„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Mitropolitul Anastasie Crimca, pomenit la Dragomirna
Cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, la Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava, a fost oficiată sâmbătă, 16 ianuarie 2016, slujba Parastasului pentru Mitropolitul ctitor Anastasie Crimca.
Înaltpreasfinţitul Pimen a oficiat mai întâi Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi, în prezenţa obştii Mănăstirii Dragomirna, a personalităţilor Sucevei, iubitorilor Mănăstirii Dragomirna şi a credincioşilor din satul Dragomirna. În predica de la sfârşitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Pimen a evidenţiat personalitatea duhovnicească şi culturală a Mitropolitului Anastasie Crimca. Zilele dedicate Mitropolitului Anastasie vor continua până astăzi, 19 ianuarie 2016, ziua în care „vlădica Crimca“ a trecut la Domnul. „În această zi, în colaborare cu şcoala din Mitocu Dragomirnei, vor fi organizate în muzeul Mănăstirii Dragomirna şi în turnul mitropolitului ore de istorie şi religie, având ca temă misiunea mănăstirii în educaţia religioasă şi viaţa Mitropolitului Anastasie Crimca. Anul acesta, se împlinesc 400 de ani de existenţă a manuscrisului Psaltirea lui David, creat în şcoala de miniatură a Mitropolitului Anastasie Crimca. Acest manuscris păstrează textul scripturistic, dar miniaturile sunt îmbrăcate în veşminte româneşti, evidenţiind tradiţiile artistice ale poporului român“, a remarcat Maria Magdalena Gherghina, secretara Mănăstirii Dragomirna. În timpul mesei rotunde şi a vizitelor prin mănăstire, maicile ghid şi elevii vor prezenta personalitatea duhovnicească, culturală, politică a acestui artist al culorii care a fost întemeietor de obşte monahală, de biserici şi spitale. „Ne rămâne datoria de a cerceta şi cunoaşte faptele ctitorului Dragomirnei - milostivul Mitropolit Crimca şi de a i le mărturisi aşa cum o făceau strămoşii noştri când îl numeau «părintele şi rugătorul nostru». Prin smerenie şi rugăciune, vom ajunge să simţim sfinţenia acestui mare ierarh, Anastasie Crimca, care şi-a aflat loc în cer printre sfinţi şi a devenit un frumos model de urmat“, a mai adăugat monahia Maria Magdalena Gherghina, secretara Mănăstirii Dragomirna.