„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Masterclass de Cânt Bizantin - ziua a II-a
Ieri, 16 iulie 2019, a fost cea de-a doua zi de Masterclass, zi care a început cu atelierul practic de tehnică vocală, oferit de soprana Mihaela Grăjdeanu. De asemenea, tot ieri a avut loc prezentarea echipei de paleografie muzicală a Universităţii „Aristotelis” din Salonic, iar în cursul după-amiezii, la Biserica „Sfântul Sava” din Iaşi a avut loc slujba Vecerniei unită cu Litia în cinstea Sfintei Muceniţe Marina, ocrotitoarea sfântului locaş.
Cu mult tact pedagocic şi răbdare, invitata Mihaela Grăjdeanu i-a ascultat pe cei care au dorit să vină în faţă şi să interpreteze un fragment muzical, insistând pe importanţa respiraţiei şi pe modalităţile de care dispunem pentru mărirea capacităţii rezonatorilor naturali. De asemenea, prin audiere şi analiză, s-au identificat două aspecte specifice tehnicii psaltice de interpretare: rezonanţa toracică şi rezonanţa faringiană.
Deosebit de atractivă a fost prezentarea echipei de paleografie muzicală a Universităţii „Aristotelis” din Salonic, îndrumată de conf. dr. Maria Alexandru. Într-o manieră interactivă, studenţii şi invitaţii au prezentat elemente de teorie şi de formare a tehnicii de cânt din creaţia Sfântului Ioan Cucuzel, „dascălul dascălilor”. Pornind de la reprezentarea scării glasurilor din manuscrise, conf. Maria Alexandru a punctat implicaţiile sale eshatologice. O altă reprezentare cu caracter didactic este arborele paralaghiei, cu exerciţii foarte utile pentru antrenara vocii, pentru introducerea în lumea modulaţiilor şi pentru dezvoltarea ambitusului.
La cursurile de interpretare psaltică ale protopsaltului Panagiotis Neochoritis, participanţii avansaţi au fost împărţiţi în opt echipe, care au inclus şi un participant implicat în activităţi de predare, fiecare echipă lucrând pe Anastasimatarul de la 1821 al lui Petru Efesiu. Tema a fost aceea de a transcrie textul din limba română, pe silabe, sub textul din limba greacă, adăugând, la nevoie, anacruze. În timp ce avansaţii au lucrat în săli diferite, în Sala „Achim Stoia” a Universităţii de Arte „George Enescu” au lucrat începătorii, urmărind modul practic în care un dascăl îşi instruieşte ucenicii, prin exemplul interpretării, corectate la nevoie, a celor doi psalţi de la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol care l-au însoţit pe Panagiotis Neochoritis. Acesta din urmă le-a amintit cursanţilor etapele procesului de învăţare, valabile, de altfel, în orice domeniu: mai întâi, dascălul explică, apoi tace, lăsându-l pe ucenic să practice şi corectând detaliat, iar în ultima fază se face perfecţionarea sau şlefuirea finală. Atât ucenicul, cât şi dascălul trebuie să conştientizeze faptul că învăţarea intervalelor, a expresiilor şi a ritmului cere mult timp, punerea bazelor temeinice necesitând ani de muncă. Tinerii care îl însoţesc pe invitatul de la Constantinopol, de exemplu, au început experienţa de strană de la vârsta de 3 ani.
În a doua parte a zilei, conf. dr. Maria Alexandru a continuat cursul opţional de muzică orientală clasică, iar de la ora 16:30, participanţii la Masterclass-ul de Cânt Bizantin au fost prezenţi la Vecernia în cinstea Sfintei Muceniţe Marina - hramul de vară al Bisericii „Sfântul Sava” din Iaşi. Slujba a fost săvârşită de un sobor de preoţi, avându-l ca protos pe părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor şi stareţul Mănăstirii Bucium - Iaşi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Academic „Byzantion”, Grupul psaltic „Sfântul Vasile cel Mare” de la Constanţa şi Corul „Sfântul Ioan Damaschin” al Bisericii „Sfântul Sava”. După ora 20:00, Panagiotis Neochoritis s-a întâlnit din nou cu participanţii, în spaţiul eclezial primitor al Bisericii „Sfântul Sava”, la cel de-al patrulea curs de interpretare psaltică. (Sorina Chiper - PR Asociaţia culturală „Byzantion”, Flavius Popa)