„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Ortodoxia înseamnă dreapta vieţuire“
Conform tradiţiei ultimilor ani, în prima duminică din Postul Sfintelor Paşti, numită şi Duminica Ortodoxiei, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
În fiecare an, Biserica Ortodoxă prăznuieşte, în Duminica întâi din Postul Mare, triumful Ortodoxiei, al dreptei credinţe împotriva ereziilor, fiind amintite evenimentele din 11 martie 843 de la Constantinopol, când a fost restabilit cultul sfintelor icoane şi întărite hotărârile celor şapte sinoade ecumenice.
În această zi atât de importantă, credincioşii din Iaşi şi din împrejurimi au umplut Catedrala Mitropolitană la Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Conform tradiţiei, după întâmpinarea mitropolitului la Reşedinţa mitropolitană, fiecare preot slujitor a mers în procesiune către catedrală, purtând în mâini o icoană. În soborul de preoţi slujitori ce l-au înconjurat pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei s-au aflat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, precum şi părinţii şi diaconii slujitori la Catedrală. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Sanctus“ al Catedralei Mitropolitane, dirijat de Costel Mirel Nechita.
Îndemn spre a vedea viaţa, familia, bunurile materiale, societatea şi tot ceea ce ne înconjură în gândul lui Hristos
După citirea Sfintei Evanghelii, arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la Duminica Ortodoxiei, adresată clerului şi credincioşilor, după care, urmând îndemnul Sfântului Sinod, s-a organizat colecta de bani pentru Fondul Central Misionar.
În cadrul Sfintei Liturghii, numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, iar la final Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un scurt cuvânt despre semnificaţiile Ortodoxiei: „Ortodoxia înseamnă cunoaşterea adevăratei credinţe, înseamnă dreapta cinstire şi dreapta credinţă în Sfânta Treime, în Dumnezeu Atotţiitorul Tatăl, în Dumnezeu Fiul născut din Tatăl şi în Dumnezeu Duhul Sfânt care purcede din Tatăl. Ortodoxia înseamnă dreapta credinţă în Întruparea Fiului lui Dumnezeu, în Răstignirea şi Învierea Sa din morţi pentru noi. Ortodoxia înseamnă credinţa în Biserică, cu tot ceea ce cuprinde aceasta - Liturghie, Sfinte Taine, sfinte ierurgii, cinstirea sfinţilor şi a sfintelor moaşte, cinstirea sfintelor icoane. De asemenea, Ortodoxia înseamnă dreapta vieţuire, adică a vedea viaţa, familia, bunurile materiale, societatea şi tot ceea ce ne înconjură în gândul lui Hristos, nu după gândirea acestei lumi“.
La finalul slujbei arhiereşti, preoţii slujitori, purtând în mâini icoane, l-au condus pe IPS Părinte Teofan către Reşedinţa mitropolitană.