acea vreme.

Doi ani mai târziu - după ce în prealabil, în perioada 1952-1953, a urmat cursurile de specialitate în arta ceramică organizate la Atelierul Patriarhiei de la Curtea de Argeş - s-a în­scris la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucu­reşti, luându-şi licenţa în 1957 la catedra de Patrologie, sub îndrumarea pr. prof. univ. dr. Ioan Ghe. Coman - rectorul Institutului la acea vreme - cu lucrarea Personalitatea Ferici­tului Augustin oglindită în confesiunile sale.

În paralel cu studiile teologi­ce, a urmat şi cursurile Insti­tu­tului de Arte Plastice din Bu­cureşti, secţia muzeologie; calificare ce îl va ajuta la organizarea muzeelor de la mănăstirile Putna, Dragomirna ş.a.

III

Graţie seriozităţii sale, la scurt timp după finalizarea studiilor universitare, ierodiaconul Pimen Zainea a fost hirotonit ieromonah pe seama Mă­năstirii Neamţ de Mitro­politul Iustin Moisescu şi numit, mai întâi, egumen al Mănăstirii Putna - stareţ fiind la acea vre­me protosinghelul Calinic Lu­pu (1957-1958) - şi apoi stareţ (1958-1961).

Decretul 410/1959, care a decimat mănăstirile prin dărâmarea sau închiderea lor şi alungarea monahilor şi monahiilor pe drumuri sau băgarea unora dintre ei în puşcării, l-a găsit în ascultarea de stareţ. Şi cu toate că era licenţiat în Teo­logie - singura condiţie care îl în­dreptăţea să scape de mânia comunistă - din motive lesne de înţeles, în 1961 stăreţia i-a fost luată şi încredinţată arhimandritului Efrem Chişcariu (1961-1962). Ieromonahului Pimen i s-au încredinţat spre păstorire şi slujire pentru doi ani - 1962-1964 - mai întâi Mănăstirea Vă­ratec, iar mai pe urmă, ca egumen, Schitul Durău, care pe atunci fi­gura ca biserică de enorie.

Însă, în 1964 - la scurt timp de la numirea Arhimandritului Gherasim Cucoşel ca stareţ al Mănăstirii Putna, cu care iero­monahul Pimen se cunoştea din Mănăstirea Neamţ - s-a întors în „Dulcea Bucovină”, respectiv în Mănăstirea Putna; de această dată, nu în calitate de stareţ, ci ca ghid, fiind considerat la vremea aceea unul dintre cei mai mari ghizi din ţară - majoritatea turiştilor venind la Mănăstirea Putna ca să-l asculte recitând Doina lui M. Eminescu şi mai ales expli­ca­ţiile de la Harta cu Moldova din timpul lui Ştefan cel Mare, dar şi omul de nădejde şi încredere al stareţului, care - sub su­pra­vegherea arhitecţilor Ioana Grigorescu, Virgil Antonescu, Ştefan Balş, Constantin Dumi­trescu, Virgil Polizu şi Eugen Chefnoux - era implicat într-un amplu proces de restaurare a bisericii mănăstirii, a turnului tezaurului, a turnului porţii şi celui al clopotniţei.

Tot în acea perioadă s-au construit corpul de chilii, clădirea muzeului şi s-a mărit paraclisul - ctitoria Mitropolitului Ia­cob Putneanul.

În plus, stareţul trebuia să mai asigure şi cele necesare arheologilor care reluaseră cercetările întrerupte, scoţând la iveală temeliile Casei dom­neşti şi ale chiliilor din secolul al XV-lea, edificii care se vor construi în timpul arhimandri­tului Iachint Unciuleac (1977-1992), sub directa supraveghere şi finanţare a Patriarhului Teoctist, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei de la acea vreme, dar şi a Episcopului-vicar Pimen Su­ceveanul.

