„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Momente de sărbătoare la Mănăstirea Şoldana
Mănăstirea Şoldana din Arhiepiscopia Iaşilor, construită în anul 1828 pe locul unei bisericuţe ce a servit drept capelă la o curte boierească, a îmbrăcat haine de sărbătoare duminică, 21 mai 2017, când şi-a serbat hramul, „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena".
Aflată pe traseul ce duce de la Iaşi la Dorohoi, biserica Mănăstirii Şoldana este aşezată pe coama unui deal din lunga vale a Jijiei. Ieşind din zgomotul oraşului şi văzând câmpiile întinse şi liniştea ce defineşte acele frumoase locuri, credinciosul se poate ruga lui Dumnezeu, fiind în armonie cu pacea vieţuitorilor mănăstirii.
La acest hram, harul lui Dumnezeu s-a revărsat peste credincioşii prezenţi atât pentru participarea lor la Sfânta Liturghie, cât şi pentru faptul că a fost adusă de către arhim. Nicodim Petre, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, o raclă cu sfinte moaşte spre închinare şi binecuvântare, de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Soborul de preoţi slujitori, împreună cu părintele stareţ, protosinghelul Nectarie Voroneanu, au adus înaintea ochilor sufleteşti ai credincioşilor virtuţile şi realizările de neegalat ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. În cuvântul de învăţătură, arhim. Nicodim Petre a menţionat faptul că Dumnezeu rânduieşte la vremuri de răscruce persoane puternice care, prin faptele lor, schimbă cursul istoriei întregii lumi. Noi cei de astăzi suntem datori măcar să cunoaştem cine au fost şi ce au realizat aceste persoane şi, pe cât posibil, să încercăm să le urmăm râvna şi capacitatea de jertfă întrucât fiecare dintre noi avem o chemare specială şi talanţi de la Dumnezeu. Această cunoaştere, însă, nu poate fi una stabilă şi autentică dacă nu începe prin citirea şi înţelegerea Sfintei Scripturi care este „scrisoare de dragoste a lui Dumnezeu pentru oameni".
Dintre toate momentele din viaţa noastră, importante sunt cele în care conştientizăm rolul pe care-l jucăm şi noi în locul în care ne aflăm, acceptăm să conlucrăm cu Dumnezeu la tot lucrul bun, să mărturisim Adevărul, valorificând cu înţelepciune timpul care ne-a rămas. Asemenea clipe a trăit şi Sfântul Împărat Constantin cel Mare, când a văzut în amiaza mare pe cer semnul Sfintei Cruci, înainte de bătălia de la Pons Milvius din anul 312, şi Sfânta Împărăteasă Elena, când, în anul 326, a descoperit la Ierusalim Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.