Ofrandă la ceas aniversar

Sub semnul bucuriei Postului Învierii lui Hristos, garanţie a învierii noastre, ieri, de Sfinţii Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, şi Chiril diaconul, Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a celebrat liturgic împlinirea a şase decenii şi mai bine (1954-2018) de când părinţii săi, Anica şi Neculai Giosanu, l-au adus „întru fiinţă", ca să-l parafrazez pe C. Noica, filosoful de la Păltiniş.

Neamul din care s-a născut, mediul în care a crescut, precum şi cunoştinţele pe care le-a dobândit în mănăstirile şi şcolile pe care le-a absolvit, în ţară şi străinătate, au fost cele care şi-au pus amprenta asupra devenirii sale.

În ceea ce priveşte neamul din care s-a născut, Înaltpreasfinţia Sa provine dintr-o familie cu multă aşezare duhovnicească şi cu vădită vocaţie spre viaţa monahală. Părintele Ioanichie Bălan, de la Mănăstirea Sihăstria, şi maica Agafia, de la Mănăstirea Văratec, strămutaţi la cele veşnice, sunt în acest sens două nume de referinţă pe care, nu peste mult timp, Biserica îi va aşeza în rândul preferaţilor lui Dumnezeu.

Referitor la mediul în care a crescut, am putea spune, fără să greşim, că Înaltpreasfinţia Sa, spre deosebire de alţii din stepena sa, este monahul prin excelenţă care a dat curs acestei chemări la scurt timp după terminarea clasei a VIII-a, intrând ca frate în Mănăstirea Sihăstria (1969-1970); în vreme aceea, şi această mănăstire era, ca multe alte mănăstiri din ţară, decimată de efectele Decretului 410/1959. În această lavră a monahismului moldav cu influenţă isihastă, Înaltpreasfinţia Sa, pe atunci fratele Ilie, a crescut, în ritmul şi cadenţa Fericirilor, sub oblăduirea părintelui Caliopie Apetrei, stareţul din acea vreme. Însă, nu a unei fericiri cu valenţe trecătoare, ci a unei fericiri rezultate din prigonirile securităţii, din lipsuri de tot felul, din bunătatea inimii şi, nu în ultimul rând, din multa rugăciune.

Cât despre şcolile pe care le-a absolvit, Înaltpreasfinţia Sa a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ (1970-1975) şi ale Institutului Teologic de grad universitar din Bucureşti (1976-1980), fiind declarat licenţiat în teologie cu lucrarea „Sabatul la cultele neoprotestante şi poziţia ortodoxă" la Catedra de Îndrumări misionare şi Ecumenism, sub îndrumarea regretatului părinte profesor Petre David.

În slujba credincioşilor ortodocşi, pe meleaguri străine

După 10 ani de slujire în diferite ascultări, atât la Mănăstirea Bistriţa, din jud. Neamţ, unde, în 1980 s-a călugărit, avându-l ca naş de călugărie pe părintele Ioanichie Bălan (unchiul său), cât şi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, din 1985, ca prim arhidiacon şi secretar personal al Preafericitului de veşnică pomenire Părinte Patriarh Teoctist, iar din 1990, pentru câteva luni, al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în 1991, după ce a fost hirotonit întru preot (30 decembrie 1990), a fost trimis de chiriarhul locului pentru studii doctorale la Institutul „Saint Serge" - Paris.

Trei ani mai târziu, 26 octombrie 1994, avea să prezinte teza de doctorat „Îndumnezeirea omului în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae", la catedra reputaţilor profesori pr. Boris Bobrinskoy şi Olivier Clément. Lucrarea, spre deosebire de alte teze de doctorat care stau pitite prin sertare, a fost publicată în anul 2003 la Editura TRINITAS din Iaşi.

După finalizarea studiilor doctorale, Înaltpreasfinţia Sa nu s-a întors în ţară, ci a rămas în Franţa, unde, fără a-şi pierde identitatea şi fără a-şi încărca în vreun fel conştiinţa, s-a pus în slujba credincioşilor ortodocşi de acolo, slujindu-le în demnitatea de preot până-n anul 2000. În acea perioadă (1991-2000) a convertit la dreapta credinţă, însă nu prin practici sectare, peste 70 persoane, a susţinut nenumărate conferinţe despre Ortodoxie, a publicat articole şi studii cu caracter teologic, iar la Rossiers - Franţa, într-un Occident secularizat, a înfiinţat prima mănăstire românească (cu hramul „Buna Vestire").

Sigur, Înaltpreasfinţiei Sale i-a fost destul de greu să se despartă de capitala Franţei, în care, în cei 10 ani, a legat nenumărate prietenii cu oameni de mare ţinută intelectuală: francezi, ruşi şi de alte naţionalităţi, stabiliţi în această ţară cosmopolită în urma exodului politic, cu care adesea se întâlnea, în sinaxe culturale şi spirituale, la Mănăstirea Rossiers, ctitoria sa de suflet. În plus, mulţi dintre acei intelectuali şi-ar fi dorit ca părintele lor duhovnicesc să le fie arhipăstor, odată cu retragerea din scaun a Înaltpreasfinţitului Adrian Hriţcu. Însă, din varii motive, nu a fost să li se împlinească dorinţa, Sfântul Sinod alegându-l în 1998, la propunerea Preasfinţitului Eftimie, în demnitatea de arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului şi Bacăului, post rămas vacant prin plecarea Preasfinţitului Ioachim Vasluianul ca Episcop al Episcopiei Huşilor.