A rămas în ascultarea de ghid la Mănăstirea Putna din 1964 până în 1974 - timp în care, în 1966, a primit rangul de protosinghel - când a fost nu­mit de Mitropolitul Iustin Moi­sescu stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” de la Su­ceava. La un an de la numirea sa în această demnitate, în 1975, protosinghelul Pimen Zai­nea a primit rangul de arhimandrit, ambele hirotesii fiind săvârşite de Mitropolitul Iustin Moisescu.

În 1976, arhimandritul Pi­men Zainea a primit, pentru un an, o bursă de studii în Ger­ma­nia, timp în care a ţinut ne­nu­mărate conferinţe în Belgia, Franţa, Elveţia, Austria ş.a. despre frumuseţile şi valorile inegalabile ale Ortodoxiei ro­mâneşti.

Imediat după terminarea cursului de limbă germană, urmat în cadrul Universităţii din Köln - Germania, în 1977, arhimandritul Pimen Zainea a fost trimis de Patriarhia Română - respectiv de Patriarhul Iustin Moisescu, deoarece între timp se strămutase la cele veşnice Patriarhul Justinian Marina (1948-1977) - ca misionar la ro­mânii din America şi Canada; arhiepiscop la acea vreme fiind Victorin Ursache. Un an mai târziu, în 1978, a fost numit de acelaşi patriarh Superior al Aşezământului Românesc de la Ierusalim.

Revenind în ţară, în 1979, Patriarhul Teoctist Arăpaşu (1986-2008) - la acea vreme Mi­tropolit al Moldovei şi Sucevei (1977-1986) - l-a numit, în 1980, exarh al mănăstirilor din Arhi­episcopia Iaşilor, rămâ­nând în această demnitate până în anul 1982, când - la pro­punerea aceluiaşi mitropolit - a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Or­todoxe Române E­pis­cop-vicar al Arhiepiscopiei Ia­şilor cu titula­tura Suceveanul.

IV

Hirotonia întru arhiereu a fost săvârşită în ziua Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul - 24 iunie - la hramul Mănăstirii „Sfân­tul Ioan cel Nou” de la Suceava, de către Patriarhul Teoctist Arăpaşu - la acea vre­me mitropolit - Eftimie Luca, Episcopul Romanului şi Huşi­lor, şi Roman Ialomiţeanul, E­pis­copul-vicar al Arhiepis­copiei Bucureştiului, în prezenţa pa­triarhilor Diodor al Ierusali­mului şi Iustin al României.

Ca Episcop-vicar, pe lângă rezolvarea problemelor curente de la birou, avea în atenţie şi buna desfăşurare a întregii activităţi eparhiale - cancelarie, protopopiate, seminarul teologic, mănăstiri, revistă, tipo­grafie, sector cultural-misionar - bucurându-se, totodată, de toate drepturile pe care i le conferă Sfintele Canoane şi Legiuirile bisericeşti acestei demnităţi; slujea şi predica în toate parohiile şi mănăstirile din cele patru judeţe compo­nen­te ale Arhiepiscopiei Iaşi­lor: Iaşi, Botoşani, Suceava şi Neamţ, ca delegat al chiriarhului, supraveghind îndeaproape activitatea liturgică, pastoral-mi­sionară şi socială, culturală, precum şi cea administrativ-e­di­litară a preoţilor din parohii; sfinţea biserici, clopotniţe şi ca­se parohiale şi prezida confe­rin­ţele preoţeşti, sinaxele mo­na­hale şi cursurile de ghizi, care se organizau în fiecare an în Sala „Iustin Moisescu” de la Centrul eparhial; de asemenea, primea nenumărate delegaţii din ţară şi din străinătate, pe care adesea le însoţea pe la mănăstirile din eparhie; coordona şi supraveghea lucrările de construire, restaurare şi con­solidare a bisericilor şi mă­năstirilor - monumente istorice - contribuind nu de puţine ori din visteriile personale; prezi­da, din încredinţarea chiriar­hului, sesiunile anuale ale Con­siliului şi Adunării eparhiale.

