„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Muzeul Bucovinei a primit titulatura de Muzeu de importanţă naţională
Muzeul Bucovinei a primit, în 21 august 2019, din partea Guvernului României titulatura de Muzeu de importanţă naţională, informează Ministerul Culturii.
„Colecţiile unicat la nivel naţional” reprezintă motivul care a stat la baza recunoaşterii rolului important pe care instituţia îl are în promovarea culturii româneşti.
Printre acestea se numără Cetatea de Scaun a Sucevei, precum şi colecţii inedite în cadrul Muzeului de Ştiinţele Naturii, colecţia de Scolytide şi colecţia de Malofage „Ştefan Negru”.
Muzeul Bucovinei are ca obiect de activitate cercetarea, achiziţionarea, tezaurizarea, conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional şi universal, legat de om şi mediul său, de istorie, artă, etnografie, ştiinţele naturii, planetariu-astronomie, cu rolul social de cunoaştere, educaţie şi petrecere a timpului liber.
A fost înfiinţat în 4 ianuarie 1900, când intelectualii vremii au format Societatea „Muzeul” cu scopul de a păstra şi valorifica vestigiile istorice ale oraşului.