Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Regionale Moldova Părintele prof. univ. dr. Mihai Vizitiu - un gând bun la ceas aniversar

Părintele prof. univ. dr. Mihai Vizitiu - un gând bun la ceas aniversar

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Moldova

Te Deumul de mulţumire pe care l-am săvârşit în această impunătoare catedrală - ctitorie a părintelui profesor şi director Ioan Mihoc - în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil, cu o zi înaintea împlinirii celor opt decenii de când sfinţia sa, preacucernicul părinte prof. univ. dr. Mihai Vizitiu, a văzut lumina zilei, îl consider cel mai frumos dar aniversar pe care i-l putem oferi.

Astăzi, sfinţia sa priveşte retrospectiv, de pe everestul celor opt decenii de viaţă, cu nostalgia caracteristică unui suflet analitic în cele ale spiritului, spre Buzienii copilăriei, unde, prin primirea Tainelor vieţii spirituale - Botez, Mirungere şi Euharistie - s-a numit pentru întâia dată creştin, respectiv fiu al lui Dumnezeu după har.

Totodată, îşi aminteşte de casa părintească şi de părinţii lui scumpi şi dragi, Gheorghe şi Emilia, strămutaţi de mult la cele veşnice, de colegii şi profesorii şcolii primare din Buzieni, precum şi de cei ai şcolii de cateheţi de la Mănăstirea Neamţ şi, mai ales, de perioada în care a fost studentul şi doctorandul iluştrilor profesori ai Facultăţii de Teologie din Bucureşti, cei care, de altfel, au contribuit substanţial la devenirea preacucerniciei sale, iniţiindu-l în tainele cunoaşterii lui Dumnezeu prin intermediul Sfintelor Scripturi şi al scrierilor Sfinţilor Părinţi.

În acelaşi timp, suntem încredinţaţi că în acest moment de bilanţ octogenar sfinţia sa se gândeşte cu recunoştinţă la momentul în care Mitropolitul Iustin Moisescu şi-a pus mâinile, hirotonindu-l întru diacon şi preot, după ce în prealabil şi-a întemeiat o familie prin căsătoria cu domnişoara prof. Eugenia Nichita - căsătorie care durează şi astăzi; meditează la oamenii pe cât de credincioşi, pe atât de nonconformişti din parohiile de sub tâmpla Cetăţii Neamţului: Târpeşti, Leghin şi Humuleşti, pe care le-a păstorit; şi nu în ultimul reflectează la întreaga sfinţiei sale activitate didactică, însumând nenumărate generaţii de elevi şi studenţi, precum şi la cea administrativă, ca director al şcolii din Buzieni, timp de trei ani, şi al Seminarului Teologic de pe lângă Mănăstirea Neamţ, timp de treisprezece ani, ca secretar ştiinţific al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, timp de zece ani, şi, respectiv, de consilier pe probleme de învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, în care a activat timp de un deceniu şi mai bine.

De-a lungul timpului a ştiut să slujească, cu multă pasiune şi responsabilitate, liturghia cunoaşterii, atât în sufletele elevilor, cât şi în cele ale studenţilor. A fi profesor nu-i doar o profesie, ci şi o misiune sfântă, care cere jertfă, fiindcă principala vocaţie a profesorului este dăruirea de sine. Or, sfinţia sa, timp de opt decenii, a dominat timpul său istoric prin abnegaţie, altruism şi mărinimie faţă de alţii, încercând astfel o permanentă înnobilare şi înnoire a minţilor doritoare de cunoaşterea lui Dumnezeu.

Michelangelo Buonarroti spune că viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi, însă modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui Dumnezeu. Pentru seriozitatea, conştiinciozitatea şi rezultatele performante obţinute de-a lungul timpului, sfinţia sa a fost onorat cu diferite ranguri, medalii, ordine şi distincţii bisericeşti acordate de mitropoliţii Moldovei: Iustin, Teoctist, Daniel şi Teofan, de ultimii doi patriarhi ai României, Teoctist şi Daniel, şi, respectiv, de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Volumul „Părintele Mihai Vizitiu - un bun chivernisitor al «luminii cunoştinţei» lui Dumnezeu”, dedicat sfinţiei sale la împlinirea vârstei de 70 de ani, în care spirite încununate cu nobleţe sufletească şi-au aşternut gândurile emoţionante, evidenţiază competenţa şi hărnicia în slujirea liturgică, didactică, pastoral-misionară şi edilitar-gospodărească a sfinţiei sale, pe cea de consilier, precum şi câteva crâmpeie din activitatea publicistică, care însumează cărţi, studii, articole, eseuri, conferinţe, simpozioane, colocvii şi seminarii ştiinţifice.

Virtuoasa sfinţiei sale operă, formatoare şi creatoare, va transcende timpul. Constantin Noica, filosoful de la Păltiniş, spunea: „Sunt în ceea ce am scris. Şi dacă lucrările mele nu vor sfârşi odată cu mine, atunci voi sfârşi eu, a doua oară, odată cu ele”. Frumos spus! Aşa se face că cei care au ştiut să se înveşnicească prin actul creator nu mor, ci durează în timp, în istorie şi în veşnicie.

În concluzie, volumul sintetizează, pe de o parte, împlinirile unui Om de o probitate morală, spirituală şi intelectuală de necontestat, iar pe de altă parte arată cum talantul pe care Dumnezeu i l-a încredinţat nu a fost îngropat şi nici ascuns în ştergar, ci a fost cultivat şi înmulţit cu dragoste, responsabilitate şi caracter. Nădăjduim că acest volum, la timpul potrivit, va cântări mult în economia unor eventuale pagini de sinaxar.

Însă, dincolo de această sinteză a sintezei unei vieţi octogenare, părintele prof. univ. dr. Mihai Vizitiu, ca om, a fost, este şi va rămâne un Om de caracter; ca slujitor, dincolo de valoarea sfinţiei sale vocaţională incontestabilă, în slujire pare a fi contemporan cu veşnicia; ca duhovnic, se poate număra, oricând, printre cei mai iscusiţi posibili duhovnici; ca profesor s-a identificat până la contopire cu catedra; ca predicator rămâne un reper; ca scriitor este unul de excepţie, vădind o bună pregătire teologică, patristică, istorică şi filologică; iar ca iconom al patrimoniului spiritual şi material al Bisericii este unul prin excelenţă.

Aşadar, pentru toată lucrarea sfinţiei sale de bine - liturgică, didactică, culturală, interconfesională, misionară, pastorală, filantropică şi administrativă - acum, la ceas aniversar, când sfinţia sa face o retrospectivă a celor opt decenii de viaţă, care au trecut „ca ziua de ieri”, se cuvine să-L rugăm pe Dumnezeu, ca Cel Care dintru început ţine caierul zilelor vieţii fiecăruia, să se milostivească spre sfinţia sa şi să-l binecuvânteze, precum pe patriarhii biblici, cu sănătate şi lungime de zile spre mântuire şi să-l încununeze la momentul cuvenit cu bucurie veşnică în Împărăţia Sa, ca pe cel căruia din tinereţile sfinţiei sale i-a plăcut să-I slujească Lui.

Întru mulţi şi buni ani de la Dumnezeu, Magistre!