După cum puteţi constata, am enumerat doar câteva dintre multele atribuţiuni pe care Episcopul-vicar Pimen Suce­vea­nul le avea la acea vreme, atribuţiuni care evidenţiază în mod special frumoasa colaborare dintre chiriarh şi auxilia­rul său.

După evenimentele din 1989 până în 1990, când a fost numit noul mitropolit, Preasfinţia Sa a îndeplinit şi funcţia de locţii­tor de mitropolit al Moldovei şi Su­cevei, iar din toamna anului 1990, până la plecarea sa ca ar­hiepiscop, pe cea de rector al re­activatei Facultăţi de Teolo­gie „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

V

Anul 1990 poate fi conside­rat începutul unei noi ere în Bi­serica Ortodoxă Română. Li­ber­tatea dobândită prin jertfă, în decembrie 1989, a făcut posibilă şi reaşezarea lucrării Bise­ricii străbune în firescul ei. Re­activarea sau înfiinţarea unor noi eparhii în ţară şi în străi­nă­tate era absolut necesară. Printre eparhiile reactivate s-a numărat şi Arhiepiscopia Suce­vei şi Rădăuţilor, cândva mitro­polie, ceea ce a atras după sine alegerea chiriarhului. Aşa se face că, la 24 ianuarie 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Orto­doxe Române a ales în demnitatea de arhiepiscop pe Prea­sfinţitul Pimen Suceveanul, E­piscop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Nici nu se putea o ale­gere mai potrivită! Înaltpreasfinţia Sa, deşi nu se născuse în Bucovina, se întorcea acasă. A şi spus în ziua instalării, în­tâm­plată în 4 martie 1991, plim­bându-se bucuros dintr-un capăt în celălalt al scenei: M-am întors acasă! Acesta i-a fost mesajul cuvântului de la instalare, mulţumindu-I - totodată - lui Dumnezeu, Sfântului Ioan cel Nou - ocrotitorul Moldovei, dar şi credincioşilor pentru a­ceas­tă reuşită.

VI

Ca Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, pe lista priorită­ţilor Înaltpreasfinţiei Sale a stat scris programul: „Nici un sat fără preot şi biserică”, a­vând în vedere situaţia misio­nară cauzată de prozelitismul multiconfesional din eparhie; predarea orei de religie în şcoli de către un personal calificat; dezvoltarea activităţilor sociale prin construirea de aşezăminte caritabile pentru bătrânii a­ban­donaţi, copiii orfani şi cei ai străzii, prin implicarea unor pa­rohii, mănăstiri şi schituri în susţinerea acestora; ajutorarea cu cele necesare traiului a fa­mi­liilor cu venituri precare; organizarea de tabere şi excursii pentru copiii din Basarabia şi Bucovina, precum şi şcolari­za­rea celor care doresc să urmeze cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Ierarh Dosoftei” din Suceava; restaurarea monumentelor şi salvarea frescelor de la distrugere; construirea unui nou centru administrativ; şi - nu în ultimul rând - recupe­rarea celor 192.500 hectare de pădure, care au aparţinut Fon­dului bisericesc, confiscat de regimul comunist.

Din cele enumerate - doar câteva dintre cele multe care definesc lucrarea Înaltpreasfinţiei Sale în cele aproape trei decenii de slujire arhiepiscopală - cam toate s-au realizat, potrivit agendei propuse, mai puţin aducerea în ograda Bisericii a Fondului bisericesc. În acest sens, Înaltpreasfinţia Sa a bătut de-a lungul timpului la toate porţile mai-marilor ţării pentru a-i determina să înţeleagă că ceea ce solicită es­te un drept al Bisericii, însă zba­terile Înaltpreasfinţiei Sale au fost fără sorţi de izbândă.

