„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Învierea Domnului, în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii a fost serbată la Catedrala Mitropolitană din Iaşi de mii de credincioşi. Lumina Sfântă, adusă de la Ierusalim, a fost împărţită celor prezenţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Slujba Utreniei şi Sfânta Liturghie au fost oficiate pe esplanada Catedralei Mitropolitane.
La Suceava, numeroşi credincioşi au fost prezenţi la slujba Învierii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală "Sfântul Ioan cel Nou". Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de soborul de preoţi, diaconi şi întreaga obşte de călugări a mănăstirii. Evenimentul liturgic s-a desfăşurat pe o scenă împodobită în incinta aşezământului. La final, momentul sfinţirii coşurilor pline de ouă şi pască şi primirea bucăţelelor de prescură denumite "Paşti" au întregit sentimentul de sărbătoare. (T.R.)
Lumina sfântă de la Ierusalim a fost dăruită duminică, 1 mai 2016, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, miilor de credincioşi şi pelerini care au petrecut sărbătoarea Învierii la Catedrala Arhiepiscopală din Roman. Anul acesta, Sfânta Lumină a fost adusă de la Bucureşti de către o delegaţie a eparhiei, condusă de arhimandritul Serafim Huzdup, fiind apoi oferită tuturor preoţilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. La finalul slujbei, Înaltpreasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură tuturor celor au avut dragostea şi răbdarea de a petrece noaptea binecuvântată în atmosfera de rugăciune specifică acestei zile, după care, conform tradiţiei îndătinate, a ciocnit un ou roşu cu fiecare dintre cei prezenţi, rostind salutul pascal „Hristos a înviat!“. (Pr. Constantin Gherasim)
Învierea Domnului nostru Iisus Hristos a fost sărbătorită de credincioşii din Episcopia Huşilor prin participarea la slujbele oficiate în biserici şi mănăstiri, primind şi în acest an Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. La Catedrala Episcopală din Huşi, Sfânta Liturghie din noaptea de Paşti a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor. (T.R.)