„În vremea aceea au stat în loc șes Iisus, mulțime multă de ucenici ai Săi și mulțime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim și de pe țărmul Tirului și al Sidonului, care veniseră să-L asculte
Pelerinaj al copiilor din Parohia Tomeşti I la mănăstirile din împrejurimile Iaşului
Marţi, 27 august 2019, un grup de copii din Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Tomeşti I, Protopopiatul 2 Iaşi, împreună cu pr. Teofil Leuştean au mers într-un pelerinaj la mai multe mănăstiri din împrejurimile Iaşului: Vlădiceni, Cetăţuia, Hlincea, Hadâmbu, Bucium, Tărâţa, iar spre final au ajuns pe platoul de la Releul din Bucium.
Cu toţii s-au închinat la icoanele din bisericile mănăstirilor, preoţii le-au citit rugăciuni şi au vorbit cu ei, au ascultat învăţături folositoare pentru suflet, au cântat, s-au simţit minunat, iar atmosfera a fost una plină de energie pozitivă şi entuziasm. „Mulţumim primarului Ştefan Timofte al comunei Tomeşti, datorită căruia transportul cu microbuzul a fost posibil, şi părintelui stareţ Nicodim de la Mănăstirea Hadâmbu, care a oferit copiilor un prânz bogat. Să dea Bunul Dumnezeu să punem început bun pentru a merge sănătoşi în pelerinaje şi în viitor”, a spus pr. Teofil Leuştean.