Ar fi nedrept să nu amintim faptul că singurul om de Stat care a înţeles acest adevăr: Că pădurile solicitate de ierarh sunt ale Bisericii - a fost Pre­mierul Adrian Năstase; Exce­len­ţa sa, în 2004, a restituit arhiepiscopiei 90.000 ha., însă nu din Fondul bisericesc, ci din proprietatea statului. Din pă­cate, ceea ce domnia sa a restituit, la scurt timp, o alianţă de tristă amintire - prin reprezentanţii ei locali, post-comunişti, ale căror nume nu merită po­menite - a luat înapoi. Nu este singurul moment de acest fel. În cei 90 de ani (1929-2019), din­­tre care 70 puşi în slujba Bi­sericii (1949-2019), Înaltpreasfinţia Sa s-a întâlnit cu ne­nu­mă­rate astfel de momente, în care Biserica a fost nedrep­tă­ţită.

VII

Dincolo de toate nedreptăţile pe care le-a trăit de-a lungul vieţii sale, raportându-ne doar la cele trei decenii de slujire arhiepiscopală, Înaltpreasfinţi­tul Pimen a ştiut să îmbine în mod armonios cele ale Martei cu cele ale Mariei. Nu a pregetat niciodată să vină de pe şantierul căminului de bătrâni - de la fasonat fierul - sau de pe şantierele în care se construiau case pentru sinistraţi, pentru bă­trânii singuri sau pentru copiii abandonaţi, unde Înaltpreasfinţia Sa lucra alături de echipa de meseriaşi, direct în Studioul Radio TRINITAS sau TRINITAS TV sau în oricare alt Studiou Radio sau TV pentru interviuri, sau în amfiteatre pen­tru conferinţe, simpozioane, festivaluri, concerte şi multe alte manifestări cultural-religi­oa­se şi artistice la care trebuia să fie prezent.

Înaltpreasfinţia Sa este un exemplu de dăruire în slujirea lui Dumnezeu, a credincioşilor şi a monahilor din eparhia pe care cu darul lui Dumnezeu o conduce de aproape trei decenii şi pentru care se roagă în fie­care zi; dar şi în slujirea celor care sunt în suferinţe şi lipsuri de tot felul.

Deşi are o vârstă patriar­ha­lă, activitatea Înaltpreasfinţiei Sale este una de invidiat. Când nu-l găseşti la birou, îl găseşti în Catedrala arhiepiscopală la slujbă sau în eparhie, la slujbele programate; sau cu dife­rite urgenţe - neprevăzute - a­pă­rute în parohii şi mănăstiri. Înaltpreasfinţia Sa este într-o permanentă veghe. Fie vizitea­ză şantierele de la parohii şi mănăstiri sau aşezămintele sociale - ca asistaţii să nu ducă lipsă de nimic din cele necesare (alimente, medicamente, îm­bră­că­minte etc.) - sau pe cele destinate taberelor, fie la tipografia eparhiei în care - până în prezent - s-au tipărit sute de titluri, dintre care ierarhul a oferit, cu precădere, copiilor din şcolile de pe raza judeţului Su­ceava, dar şi celor din Basa­ra­bia şi Bucovina de Nord Cărţi de rugăciuni, Mica Biblie, Car­tea de învăţătură ortodoxă ş.a.

Înaltpreasfinţia Sa conduce eparhia cu aceeaşi vigoare tine­rească dintru început, consul­tându-şi colaboratorii pentru o lucrare eficientă în Permanen­ţele săp­tămânale, pe preoţi în conferinţele pre­oţeşti, iar pe stareţi şi stareţe în

sinaxele mo­nahale; iar seara, când se a­dună pe la chilie, ca un călu­găr autentic ce este, toar­nă şi ce­va untdelemn în cuvinte, în Can­­dela Orto­do­xiei din Bucovina.

Aş putea spune fără să gre­şesc - împreună cu Sfântul A­pos­tol Pavel - că „un astfel de arhiereu se cuvenea să aveţi”!

