„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Înnoire şi binecuvântare la Mănăstirea Runc
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a Mănăstirii Runc din judeţul Bacău a fost resfinţită duminică, 1 noiembrie 2015, de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de credincioşi.
În prima zi a lunii noiembrie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a resfinţit biserica Mănăstirii Runc din judeţul Bacău. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, incinta aşezării monahale a fost neîncăpătoare de numărul mare de credincioşi, care au venit să înalţe rugăciuni alături de ierarhul lor şi să treacă, potrivit rânduielii, prin Sfântul Altar. „Evenimentul religios a constituit desăvârşirea lucrărilor împlinite aici, întrucât, în ultima vreme, locaşul de cult a fost înnoit prin refacerea exteriorului şi tencuirea în praf de piatră, precum şi repararea acoperişului. Slujba arhierească de târnosire, dar şi frumuseţea şi liniştea locurilor înconjurate de pădurile seculare, unde este aşezată venerabila vatră de sihăstrie moldavă, au făcut ca sute de pelerini să-i calce pragul şi să se închine în altar. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a explicat semnificaţiile Sfintei Evanghelii citite în cadrul slujbei“, a menţionat părintele inspector Constantin Gherasim. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul de la Roman l-a hirotonit întru diacon pe tânărul Grama Teofil Marian. De asemenea, diaconul Ioan Munteanu a fost hirotonit întru preot pe seama Parohiei „Sfântul Ilie“ - Prisaca, Protopopiatul Moineşti, judeţul Bacău. La final, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse în slujirea monahală şi în viaţa Bisericii, stareţul Mănăstirii Runc, părintele Macarie Costea, a fost hirotesit arhimandrit. „Acest moment vine să încununeze munca de slujire în viaţa monahală de peste două decenii şi jumătate a părintelui Macarie“, a amintit arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Mănăstirea Runc se află o distanţă de câţiva kilometri, spre răsărit de oraşul Buhuşi, într-o zonă deluroasă împădurită. Aici se poate ajunge pe drumul judeţean 156H, care leagă oraşul Buhuşi de localitatea Runc din judeţul Bacău.