„Moşul Gheorghe Lazăr ne redefineşte ca neam“

Corala „Camena“ a pre­­oteselor din Pro­topopiatul Piatra-Neamţ dirijată de domnişoara Elena Amariei a deschis Simpozionul „Moş Gheor­ghe Lazăr - Sfântul ora­şu­lui nostru“.

Sub ocrotirea Sfântului Gri­gorie Dascălul, pomenit la 22 iunie, şi cu binecuvântarea έnaltpreasfinţitului Teofan, Ar­hi­episcopul Iaşilor şi Mitro­po­litul Moldovei şi Bucovinei, la la Biblioteca „G. T. Kirileanu“ din Piatra Neamţ a fost organizată această manifestare ce se încadrează în şirul evenimentele dn cetatea Petrodavei desfăşu­ra­te cu prilejul serbării ocrotitorului spiritual al oraşului, Sfântul Ioan Boteză­to­rul.

Invitaţii întâlnirii au fost pă­rintele ieromonah Vasile Ni­ca de la Mănăstirea Bistriţa, ca­re a ilustrat viaţa lui Gheor­ghe Lazăr, scriitoarea şi publi­cista Raluca Naclad, care a oferit cu multă emoţie auditoriului un model al pelerinului cu referin­ţă la moş Gheorghe, părintele şi poetul Dorin Plos­caru, care a subliniat magistral câteva te­me­iuri de cinstire a eroilor cre­d­inţei, şi scriitorul Dan Iacob, care a liniat legă­tura dintre cul­tură, credinţă şi sfinţenie. Moderatorul întâlnirii a fost părintele Valentin Tofan, protoiereul Protopopia­tului Piatra Neamţ.

Redăm câteva dintre ideile prezentate cât şi unele măr­turii ale participanţilor:

„Încercăm să expunem şi să vă împărtăşim lucruri despre un om care a răscolit inimi, un cuvios harismatic pentru oamenii vremii, despre biruinţa u­nui om în relaţia cu Dumne­zeu. Părintele Ioanichie Bălan îl caracteriza simplu: era cu fa­ţa senină, ochii blânzi, zâmbet mereu pe buze, graiul lin şi foar­te blând şi mersul încet. Pustnicul de la chilia Sfântului Xenofont avea să îi spună profetic: Tu nu eşti pentru călu­gărie ci pentru a merge din loc în loc cu post şi cu multă ru­gă­ciune. Gheorghe Lazăr din Şu­gag, Alba, a locuit vreme de 26 ani în turnul ştefanian din târgul Pietrei, fiind apreciat atât de creştini cât şi de apartenen­ţii altor religii, aşa cum erau în acel timp, evreii. Moş Gheorghe Lazăr, sfântul oraşului nostru, a avut ucenici de seamă pe pă­rintele Ioanichie Moroi, pe pă­rin­tele Mina Prodan, pe pă­rinţii Atanasie şi Chiril Pă­vă­lucă, veniţi din Ardeal şi închinoviaţi la Mănăstirea Neamţu­lui, el însuşi fiind fiu duhov­ni­cesc al părintelui Gheorghe Mi­ronescu de la parohia Cut. Fa­milist, cu cinci copii, îşi caută desăvârşirea ca pelerin şi ca în­vă­ţător, prevestindu-şi trece­rea în veşnicie, în noaptea de 14 spre 15 august 1916, prin cuvintele care anunţau bătaia clopetelor atât pentru praz­nicul Adormirii Maicii Dom­nului cât şi pentru tulburarea pricinuită de intrarea ţării în Primul Război Mondial“ - Pro­topop Valentin Tofan.

„Sfinţii au experienţa întâlnirii cu Dumnezeu iar noi prin ei avem această şansă de cu­noaştere a Lui. Moşul Gheor­ghe Lazăr era un mare iubitor de rugăciune, de locuri retrase, de slujbele Bisericii, un om foarte modest deşi liber de îngrijorările lumeşti, cu nădej­dea neclintită că primeşte toate cele necesare de la Tatăl ce­resc. Calităţilor de soţ şi tată aşezăm statura de pelerin la Locurile Sfinte şi în ţara noastră. Metaniile îi erau obişnuinţă şi acasă, şi pe puntea vaporului spre Ierusalim, şi în pustia Iordanului, şi în ceta­tea Ierusalimului, precum şi în Athos sau în biserica ştefani­ană sau locaşurile sfinte pe care le-a vizitat cu atât de multă cinste şi dragoste. Avea duhul ascetic şi înţelegerea duhovnicească la un nivel cu mult mai înalt decât percepem. Desculţ şi cu capul descoperit, după canonul pe care şi l-a impus o viaţă, a fost întâmpinat şi înconjurat ca un sfânt, care dă­ru­­ia har, de locuitorii urbei Pie­trei şi ale satelor dimprejur pe ca­re le cerceta cu Evanghelia sub­­­suoară şi ghidat de toiagul ne­lipsit al pelerinului care face din sfinţenie - imposibil - posibil. Pa­radoxul asceză - bucurie era un firesc în moş Gheorghe La­zăr“ - ieromonah Vasile de la Bistriţa.