VIII

Acum, la ceas aniversar, când Înaltpreasfinţitul Pimen priveşte retrospectiv de pe Eve­restul celor 90 de ani - încărcaţi de rod minunat - la toate Tabo­ru­rile şi Golgotele pe care le-a parcurs, purtându-şi cu demnitate povara crucii, dar şi la toţi cei dragi sufletului său stră­mu­taţi demult la cele veşnice - în semn de aleasă preţuire şi recunoştinţă - ca unul care fac parte din generaţia de călugări a anilor 1980, care a fost protejată de mânia fiarelor comuniste şi salvată de la risipire de Înaltpreasfinţia Sa - înalţ gând de rugăciune că­tre Milostivul Dum­ne­zeu, zicând:

Doamne, Iisuse Hris­toase, Dum­­ne­zeul nostru, Cel ce eşti de faţă în chip ne­vă­zut, pe cel năs­­cut din pă­rinţi e­vla­vi­oşi, care din ti­ne­reţile lui a ales a fi crescut în Casa slavei Tale, în­văţând Scrip­turile în mănăs­tirile şi şcolile binecuvântate de Însăşi prezenţa Ta, pentru ca la vârsta bărbatului desăvârşit să slujească cele rânduite de Tine prin Sfinţii Tăi Apostoli şi statornicite de Sfânta Ta sobornicească şi apostolească Bise­ri­că, la plinirea vremii, cu vrerea şi prin lucrarea Duhului Tău ce­lui Sfânt, Tu, Arhiereul cel Veşnic, l-ai aşezat în demnitatea arhierească pentru a sluji poporului Tău celui binecredincios din ţinutul Bucovinei.

Pentru aceasta Te rugăm, Multmilostive Doamne, Cel ce ai la Tine dintru început caie­rul zilelor vieţii noastre, întru această sfântă zi aniversară, să binecuvintezi pe Înaltpreasfinţitul Părintele nostru Pi­men, păstorul clerului şi al credincioşilor din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu sănătate, întru lungime de zile, cu discernământ şi înţelepciune lucrătoare şi roditoare spre propăşirea spirituală şi materială a eparhiei întru care a fost aşezat.

Dăruieşte-i zel misionar în­tru apărarea dreptei credinţe şi sporită dragoste faţă de clerul şi credincioşii eparhiei, faţă de copii, de tineri şi de dascălii lor, faţă de cei aflaţi în suferinţe şi în lipsuri, faţă de cei închişi pentru numele Tău cel Sfânt, faţă de bătrânii singuri şi de copiii abandonaţi, faţă de orfani şi de văduve şi faţă de toţi cei încercaţi de stihiile vremurilor.

Cel a Cărui veşnicie nu poa­te fi măsurată cu veacurile vea­curilor, caută cu îndurare spre rugăciunea ce Ţi se aduce Ţie şi nu dispreţui cererea noastră, ci, Multmilostive Doamne, în­mul­ţeşte mereu darurile Du­hului Tău celui Sfânt şi desă­vârşeşte întru cuvioşie şi dreptate viaţa Înaltpreasfinţitului Părintelui nostru Pimen, izbă­veşte-l de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de pornirea cea cu mânie, de sfa­tul măgulirilor viclene, de is­pi­ta slavei deşarte şi de prea­pli­nul sinelui şi de orice altceva ca­re ar putea aduce atin­gere nu­­melui de duhovni­cesc părinte.

Ocroteşte-l cu sfinţii Tăi îngeri, ca prin mijlocirea lor să fie păzit în toate zilele vieţii sale şi sporeşte-i, pentru rugă­ciunile Sfântului Preacuvio­sului Părinte Pimen cel Mare, sfetnicul veghetor al cincizecimii sale, puterea credinţei lui în Tine, Dumnezeul nostru, Cel în Treime lăudat şi preamărit, şi revarsă asupra întregului popor român, în sânul căruia s-a născut, şi pe care l-a iubit, pacea Ta cea sfântă şi milos­tivirea iubirii Tale.

Că Ţie se cuvine să ne miluieşti şi să ne mântuieşti pe noi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, îm­pre­ună şi Părintelui Tău Celui fără de început şi Prea­sfân­tului şi Bunului şi de viaţă Fă­cătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin!

Întru mulţi şi buni ani cu sănătate de la Dumnezeu, έnalt­preasfinţite Părinte Arhie­pis­cop!