Maica Siluana vă răspunde: Când ajungem să alegem Viaţa, nu mai avem nevoie de a alege!

Maică preaiubită,

Care este relaţia dintre libertatea de a alege, care ar duce la o împlinire vocaţională şi de sens a vieţii, şi ascultarea, ca nevoinţă creştină? Am ascultat de tata şi ascult de soţ şi, foarte adesea, aceste ascultări m-au strivit ca libertate şi împlinire a vocaţiei. Este adevărat că, prin ascultare şi tăierea voii, am păstrat pacea în familie, iar Dumnezeu m-a consolat cu alte vocaţii, mai puţin sclipitoare decât cea pentru care am fost, cred, înzestrată cu talent, dar care m-au copleşit cu neaşteptate bucurii ale clipei.

Întrebarea mea este, de fapt:

Mă va judeca Domnul ca păcătoasă, fiindcă nu am înmulţit talantul harului meu, cel care îmi dădea sentimentul cel mai intens al sensului meu de viaţă, acceptând altul, cel ales de tata, apoi de soţ?

Cu dragoste,

Ileana

***

Draga mea Ileana,

Libertatea de a alege este ce a mai rămas din libertatea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu omului prin creaţie. Ea era posibilă în momentul creaţiei, dar nu era necesară. Omul putea să fie liber de ispita alegerii. Dacă ar fi ascultat de Dumnezeu fără să primească îndoiala sugerată de diavol, nu ar fi fost nevoie sa apeleze la ea. Era acolo atât ca punere la încercare, cât şi ca dar. Punerea la încercare era de trebuinţă pentru om, ca să fie conştient de condiţia lui şi de responsabilitatea pe care o are în faţa darului. Era dar pentru că, pe de o parte, fără această posibilitate omul nu ar fi fost liber să refuze libertatea adevărată, iar pe de altă parte, să aibă reper şi putere pe calea cea căzută.

Acum, pentru noi, ne începem viaţa şi suntem crescuţi şi educaţi în duhul libertăţii de a alege. Însuşi Dumnezeu ne cere asta: „Alege viaţa!“, „Dacă vrei...“ şi multe alte chemări asemenea. Apoi, când ajungem să alegem Viaţa, nu mai avem nevoie de a alege! Libertatea devine ascultare! Dar acesta este procesul tainic al creşterii noastre în Domnul, este devenirea întru Fiinţă, este înfierea noastră prin har, este biruirea puterilor potrivnice, lăuntrice şi exterioare, care ne împiedică să fim liberi în Adevărul Care este Domnul.

Şi devenirea este grea şi de durată, este asceză şi luptă. E nevoie să luptăm pentru înlăturarea oricărei potrivnicii din sufletul nostru la voia lui Dumnezeu, este nevoie să luptăm cu împotrivirea noastră de a-L lăsa să lucreze voia Lui în noi, deşi cerem zilnic: „Facă-se voia Ta!“...

Aşadar, ascultarea de Dumnezeu şi de aproapele după rânduiala sfintelor porunci este virtute şi izvor de viaţă şi bucurie! Dacă, însă, ascultarea este supunere fără Dumnezeu sau din interese străine poruncilor sfinte, nu mai e virtute, ci chiar păcat. Aşadar, dacă frăţia ta te simţi strivită din cauza acestei jertfe şi nu primeşti bucuria sfântă pe care o naşte în suflet ascultarea, ca dăruire de sine liberă şi din dragoste, greu de spus cum o primeşte Dumnezeu. Cred că ar trebui să-L întrebi personal, cu insistenţă, atât prin rugăciune, cât şi prin Taina Sfintei Spovedanii.

Domnul să te binecuvânteze,

Cu drag,

M. Siluana