„Dimensiunea pelerinajului este dată de sfinţi, de locurile sfinte dar şi de participanţii lui. Vorbind de Moşul Gheorghe, recunoaştem că esenţialul imagi­nii sale este pelerinajul, prin el, pelerinul cel desculţ. A ales pelerinajul conform învăţăturii Mântuitorului, simţind că nu are loc unde să îşi plece capul. A fost tatăl tuturor celor pe care i-a întâlnit şi a devenit tatăl acestui oraş, Sfântul Pietrei. A luat cu sine în criptă cojocul, toiagul şi psaltirea. Însemnul pelerinului este toia­gul - simbol al căilor pe ca­re a mers către Dumnezeu. Pe­le­rinajul moşului a fost călătoria omului lăuntric, al omului du­hov­nicesc care sălăşluieşte în împărăţia lui Dumnezeu“ - Ra­luca Naclad, secretarul Tea­tru­lui Tineretului Piatra Neamţ, doctor în filologie.

„Moşul Gheorghe Lazăr ne redefineşte ca neam, simplitatea şi smerenia întruchipate în ţăranul care i se arată lui Hristos cu Psaltire şi toiag, călător spre Dumnezeu. În cei 26 ani, sălăşluind în turnul ştefanian, a dăruit pietrenilor exerciţiul lui de onoare şi dra­goste. A sălăşluit în cuib ca o pasăre, ca un nou stâlpnic al Orto­doxiei. A primit darurile Duhului Sfânt, canonizarea sa fiind o binecuvântare a Pietrei prin persoana şi personalitatea lui.  Ca unul aflat în căutarea timpului pierdut, cu răspuns la chemarea lui Dumnezeu, e mereu în căutarea Celui pe care Îl găsise deja. Darul rugă­ciunii inimii era culmea fericirii la care a ajuns şi simţea, ca şi alţii, că Hristos este rana de care nu te mai vindeci niciodată. Moşul Gheorghe Lazăr a fost un stlpnic modern şi un nebun pentru Hristos în cel mai frumos chip cu putinţă“ - preot Dorin Ploscaru, poet şi publicist.

„Trei străpung cerurile: e­roul, sfântul şi geniul. Moşul Gheorghe ne transmite sentimentul unei existenţe care acoperă cuvântul. Îi căutăm şi urmăm pe sfinţi fiindcă vrem să ne umplem de prezenţa lor. Privind în ansamblu şi cu re­ferinţe la Ortodoxia sfântă a locurilor noastre, afirmăm că poporul dă primul dimensiune sfinţeniei fiindcă el trece învăţarea prin învecinare. Sfântul Gheorghe Pelerinul a fost un om căutat fiindcă el însuşi căuta Dumnezeirea şi numărul mare de participanţi la înhumarea sa e o dovadă la fel de vie ca şi momentul în care părintele Iustin Pîrvu era aşezat în biserica Mănăstirii Petru Vodă şi apoi în mormântul de lângă biserică“ - Dan Ia­cob, scriitor şi publicist.

„Am avut prilejul povestirii traiului moşului Gheorghe. Părinţii mei şi mai ales bunicii mei l-au cunoscut. Stârnea râs şi zâmbete pentru neputincioşii în credinţă, cât şi lacrimi şi e­moţia vederii şi cuvântării simple pentru căutătorii sfinţe­niei. Mersul lui molcom şi chi­pul aşe­zat ca şi ochii pe înăl­ţimea cerului radia bucurie. Şi linişte. Se a­nunţau unii pe alţii că moşul este pe uliţe. Ieşeau în porţi, ce­reau cuvânt şi binecuvântare. Era părintele lor“ - Ioan.

„Am locuit în afara târgului. Moşul Gheorghe era cunoscut peste tot. Se povestea despre el ca şi despre un erou de legendă, deşi era printre ai noştri, viu, mărturi de credinţă adevărată. A fost model, rămâne şi astăzi model, mai ales pentru cei care nu îmbracă haina preoţiei. Ne tresaltă inimile de fericire că de acum moşul Gheorghe La­zăr este Sfântul Gheorghe Pe­le­rinul, Sfântul nostru, al pie­tre­nilor“ - Gabriela.

La înmormântarea moşului Gheorghe au luat parte peste 50 de clerici, deşi urbea Pietrei Neamţului număra în 1916 doar slujitorii a şase biserici. Cu ajutorul şi binecuvântarea Bunului Dumnezeu, moş Gheor­ghe Pelerinul va fi cano­nizat în curând de Biserica Or­todoxă Română şi sărbătorit a­nual în ziua de 17 august.