Nu s-a lăsat uşor convins ca să se întoarcă acasă, dar, ca un monah de vocaţie, în cele din urmă Dumnezeu i-a dat gândul cel bun, aşa încât revenirea sa în ţară a fost o binecuvântare atât pentru clerul şi credincioşii eparhiei, cât şi pentru eparhie în sine, sporindu-i acesteia, de la hirotonia sa întru arhiereu, patrimoniul material şi spiritual prin construirea catedralei din municipiul Bacău şi a zeci de biserici de mărimea unor catedrale, a numeroase case parohiale şi sociale, prin recuperarea şi prin cumpărarea altor clădiri, prin construirea sau redobândirea de aşezăminte caritabile, prin înfiinţarea de asociaţii culturale, prin susţinerea mănăstirilor vechi şi prin înfiinţarea altora noi, prin oficierea a nenumărate slujbe misionare, nu doar în duminici şi sărbători, ci şi în zilele de peste săptămână - Înaltpreasfinţia Sa fiind un slujitor prin excelenţă -, prin sfinţirea de biserici şi locuri pentru noi biserici, prin hirotonia a zeci de preoţi şi aşezarea lor în parohii, prin scrierea şi publicarea a nenumărate cărţi, articole, recenzii şi studii. Nu în ultimul rând, dincolo de alcătuirea slujbelor şi acatistelor a nenumăraţi sfinţi români canonizaţi după 1990 - Înaltpreasfinţia Sa fiind unul dintre cei mai mari imnografi şi poeţi creştini ai zilelor noastre -, a încercat să schimbe mentalităţile înţepenite în ideologii foarte dăunătoare Bisericii. Fără a lăsa impresia cum că Episcopia Romanului şi Bacăului ar fi început cu două decenii în urmă, contestându-i astfel istoria, totuşi înclin să cred că, în istoria acestei eparhii, nu a fost o altă perioadă cu realizări atât de semnificative ca cele din acest timp al păstoririi Înaltpreasfinţiei Sale. Numai un om rău intenţionat ar putea fi împotriva evidenţelor. Să nu fie!

„Doamne, înmulţeşte anii vieţii lui, cu sănătate trupească şi sufletească"

Acum, la ceas aniversar, aş încheia acest cuvânt cu această rugăciune de suflet pe care am alcătuit-o special pentru un astfel de moment:

„Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai pus luminători pe cer ca semne prin care să se deosebească anotimpurile, zilele şi anii şi ai făcut pe om fiinţă vie, binecuvântându-l cu viaţă veşnică, însă el călcând porunca cea dată lui de Tine, în supărarea Ta, zilele anilor vieţii lui i le-ai împuţinat la 70, iar pentru cei în putere la 80, iar dincolo de aceştia fiind tot darul cel bun de la Tine, Dumnezeul nostru, şi acum, Te rugăm, Cel ce ai la Tine dintru început caierul zilelor vieţii noastre, binecuvântează pe Înaltpreasfinţitul Ioachim, păstorul turmei Tale celei cuvântătoare din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, care, acum, în liniştea rugăciunii, cugetă la zilele şi la anii care au trecut de la naşterea sa şi până în ceasul de acum şi pentru care cu smerită recunoştinţă îţi aduce mulţumire bunătăţii Tale.

Înnoieşte întru dânsul darurile Duhului Tău cel Sfânt; întăreşte-l întru tăria puterii Tale şi-l învredniceşte în a bineplăcea Ţie în lucrarea şi împlinirea poruncilor Tale întru el şi păstoriţii lui, întru laudă şi doxologie necontenită, întru rugăciuni bine primite, întru sfat drept, întru inimă smerită, întru fapta vieţii, a blândeţii şi a adevărului; întru slujirea jertfelnică a credincioşilor şi credincioaselor din eparhia încredinţată lui, prin lucrarea Sfântului Tău Duh, de Tine, Dumnezeul nostru.

Tu, Doamne, Cel a cărui veşnicie nu poate fi măsurată cu veacurile veacurilor, caută cu milostivire spre rugăciunea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, care Ţi se aduce Ţie şi nu dispreţui cererea lui, ci, Mult-milostive, Doamne, înmulţeşte anii vieţii lui, cu sănătate trupească şi sufletească, întocmai celui care din tinereţe a făcut voia Ta, împlinind cu toată sârguinţa poruncile Tale.

Desăvârşeşte-i viaţa lui întru cuvioşie şi dreptate. Sporeşte-i puterea credinţei lui în Tine şi dăruieşte-i, prin lucrarea şi cultivarea virtuţilor, un nume nepieritor, care este mai de preţ decât toată bogăţia lumii acesteia, precum cel al sfinţilor din Împărăţia cerurilor.

Depărtează de la el, Doamne, Dumnezeul nostru, lucrarea văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi şi ocroteşte-l în lucrarea lui cea sfântă - liturgică, culturală, misionară, pastorală, filantropică şi administrativă - cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni ale Unuia-Născut Fiului Tău, cu Care eşti binecuvântat, şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin".

Este o rugăciune pe care o consider cel mai frumos dar pe care îl pot oferi la acest ceas aniversar Înaltpreasfinţiei Sale.

Întru Mulţi, Buni şi Sănătoşi Ani de la Dumnezeu, Înaltpreasfinţite Părinte!

* Supratitlul şi intertitlurile aparţin redacţiei